Pateric Athonit

Bătrânul Mihail Kavsokalivitul

  • 27/09/2016

Βătrânul Mihail, în lume Dimitrie Kalamias, s-a născut în Simi în anul 1906. Tatăl său era muzicant, cânta la bouzouki. Când a ajuns de 15-16 ani, tatăl său l-a luat cu sine și au mers în Rodos să-i cumpere bouzouki, ca astfel să poată cânta ca un profesionist. La întoarcere, călătorea împreună cu o o familie creștină. Unul din această familie l-a văzut pe micuț ținând acel bouzouki, bucurându-se și minunându-se de el. De aceea l-a întrebat ca și cum nu ar fi știut:

 – Ce este acesta?

– Bouzouki, i-a răspuns el.

– Să știi că numărul de sârme (corzi) pe care le are arată numărul de demoni care stau pe el. Când cânți la bouzouki, demonii dănțuiesc.

Pentru cel mic aceasta a fost hotărâtor. De atunci a lepădat instrumentul bouzouki și a hotărât să devină monah. Nici la muncă nu mai mergea, ci se pregătea pentru viața monahală. Tatăl său îi spunea: „Cel puțin muncește ca să plătim bouzouki-ul”. El însă luase marea hotărâre și în anul 1922 a plecat spre Sfântul Munte.

A venit și s-a închinoviat la Kavsokalivia, la Chilia Bunei-Vestiri. Starețul acestei chilii se numea Arsenie. Venise dintr-o mănăstire din afara Sfântului Munte. Deoarece era virtuos și smerit, mirenii îl lăudau. El însă se mâhnea și, temându-se ca nu cumva să se vatăme din pricina laudelor, și-a zis întru sine: „Arsenie, fugi și mântuiește-te!”. Avea ca rucodelie confecționarea lingurilor de lemn și slujea și ca bucătar la Chilia Ioasafeilor. Astfel își iconomisea cele de trebuință pentru sine și ucenicul său, pe care, după perioada de încercare, l-a tuns monah cu numele de Mihail în anul 1923. L-a învățat și pe părintele Mihail să facă linguri. Le făcea chiar foarte bine, drepte precum lumânarea, în timp ce starețul său, deoarece nu vedea bine, le făcea strâmbe.

Un oarecare închinător a trecut pe la chilia lor să cumpere linguri și părintele Mihail i-a dat din cele bune, făcute de el. Acela  l-a întrebat: „Aveți ceva mai bun?”. Atunci Dumnezeu l-a luminat pe părintele Mihail și i le-a arătat pe cele strâmbe. „Din acestea voiam” i-a spus acela și le-a luat pe cele strâmbe, poate din pricină că erau făcute cu rugăciune și aveau Har.

Părintele Mihail era un bun ucenic și nevoitor. S-a legat cu o dragoste frățească cu părintele Porfirie, cel care viețuia pe atunci la Kavsokalivia. Se nevoiau împreună încă de când erau frați începători. Nu era o simplă simpatie prietenia lor, ci, cu harisma pe care o avea, bătrânul Porfirie vedea la arătare Harul pe care îl avea Părintele Mihail. De aceea atunci când a adormit, a spus să fie îngropat în mormântul părintelui Mihail, așa cum s-a și întâmplat.

La Schitul Kavsokalivia trăia pe atunci bătrânul Teopempt. Trăia într-o colibă sihăstrească și pe jumătate dărâmată, aflată la marginea schitului. Era nevoitor, lucrător al Rugăciunii minții și făcea pe nebunul pentru Hristos. Toată săptămâna se liniștea, iar în Duminici și sărbători se împărtășea la Kiriakon .

De acest nevoitor s-a legat duhovnicește părintele Mihail. Îi iconomisea posmagul și porția zilnică de mâncare, în timp ce bătrânul Teopempt îl povățuia în lucrarea Rugăciunii minții. Odată părintele Mihail a avut hemoragii și pentru aceasta a alergat neliniștit la bătrânul Teopempt. Acela însă l-a liniștit, zicându-i că-i va folosi la silirea spre rugăciune.

Părintele Mihail avea evlavie față de Arhanghelul Mihail, ca unul ce-i purta numele, dar și pentru un alt motiv. Așa cum el însuși a povestit unui viețuitor în chinovie, odată pe când își făcea canonul său, i s-a arătat Arhanghelul Mihail și i-a arătat cum să se roage. Să țină metania, să spună Rugăciunea lui Iisus și să facă în același timp cruci cu metanii mici.

Deoarece lingurile de lemn nu prea mai aveau trecere, părintele Mihail a învățat să picteze icoane. Apoi starețul său a adormit și sub ascultarea lui a intrat părintele Gavriil, pe care de  40 asemenea l-a învățat să picteze icoane. Bătrânul Mihail era un bun pictor; picta icoanele cu rugăciune și  evlavie, de aceea se și săvârșeau minuni.

Părintele Gavriil, ucenicul său, povestea: „Odată, pe când Starețul meu Mihail picta o icoană a lui Hristos, L-a văzut în vis pe Însuși Hristos, Care i-a spus că icoana este frumoasă, doar că trebuie să corecteze ceva la ea”.

A pictat și o icoană a Arhanghelului Mihail, așa cum l-a văzut.

În Rodos, Sfântul Nectarie s-a arătat unui țăran care mergea la Arhipoli și i-a spus să facă acolo o biserică. Într-adevăr, s-a zidit o bisericuță frumoasă și a comandat icoana Sfântului la bătrânul Mihail. Această icoană a făcut multe minuni. Odată au adus înaintea icoanei un turc care era paralizat, iar după ce s-a închinat la icoană, a plecat sănătos.

A pictat de asemenea și icoana Sfântului Sava din Kalimnos. Când au dus icoana în Kalimnos, clopotele bisericii au început să bată singure.

Odată l-au vizitat doi părinți de la Schitul Sfântului Vasilie. Pe când vorbeau împreună cu el, deodată au început să-i curgă lacrimile șiroaie, iar fața i s-a înroșit. Părinții s-au neliniștit și l-au întrebat ce s-a întâmplat. El i-a liniștit, spunându-le că aceasta s-a întâmplat datorită lucrării Rugăciunii minții pe care se silea să o spună neîncetat. Oricând voia, lacrimile îi veneau. Tuturor celor care îl întrebau, le vorbea despre Rugăciunea minții. El fusese ajutat de către bătrânul Teopempt și de către un stareț care pustnicea pe insula Sfântului Hristofor, ce se află în fața Schitului Kavsokalivia.

Atunci când a îmbătrânit și era bolnav, pentru a nu se dezveli noaptea și a răci, ucenicul său a pus fermoar la pătura lui. Într-o noapte a auzit o discuție în chilia bătrânului Mihail. Ucenicul său a deschis ușa ca să vadă cu cine vorbea. Atunci bătrânul Mihail i-a spus: „Ce mi-ai făcut! Venise Sfântul Nectarie aici și nu mă puteam ridica”.

Bătrânul Mihail știa unde se află îngropate moaștele Sfântului Maxim Kavsokalivitul și a descoperit aceasta prietenului său, bătrânul Porfirie.

Bătrânul Mihail, așa cum povestesc toți cei care l-au cunoscut, era un monah virtuos, lucru mărturisit de către toți, un om al lui Dumnezeu, fără de răutate ca un mielușel. Iubea slujbele. Nu făcea mari nevoințe, nici postiri sau privegheri deosebite. Era însă foarte milostiv, blând și pașnic cu toți. Avea multă dragoste față de toți părinții. Își lăsa treburile sale și mergea ca să ajute bolnavi care aveau nevoie. L-a îngrijit și pe părintele Atanasie Strezova, ultimul urmaș din obștea părintelui Hariton-duhovnicul și Isihastul.

Avea harisma de a ajuta și de a mângâia pe tinerii monahi, povestindu-le istorioare frumoase. Spunea despre mândrie următoarele: „Cel mândru preferă să urce de trei ori pe vârful Athon, decât să spună iertaţi”. Închinătorilor care treceau pe la coliba sa le dădea sfaturi frumoase și practice. Unui predicator i-a spus: „Să vorbești! Nu-i vezi pe comuniști pe câți au atras prin insistențele și repetatele lor discursuri?”.

Bătrânul Mihail era respectat și iubit de către toți părinții.

A adormit cu pace în 1978.

Să avem binecuvântarea lui! Amin.