Pateric Athonit

Bătrânul Teodosie Aghiopavlitul

  • 12/03/2016

Părintele Teodosie, în lume Teodor Antonatos, s-a născut în Atalanti-Lokridos, la 1 martie 1901. A studiat la Școala Superioară de Comerț și, cât a fost în lume, s-a ocupat cu comerțul. Cu Biserica și cu viața liturgică nu avea legături, ca să nu spunem că era chiar potrivnic. Vrând să-și înmulțească treburile, a intrat în legătură cu o grupare de spiritiști și, într-adevăr, și-a înmulțit câștigul.

În acea vreme o femeie din Franța a publicat o carte intitulată O lună de zile cu bărbaţii Sfântului Munte, o carte hulitoare despre Sfântul Munte (1) . Deoarece cartea avea o mare circulație, s-au găsit unii și, din nefericire, au tradus-o și în greacă. Un ziar, pe care Teodor îl citea regulat, o publica în seriale. După ce a citit câteva numere ale revistei, cu duhul plin de neliniște cum era, a fost cuprins de dorința de a vizita Sfântul Munte. „Atâtea câte le scrie această franțuzoaică, chiar numai jumătate să fie adevărate, înseamnă că Sfântul Munte este ceva important. Voi merge acolo”, și-a zis el întru sine.

După câteva zile avea să se întrunească acea grupare de spiritiști și a mers și el. În mod ciudat însă nu aveau nicio descoperire de la duhuri. Invocări, invocări… nimic! Atunci s-a auzit o voce spunând: „Dacă Teodor nu-și schimbă hotărârea pe care și-a pus-o în gând, nu putem să spunem nimic!”. Teodor însă s-a încăpățânat și mai mult și a programat vizita în Sfântul Munte.

A ajuns în Munte în ajunul Adormirii Maicii Domnului și urmând mulțimea închinătorilor, a mers la Mănăstirea Iviron. A urmărit privegherea și a fost impresionat, dar nu s-a schimbat lăuntric. Apoi a vizitat Mănăstirea Sfântului Pavel. Acolo ceva s-a petrecut înlăuntrul său. A hotărât să se spovedească și a spus duhovnicului mănăstirii, părintele Ignatie (ucenic al vestitului Duhovnic Ignatie), dorința sa de a rămâne în mănăstire. Părinții l-au primit. S-a închinoviat în Mănăstirea Sfântului Pavel la data de 19 februarie 1936 și a fost tuns monah cu numele de Teodosie.
Pe când era tânăr monah, părintele Teodosie a mers să-l viziteze, pentru folos sufletesc, pe faimosul egumen al Mănăstirii Grigoriu, ieromonahul Atanasie. Acela i-a dat sfaturi prețioase pentru viața monahală, iar la sfârșit i-a spus: „Dacă vrei să devii un bun monah, să citești scrierile Sfântului Efrem Sirul. Întotdeauna să-l ai la căpătâiul tău”. Și într-adevăr, îl citea în fiecare zi pe Sfântul Efrem și primea mult folos. Îl iubea mult, dar a fost convins de smeritele cuvinte pe care le folosea Cuviosul Efrem pentru sine, cum că adică este păcătos, vrednic de iad și altele asemenea. Credea că într-adevăr Sfântul Efrem se afla în iad. De aceea suferea mult și, deoarece îl iubea, se ruga cu șiragul de metanii ca Dumnezeu să-l scoată din iad.

Odată, pe când egumenul l-a pus să citească cuvântul de folos în trapeză, a citit ceva legat de Sfântul Efrem, din viața sa ori din vreun cuvânt de laudă adresat Sfântului. Atunci a rămas uimit, când și-a dat seama că nu numai că nu se află în iad, dar este și un mare Sfânt. De emoție, a început să plângă, întrerupând astfel citirea.

Părintele Teodosie a lucrat mult, jertfind multe nopți pentru a pune în rânduială biblioteca mănăstirii. A creat un skevofilakion cu icoane vechi. Era foarte sârguitor la studiu și scria cărți duhovnicești. Multele inscripții cu citate din Sfânta Scriptură și din Sfinții Părinți ce există în mănăstire, au fost scrise cu mâna lui.

Bătrânul Teodosie avea un război puternic din partea diavolului, deoarece pe când era mirean se încurcase cu spiritismul. Diavolul îl ataca cu sălbăticie. Se luptau corp la corp. Mărturisea egumenului atacurile ispititorului, dar având încredere în sine, spunea: „Dacă va mai îndrăzni să mai vină, să vezi ce-i fac!”. Așa că în acea noapte ispititorul a venit ca de obicei, dar părintele Teodosie cu ura pe care o avea față de dânsul, l-a prins de obraz cu o mână, iar cu cealaltă încerca să-l arunce jos. Dar peste puțin a simțit că potrivnicul îl răpune. Văzând neputința puterilor sale, a chemat în ajutor pe Hristos și pe Maica Domnului și îndată ispititorul s-a făcut nevăzut, neputând suferi puterea Numelui dumnezeiesc.

Apoi părintele Teodosie a alergat la egumen și i-a mărturisit: „Ceea ce am spus, cum că dacă va veni să vezi ce-i fac, a izvorât din mândria mea”. A cunoscut din experiență că demonii sunt biruiți numai cu smerenia și cu puterea dumnezeiască.

„Odată, povestea el, pe când scriam într-o noapte despre spiritism, cineva a lovit în geam foarte tare; atât de tare, încât puțin a lipsit de nu s-a spart. M-am uitat și am văzut o umbră la geam. «În Numele lui Hristos, să pleci!» i-am spus și am început să însemnez fereastra cu semnul Cinstitei Cruci. Peste puțin am văzut o umbră depărtându-se ca o nălucă”.

Altădată i s-au întâmplat următoarele, așa cum el însuși povestește: „Într-o seară a venit în chilia mea părintele Gherasim de la Sfânta Ana Mică.
– Când ai venit? l-am întrebat eu. Nu te-am observat.
– Iată, în după-amiaza asta. Am aflat că vrei să tipărești o carte.
– Da, i-am răspuns. Voi scoate o carte despre spiritism.
– Cele spuse de medium sunt adevărate 99%, dar 1% este minciună, și acest 1 anulează pe cele 99.
– Ceea ce spui tu ar fi frumos să scriu în carte. Dar unde ai găsit-o?
– În Deprinderi duhovnicești.

După ce a plecat din chilia mea, am deschis cartea Deprinderi duhovnicești și am găsit îndată acel pasaj. Când am terminat forma provizorie a manuscrisului și eram gata să-l trimit la tipografie, gândul mi-a spus să caut pagina unde era scris ceea ce spusese părintele Gherasim. Am căutat de trei ori în toată cartea, dar nu am mai găsit scris acel pasaj. Atunci am plecat la Sfânta Ana Mică și aflându-l pe părintele Gherasim, l-am întrebat:
– Când ai venit la mănăstire mi-ai spus asta și asta. Acum nu mai găsesc în Deprinderi duhovnicești. Ce se întâmplă?
– Eu nu am venit la Sfântul Pavel – am mult timp de când nu am mai trecut pe acolo -, dar nici nu ți-am spus acel lucru.

Am rămas uimit. Așadar, fusesem înșelat de diavolul într-un asemenea hal?
Atunci m-am gândit că dacă l-aș fi scris în carte, aș fi pricinuit un mare rău, căci cel care ar fi citit, și-ar fi zis: «De vreme ce 99% este adevărat, ce mă interesează acel 1%? Voi merge, așadar, la medium».

Când am terminat cartea despre spiritism, am transcris-o pe curat, ca să o trimit dimineață la tipografie. Rămăseseră doar patru pagini până să termin. Deodată l-am simțit lângă mine pe diavolul. M-am înfricoșat cu totul. Gândul îmi spunea să mă opresc. «Nu, mi-am spus în sinea mea, voi termina și apoi mă voi opri. Hristoase al meu, ajută-mă!» Și am continuat să scriu plângând și rugându-mă, în timp ce tremuram de frică.

Când am terminat, m-am întins puțin. Peste puțin am fost țintuit de diavolul. Nu puteam nici măcar să strig, numai mintea îmi mergea. Atunci mi-am amintit de Sfântul Isaac Sirul care zice: „Numai Duhul lui Dumnezeu poate alunga duhul diavolului”. Am început să mă rog fierbinte și îndată diavolul a fugit, iar eu m-am slobozit”.

„Altă dată, povestea el, era noapte și deodată am simțit că patul meu tremură puternic. Mă gândeam că este cutremur și că vor cădea cu siguranță clădirile la un astfel de cutremur, iar mănăstirea se va distruge.
De îndată ce s-a oprit, am ieșit afară și am mers în biserică. În acel ceas paraclisierul aprindea candelele.
– Nu cumva a fost cutremur? l-am întrebat. Nu ai simțit nimic?
– Nu, a răspuns acela.
«Curios lucru», mi-am spus în sinea mea. Am întrebat și alt monah, dar și acela mi-a răspuns negativ.
Dimineață am întrebat pe ceilalți părinți, dar toți mi-au răspuns că nu au simțit cutremurul. «Iată ce-mi face satana!» mi-am zis în sinea mea.”

Părintele Teodosie mergea în fiecare an la hramul Chiliei Govdelaților care se făcea pe 29 septembrie. Sfinții Govdela și Kasdoa sunt făcători de minuni. Au săvârșit o mare minune la Mănăstirea Cutlumuș. La această mănăstire se află o icoană a lor, iar mai demult făceau și priveghere în cinstea Sfinților. Părintele Teodosie avea o problemă de sănătate: îi apăreau mereu pe mâini eczeme. Atât de urât se vedea, încât te scârbeai să-i săruți mâna, ca să iei binecuvântare. Într-un an, din rânduiala lui Dumnezeu, a uitat să meargă la praznicul Sfântului Govdela. Când și-a adus aminte, s-a mâhnit mult. Plângea și își spunea: „Să pierd eu privegherea Sfinților!”. O lacrimă a căzut pe mâinile lui și s-au făcut bine. Aceasta el a socotit a fi o minune a Sfinților.

Odată părintele Teodosie s-a îmbolnăvit foarte tare, avea 40°C temperatură și nu se putea ține pe picioare. În acele zile au fost aduse în mănăstire Moaștele Cuviosului Mucenic Pahomie. De îndată ce a aflat, a chemat pe Sfânt în ajutor și îndată s-a făcut bine; febra l-a lăsat, iar el a coborât și s-a închinat Sfintelor Moaște.

Deoarece era un monah erudit și energic, a ajutat foarte mult mănăstirea, mai ales în administrație. A fost reprezentant al mănăstirii și totodată epistat (2) la Karyes, în Sfânta Chinotită.

În Consiliul mănăstirii tot ce spunea avea greutate, iar părerea sa avea trecere. Toți părinții recunoșteau valoarea lui și-l respectau.

Dar unde nu ajuta bătrânul Teodosie? Într-o vreme, când s-a retras din Consiliu și din ascultarea de secretar, a avut ascultarea de trapezar, dar îngrijea și măslinii. Era foarte energic. La vârsta de 78 de ani s-a mutat la Katisma Sfântului Spiridon. După slujbă își lua traista sa și mergea să ude măslinii. Dacă era nevoie, mergea și în vreme de arșiță. Era neobosit.

Avea multă dragoste și se străduia să-i odihnească pe părinți. Când era trapezar – și pe atunci nu aveau frigidere -, se îngrijea să pună pepenii în apă rece, ca să se răcească cât de cât și părinții să se răcorească. Întotdeauna se străduia să facă tot ce era mai bun ca să-i odihnească pe părinți, iar aceasta o făcea întemeiat pe învățătura Sfântului Teodor Studitul. De aceea mergea adeseori ca să ajute la bucătărie.

Atunci când pentru o perioadă a fost locțiitor de egumen, noaptea, după Pavecerniță, trecea pe la ușile chiliilor mergând desculț. Dacă auzea undeva discuții, nu spunea nimic, dar dimineață, la slujbă, spunea monahilor care vorbeau după Pavecerniță „să nu se mai repete”. Avea sensibilitate duhovnicească.

Când se afla în cele mai de pe urmă ale sale, întins pe pat și ținând metania în mână, l-a întrebat cineva: „La ce te gândești? Cum te simți?”. Iar el a răspuns: „Mă gândesc că voi merge la Domnul și sunt foarte bucuros”. Într-adevăr, chipul său era vesel și după două zile a adormit în Domnul, la 4 iulie 1987, în vârstă de 86 de ani.

Era foarte neagonisitor. Virtutea sa ascunsă a neagoniselii s-a arătat la adormirea sa, când părinții nu au găsit haine să-l îngroape. Unul a dat o dulamă, altul rasă, altul pantaloni.

Să avem binecuvântarea lui! Amin.

 1. Mai târziu franțuzoaica s-a căit și a dezvăluit că a scris minciuni și că nu a fost în Sfântul Munte, dar – așa cum se întâmplă de obicei – a fost redusă la tăcere de mass-media. Cu toate acestea, veniturile din vânzarea cărții, ca o dovadă de căință, le-a împărțit unei fundații filantropice din Franța.

2. Epistat – cel care face parte din Epistasia Sfântului Munte. „Epistasia” este forumul de conducere superior Chinotitei și este format doar din 5 dintre cei 20 de reprezentanți.