Învățături ale Cuviosului Paisie

Cum se cultivă smerenia?

  • 12/08/2017

 – Gheronda, în ce fel se cultivă smerenia?

– Smerenia se cultivă şi cu sârguinţă, dar şi pe gunoiul căderilor. Depinde. Un om mărinimos pune pe seama lui Dumnezeu tot ceea ce face bun. Vede binefacerile lui Dumnezeu cele multe şi îşi dă seama că nu s-a arătat vrednic de ele, se smereşte şi Îl slăveşte neîncetat pe Dumnezeu. Şi cu cât se smereşte şi-L slăveşte pe Dumnezeu, cu atât se revarsă peste el Harul dumnezeiesc. Aceasta este smerirea cea de voie. Pe când smerenia pe care o aduc căderile repetate este smerirea cea fără de voie. Fireşte, smerirea cea de voie are mult mai multă valoare decât cea fără de voie. Ea seamănă cu ogorul care are pământ bun şi în care rodesc pomii, fără îngrăşământ sau gunoi şi ale căror roade sunt gustoase. Smerirea cea fără de voie seamănă cu ogorul care are pământ slab şi în care, pentru a da roade, trebuie să-i pui îngrăşământ şi gunoi. Dar nici atunci roadele lui nu vor fi atât de dulci.

– Gheronda, mă costă mult atunci când din pricina unei comportări urâte de-a mea scad în ochii celorlalţi şi mă smeresc fără de voie.

– Prin smerirea cea fără de voie îţi achiţi puţin şi din datoria păcatelor tale. Trebuie însă să începi să te smereşti de bună voie.

– Gheronda, am ajuns într-o stare foarte grea. Am gânduri desfrânate şi cad în întristare. Mă tem că niciodată n-o să pot ieşi din această stare.

– Să ai curaj, copila mea cea bună, şi Hristos va birui în cele din urmă. Să cânţi: „Din tinereţile mele vrăjmaşul mă ispiteşte şi cu desfătări mă aprinde, dar eu nădăjduind spre Tine, Doamne, îl biruiesc pe el” (Antifonul întâi al gl. VIII.).

În realitate, nu este de vină prea mult sărmanul trup, ci mândria. Este adevărat că ai multe daruri fireşti, pe care fireşte că Dumnezeu ţi le-a dat, dar fiindcă eşti puţin nepăsătoare şi nu bagi de seamă, vrăjmaşul găseşte prilej să le exploateze şi te aruncă în mândrie. Şi, în vreme ce ar trebui să-ţi speli faţa cu lacrimi de bucurie şi de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, tu o speli cu lacrimile amare ale durerii şi ale întristării.

Ajungem la următoarea concluzie: dacă nu ne smerim de bună voie, ne vom smeri fără de voie. Şi aceasta pentru că Bunul Dumnezeu ne iubeşte. Aşadar, curaj, copila mea, şi Hristos va birui. „Că de vă veţi întări iarăşi, iarăşi veţi fi biruiţi, căci cu noi este Dumnezeu” (Ceaslov, Pavecerniţa Mare).

Este o vijelie, care însă va trece şi mult folos va aduce. Te vei cunoaşte mult mai bine, te vei smeri  de nevoie şi, potrivit legilor duhovniceşti, va veni şi la tine Harul lui Dumnezeu, care mai înainte era împiedicat de mândrie.

Încă nu ne-am cunoscut pe noi înşine. Dacă ne vom cunoaşte, atunci sufletul nostru se va bucura şi va cere cu smerenie mila lui Dumnezeu. Cunoaşterea de sine naşte smerenia. Căci cu cât se cunoaşte mai mult omul pe sine, cu atât mai mult se deschid ochii sufletului său şi-şi vede mai limpede slăbiciunea lui cea mare. Îşi cunoaşte starea nefericită şi nerecunoştinţa, precum şi marea nobleţe şi milostivire a lui Dumnezeu. Atunci dobândeşte zdrobire de inimă, se smereşte mult şi-L iubeşte mult pe Dumnezeu.

Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și Virtuți, Ed. Evanghelismos, p. 172.