Cuvinte și istorisiri ale Starețului Paisie

Cuvinte și istorisiri ale Starețului Paisie (ΧV)

  • 13/03/2017

Mai demult era un monah în Provata, care a lepădat rasa și s-a însurat în Thasos. După mulți ani și-a luat o corabie. A mers cu ea la Mănăstirea Vatoped și a încărcat-o cu lemne. Când a plecat și a trecut prin dreptul regiunii Provata, acolo unde fusese chilia sa, marea s-a deschis și a înghițit corabia. Din fericire, el și cei doi copii ai săi s-au izbăvit. Atunci s-a zdrobit cu inima, a înțeles pricina scufundării și a mers la un duhovnic de la Mănăstirea Esfigmenu. Duhovnicul i-a spus: „Mergi și rânduiește cele pentru copiii tăi și apoi vino din nou și vom vedea”. Avea patru copii, dintre care două fetițe mici, și era cunoscut în întreg Sfântul Munte ca „cel pocăit”. Și avea doi copii – i-am cunoscut și eu – care erau vrăjmașul în picioare.

*

Era un monah care s-a demonizat dintr-o pricină oarecare și toată ziua umbla de colo-colo. Nu-l lăsau demonii nici măcar o clipă să se liniștească. „Nu te sinucizi acum, ca să te liniștești și tu și să scăpăm și noi de tine? De vreme ce oricum ești al nostru”. De două ori încercase să se sinucidă, dar o Evanghelie ce o avea în buzunarul său scotea în clipa când voia să se arunce o flacără și-l împingea înapoi. Dar apoi a încercat din nou să se sinucidă și în cele din urmă l-au găsit mort pe niște stânci în mare.

*

Pe Părintele Porfirie l-am văzut de două-trei ori. Multora le-a descris casa și satul. La alții le-a descoperit unde se află apă și după ce au săpat, au găsit. Unuia care avea trei diplome i-a spus toate problemele ce le avea și l-a ajutat mult, în timp ce alți duhovnici nu au putut să-l ajute. Odată, trecând pe lângă un buldozer care săpa, a spus: „Luați aminte, căci în pământ se află o Cruce. Fiți atenți să nu o spargeți!”.

*

Când i se făceau propuneri părintelui Efrem Katunakiotul de a deveni egumen al Lavrei, părintele Paisie a spus cuiva: „Părintele Efrem este cu adevărat o mare bogăție. Este un stâlp duhovnicesc al Sfântului Munte. Toată ziua se ocupă cu cele duhovnicești și ajută multe suflete. Mă tem însă că, dacă va deveni egumen, cu grijile cele multe și cu neîncetatele preocupări materiale va pierde mult. Dar nu spun aceasta și altora, fiindcă mă vor înțelege greșit. Vor crede că eu nu vreau ca el să devină egumen”.

Unui cunoscut de-al părintelui Efrem, care a trecut pe la părintele Paisie, acesta i-a spus: „Să-i spui părintelui Efrem că nu este voia lui Dumnezeu să devină egumen”. Când părintele Efrem a primit mesajul, a răspuns: „Îi mulțumesc bătrânului Paisie. Și eu știu că nu este voia lui Dumnezeu să devin egumen”.

*

La Mănăstirea Filotheu era un monah din Creta. Sărmanul, pe când fusese mirean, arsese în cuptor un turc. Apoi a devenit monah, ducea o viață foarte duhovnicească și-L ruga neîncetat pe Dumnezeu. Cerea să-l ardă. Cu toate că păcatul său fusese iertat, din noblețe duhovnicească, cerea să-l ardă, și Dumnezeu i-a făcut hatârul.

Într-o zi vedem fum la mănăstire. Mirenii au alergat, am alergat și eu să pregătesc vasele cu apă, căci aveam ascultarea de magazioner. Se pare că stătea lângă foc și au sărit scântei din lemnul de castan ce ardea. Astfel a luat foc. Nu a putut să-l stingă. A încercat să iasă afară, dar s-a înecat cu fum și a căzut. Arăta ca un mielușel fript. L-a ascultat Dumnezeu, fiindcă mereu Îl ruga să-l ardă și atunci Dumnezeu a iconomisit aceasta.

*

Un stareț de la o oarecare chilie, după ce a murit, a fost găsit neputrezit, pentru că în vremea slujbei își trimitea călugării să pescuiască.

*

Am făcut dezgroparea unui stareț român și de îndată ce am vrut să apuc capul, am văzut că era neputrezit. Am chemat un stareț și mi-a spus să-l îngrop puțin mai departe. Încercam să aflăm cauza și am găsit între cărțile sale o carte de la Schitul Prodromu, care avea blestem pentru cel care avea să o ia. Am înapoiat cartea și peste puțin timp trupul s-a destrămat.

*

Când nu te îndreptățești pe tine însuți, atunci primești toată bucuria lumii. Dar atunci când vrei să te îndreptățești, nu afli odihnă.

*

Cum îi vom învăța lepădarea de lume pe monahi, când noi avem legături cu rudele? Oare, numai prin cuvinte?

*

Într-o noapte, când mă aflam la Stomio, au venit demonii și mi-au descoperit chilia. Într-o clipită am văzut chilia mea rămasă fără acoperiș.

*

Iconarii trebuie să aibă o libertate, iar nu să se teamă ca nu cumva să încalce vreo regulă. Sfinții nu sunt toți la fel. Să nu-i facă ca pe niște păpuși, ci să picteze fiecare Sfânt cu o expresie deosebită.

*

Putem să ne rugăm Sfinților, dar este nevoie de simplitate. Să le vorbim simplu. Pe Sfinți îi strigi și vin.

*

Mai bine să se pocăiască o singură dată monahul pentru că și-a luat diploma sa, decât de 100 de ori că nu și-a luat-o.

*

Să faceți o socoteală cu vizitele voastre la un stareț și, dacă primiți folos, să continuați, iar dacă nu, să le curmați. Același lucru să faceți și cu mine.

*

Chiar și cei sporiți duhovnicește se folosesc atunci când își taie voia.

*

Iadul înseamnă să fii departe de Dumnezeu. Pentru un copil iadul este să stea departe de mama lui.

*

Viața duhovnicească este foarte ușoară, după cum am înțeles.

*

Monahii din vechime aveau simplitate. Cei din ziua de azi au rațiune și nu cred atât de mult în minuni.

Din cartea DIN TRADITIA ASCETICA SI ISIHASTA A SFANTULUI MUNTE ATHOS – Editura Evanghelismos, 2016.