Cuvinte și istorisiri ale Starețului Paisie

Cuvinte și istorisiri ale Starețului Paisie (ΧVI)

  • 16/03/2017

Un mirean îmi spunea: „Voi, călugării, nici copii nu faceți, nici nimic”. „Binecuvântatule, i-am răspuns, tu câți copii poți să faci? Zece, hai să zicem douăzeci. Fie, treizeci. Pe când călugărul poate (cu rugăciunea sa) să facă 500 și chiar 5000. Se roagă și pentru copii tăi și să facă copii toate cuplurile care nu pot avea copii, așa cum făcea Sfântul Arsenie.”

*

   Cei mai mulți oameni sunt atât de atrași de cele pământești, încât nu mai simt deloc iubirea lui Dumnezeu.

*

Trebuie să existe recunoaștere. Recunoașterea înlocuiește multă asceză. Unul care nu poate face nevoință recunoaște și spune: „Sunt dator. Să mă ierți, Hristoase al meu, că nu pot să fac nevoință mai multă!”. „Nu-i nimic, îi spune Hristos, nu te mâhni!”.

*

Viselor, spun Sfinții Părinți, să nu le dăm importanță. Chiar dacă este de la Dumnezeu, nu pierdem nimic din pricina disprețuirii acelui vis. Dimpotrivă, Dumnezeu Se înduioșează și ne descoperă în alt chip, ca să ne folosim.

*

Dacă cineva este atras de eretici, dar are intenție bună, nu va afla odihnă acolo. Dacă însă a fost atras din pricina egoismului și rămâne în înșelare, pe unul ca acesta să-l plângi.

*

Comunismul a vrut să-i facă pe toți oamenii la fel. Aceasta este cea mai mare nedreptate și inegalitate, fiindcă unul este mai înalt și mai greu și are nevoie de mai multă mâncare.

*

Omul trebuie să dea dragostea sa lui Dumnezeu și aproapelui său, iar restul de dragoste să-l dea celorlalte făpturi. Acești ecologiști (iubitori de animale) se vede că au doar atâta dragoste câtă este cea care rămâne de la creștini. De aceea iubesc doar făpturile lui Dumnezeu, iar nu pe Dumnezeu și pe chipul Său, care este omul.

*

Bărbăție înseamnă să aibă cineva înlăuntrul său vitejie. Toți cei care s-au dovedit a fi mari (eroi ș.a.m.d.) aveau o inimă mare, erau viteji. Bărbăție este să te înfășori în întregime cu încrederea în Dumnezeu. Nu-i nimic dacă celălalt îți va spune un cuvânt, ci să spui și să te gândești: „Eu de câte ori nu am greșit?”. Vitejie este să rabzi cuvintele pe care ți le spun alții. Cel care are bărbăție, are și dragoste și Dumnezeu nu-l trece cu vederea. Bărbăția nu este barbarie, ci noblețe. Noblețe, iar nu ticăloșie.

*

Când cineva are suflet viteaz, cu orice s-ar ocupa, sporește. Dacă se face militar, devine „generalisim”. Dacă se căsătorește, devine un foarte bun familist. Dacă se face tâlhar, devine căpetenie de tâlhari. Iar dacă trăiește duhovnicește, devine Sfânt.

*

Când cineva se roagă cu inima, simte mai întâi o căldură în partea inimii, iar apoi această căldură se întinde în tot trupul.

*

Împărații bizantini ofereau un mare prinos lui Dumnezeu și oamenilor prin zidirea atâtor mănăstiri, căci la mănăstiri lumea găsea hrană duhovnicească și trupească.

*

Dumnezeu vrea mai mult decât toate ca noi să fim plini de bucurie și odihnă lăuntrică. Dumnezeu nu este tiran, ca să ne silească, ci ne lasă liberi.

*

Să nu pomenim deloc numele ispititorului. Unui stareț de 100 de ani i-a apărut înainte diavolul într-o clipită de ochi, pentru că a spus: „Măi, și diavolul ăsta!” și l-a întrebat: „Ce vrei?”. Bătrânul a fost șocat când l-a văzut.

*

După părerea mea una dintre multele diferențe ce le avem față de catolici este și raționalismul lor.

*

Monahul să nu plece cu ușurință de la locul șederii sale, atunci când are ispite, ci să epuizeze mai întâi toate limitele răbdării sale.

*

Diavolul este un mare maestru. Se străduiește să-l prindă pe fiecare cu câte ceva. Gândul este lucrul cel mai important.

*

Rucodelia satanei este să aducă mereu gânduri rele.

*

Sunt dator să războiesc plăcerea mâncării sau cel puțin să nu o creez. Să mănânc (atât cât nu mă vatăm), deoarece simt o mică slăbiciune. Să dorm, dacă nu pot mai puțin, și șapte ore. Dar în general să nu mă pun pe mine însumi în șabloane. Uneori se poate să am puteri și mă nevoiesc mai mult, alteori se poate ca ceva să mă fi deranjat și să fie nevoie să cedez puțin la nevoință.

*

  Creier avem, minte ne mai trebuie.

*

La început stăpânesc gândurile cele rele, dar încet-încet cresc cele bune și încetează cele rele. Dar și cele bune nu sunt decât creații omenești. Tărâmul bun pentru a veni Harul să se sălășluiască este o golire a omului de gânduri. Aceasta, desigur, nu cu medicamente care îmbolnăvesc și paralizează puterea firească a cugetării, a minții.

*

Când rostești Rugăciunea lui Iisus, să nu te gândești la nimic. Să nu primești niciun gând, nici rău, nici bun, nici să te smerești cu gânduri ce par bune sau mintea ta să meargă la întâmplări chipurile folositoare de suflet, ci doar să iei aminte și să trăiești cuvintele rugăciunii.

Din cartea DIN TRADITIA ASCETICA SI ISIHASTA A SFANTULUI MUNTE ATHOS – Editura Evanghelismos, 2016.