Cuvinte și istorisiri ale Starețului Paisie

Cuvinte și istorisiri ale Starețului Paisie (ΧVII)

  • 22/03/2017

Ceea ce avem nevoie este luminarea și experiențele duhovnicești.

*

Principalul este să devină cineva corect în chip liber. Nu are importanță dacă devine cineva felinar în oraș sau far pe stânci. Important este să lumineze.

*

Ca să sporească cineva, întotdeauna trebuie să-i găsească aproapelui circumstanțe atenuante; chiar și diavolului. Doar pe sine nu trebuie să se îndreptățească sau să arunce răspunderea pe umerii altora.

*

Eu nu-l întrerup pe celălalt în discuție, ci numai dacă spune lucruri hulitoare sau neghiobii.

*

Dacă vrei să netrebnicești un monah duhovnicesc, este de ajuns să-l încurci cu cele administrative.

*

Starețul a spus unui ministru: „Nu dați bani în Sfântul Munte, pentru că monahii vor lăsa cele duhovnicești și se vor ocupa cu construcții”.

*

Cu un oarecare monah catolic, care s-a botezat ortodox și voia apoi să se căsătorească, Starețul nu era de acord. „De vreme ce ai făgăduit fecioria ta, i-a spus Starețul, nu lui Buda, nici lui Mohamed, ci lui Hristos, acum nu mai poți să te căsătorești”.

*

Când Starețul a lăsat Chilia Cinstitei Cruci și căuta un loc mai liniștit, un ucenic de-al său i-a propus să meargă toți împreună, Starețul și părinții care îi erau apropiați, într-un Schit părăsit. Însă el nu a fost de acord și a spus: „Unuia singur să-i treacă un gând de mândrie, cum că noi suntem monahii cei mai duhovnicești din Sfântul Munte și s-a terminat! – ispititorul ne face praf”.

*

Oasele unui stareț de la Provata în timpul dezgropării erau foarte galbene și răspândeau mireasmă. Ucenicul său, plin de umilință, a mărturisit: „Eu l-am sfințit. Oriunde mă trimitea, eu îi spuneam: «Să mergi tu»; nu făceam deloc ascultare. De multe ori l-am lovit, iar el le răbda pe toate”.

*

Doi pustnici au mers odată la hramul Mănăstirii Iviron. După privegherea de toată noaptea, la trapeză au oferit pește și năut, deoarece era vineri. Unul dintre cei doi pustnici a spus: „Voi mânca pește în cinstea Maicii Domnului”. Celălalt a spus: „Eu voi mânca năut în cinstea Maicii Domnului”. După trapeză și-au luat traistele și au pornit spre sihăstriile lor. Înlăuntrul lor aveau gândul: cine dintre ei a bine-plăcut Maicii Domnului? Pe drum s-au oprit ca să se odihnească puțin. Unul a adormit ușor și a văzut-o pe Maica Domnului spunându-i celui care a mâncat pește „Îți mulțumesc”, iar lui, care mâncase năut, i-a spus: „Ție îți sunt datoare”. Deoarece acesta făcuse o oarecare jertfă.

*

La Schitul Cutlumușului am cunoscut mai demult părinți care ajunseseră la mari înălțimi duhovnicești. Nici de cealaltă parte a Muntelui nu am cunoscut asemenea Părinți.

*

Unui monah care voia să păzească rânduiala nespălării, starețul său i-a spus: „Părinții care păzeau nespălarea erau singuri în pustie, posteau și nu miroseau. Dar tu nu ești singur și mănânci. Cu ce sunt de vină oamenii pentru a mirosi transpirațiile tale?

*

Spunea despre obștile care s-au stabilit în mănăstirile idioritme: „Cu călugăria îi vom ajuta pe părinții mănăstirilor idioritme, iar nu cu lucrări de reparație și administrative”.

*

Unui oarecare frate începător, care nu lua aminte la gândurile sale și consimțea cu gândurile trupești, i-a spus că nu este bun de monah și l-a trimis în lume să se însoare.

*

La Chilia Sfintei Treimi, ce aparține de Mănăstirea Stavronikita, trăia un duhovnic cu viață sfântă. Odată l-au chemat doi părinți să meargă la o chilie din Karyes, pentru a spovedi un monah care se afla în cele mai de pe urmă ale sale. Duhovnicul le-a spus să meargă înainte, iar el avea să vină în urma lor. Când cei doi părinți au ajuns la chilia acelui monah aflat pe moarte, l-au găsit acolo pe duhovnic și s-au înspăimântat[1].

*

Starețul trebuie să aibă experiență duhovnicească. Dar când nimeni nu are această experiență, atunci face experimente cu sine însuși, iar dacă are ucenici, și cu alții. Sfinții Părinți au probat pe ei înșiși diferitele terapii (duhovnicești), iar din experiența lor noi avem acum o întreagă farmacie.

*

Mândria ascunsă cu greu este depistată. Însă cel care o are vede că nu are odihnă lăuntrică. Când cineva este bolnav cu mintea și se mândrește, Dumnezeu îi dă bucurie și mângâiere, pe când cel ce are mândrie ascunsă, nu simte odihnă lăuntrică și mângâiere. Este nevoie ca după diagnosticul duhovnicesc, să nu primească laude și să lepede orice părere înaltă despre sine. Dacă primești o laudă pentru o virtute pe care o ai, este jumătate de păcat. Dacă nici măcar nu o ai, atunci este un păcat și jumătate. Omul nu are nimic bun al său; toate sunt ale lui Dumnezeu. Își poate odihni cineva gândul său, dar conștiința sa nu o poate odihni, desigur, dacă nu s-a „fisurat”.

*

Toate nevoințele să fie însoțite de lucrare duhovnicească lăuntrică și să se facă pentru dragostea lui Hristos.

[1] Este vorba de virtuosul duhovnic, părintele rus Arsenie. Tradiția orală, pe care o transmitea Starețul, a fost adeverită de publicarea vieții sale. Vezi  Antonie Ieromonahul, File de pateric, Editura Christiana, 2003, p.63.

Din cartea DIN TRADITIA ASCETICA SI ISIHASTA A SFANTULUI MUNTE ATHOS – Editura Evanghelismos, 2016.