Articole duhovnicești

Doamne miluiește!

  • 16/03/2017

Monahul Moise Aghioritul

            Deodată se deschide o ferestruică în minte. Vine o lumină. Și atunci dobândești o altă simțire. Atunci înțelegi bine, nu rațional, ci cu o umilință și conștientizare și dumnezeiască căldură.

Și-ți spui: „Ce altceva să spun?” Nimic altceva fără numai iarăși și de multe ori: „Doamne miluiește!”. Fără să te îngreuiezi. Fără să obosești. Aceasta le spune pe toate. Nu este nevoie de altele. Numai poetic se poate exprima cineva uneori. Rugăciunea este poezie. Toate rugăciunile sunt poezii.

Poeții îi simt pe semenii lor și-i mângâie, precum Sfinții. Este o mare binecuvântare să întâlnești un poet și un Sfânt. Sfinții nu vor să lase urme în spatele lor. Numai oamenii își lasă pe ei urmele răutății lor. Doamne miluiește-i, căci nu știu ce pierd și ce fac.

Mă mâhnesc atunci când nu pot să mă rog. Dar și aceasta este rugăciune, a spus un stareț cu discernământ. Însă mă bucur când cu atâta căldură îmi cer să mă rog Domnului. Cred că pentru smerenia lor îi va milui Domnul.

„Prefer rugăciunea, spunea un alt stareț, în locul cuvintelor goale, a politeților false și a faptelor bune neclare. Cea mai mare iubire de oameni este rugăciunea, cu toate că oamenii nu o înțeleg. Ea este cea mai mare misiune și binefacere pentru lume. Cuvintele multe nu odihnesc”.

Rugăciunea pentru alții influențează cu multă căldură. Dragostea este nesilită, dar întotdeauna o jertfă.

Rugăciunea adevărată nu este o odihnă plăcută, ci stare în picioare, un mers pe vârfuri pe o frânghie întinsă.

Adevăratei rugăciuni nu-i dăm prisosul timpului, ci cele mai bune și productive ceasuri, cele mai importante ceasuri ale zilei, ale vieții noastre.

Doamne, iartă-mă pentru toate cele pe care le-am spus și scris, pe care nu le-am trăit și le-am crezut încă, pentru că am evitat să vorbesc despre înfrângerile și nereușitele mele, ci am vrut să vorbesc numai despre biruințele mele. Am șovăit pentru că nu m-am pocăit.

Doamne miluiește!