Epistolă a unui părinte duhovnicesc

Multe sunt necazurile drepţilor şi din

toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul.”1

Fiii mei, bucurați‑vă în Domnul pururea!

Tocmai m‑am întors de la înmormântarea fiului meu duhovnicesc care a suferit patruzeci și cinci de ani. În ultimii ani a avut dureri înfricoșătoare, însă a avut și multă răbdare. Cu câteva ore înainte de a muri a chemat preotul și s‑a împărtășit cu Preacuratele Taine, iar apoi a spus: „Am luat pașaportul și plec.” Și astfel și‑a dat duhul. Mi‑am adus aminte de cuvintele înțeleptului Solomon „puţin fiind pedepsiţi, cu mari faceri de bine se vor dărui”și de cele ale Domnului „Acestea vi le‑am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.”2 și „întristarea voastră se va preface în bucurie”3. Bucurie veșnică, pe care nimeni nu va putea să o ia de la noi.

Toți drepții și Sfinții, în această lume trecătoare și deșartă au avut necazuri, întristări, boli și ispite de la vrăjmașii văzuți și nevăzuți, adică de la demoni și de la oameni, însă prin răbdare, mărime de suflet, credință, nădejde, rugăciune și dragoste au biruit. Astfel, fiind încercați în cuptorul ispitelor și al necazurilor, au ajuns ca aurul curat și făcându‑se plăcuți înaintea Împăratului ceresc și Dumnezeul nostru, veșnic se bucură, cântând și lăudând fără încetare pe Sfânta Treime împreună cu Îngerii.

Vă rog, fiii mei preaiubiți, nu vă înfricoșați în durerile bolii, nu vă dați bătuți în durerile bolii, ci răbdați cu bărbăție. Deasupra voastră se află Cel ce pretutindenea este și toate le plinește. El se uită la voi și vrea ca prin puțina răbdare, prin credința și dragostea de care dați dovadă să vă învrednicească de mari daruri și să vă facă împreună‑moștenitori ai veșnicei Sale Împărății. Gândiți‑vă la Iov, la creștinii din primele veacuri, la Sfinții Apostoli și la Sfinții Mucenici, care dacă nu ar fi trecut prin necazuri, întristări și strâmtorări, nu s‑ar fi învrednicit de o asemenea slavă și fericire atât pe pământ, cât și în Ceruri. Durerile au trecut, însă răsplata este veșnică.

Dacă faceți răbdare până la sfârșit și Îi mulțumiți lui Dumnezeu precum Iov și toți Sfinții, dacă răbdați și mulțumiți ca Apostolul Pavel, care se lăuda întru neputința sa, veți primi de la Dumnezeu plată de Mucenic.

1 Psalm 33, 18.

2 Ioan 16, 33.

3 Ioan 16, 20.

Previous Post

Gânduri înţelepte ale unui creștin simplu

Next Post

Ieromonah Petru Pruteanu – Explicarea Sfintei Liturghii

Related Posts
Total
0
Share