Odată un om deznădăjduit, care se plimba pe dealurile ce înconjurau orașul său, a întâlnit un cioban care-și păștea oile sale.
Văzându-l ciobanul că este răvășit lăuntric, l-a întrebat:
– Care îți este necazul, prietene?
– Simt multă singurătate.
– Și eu sunt singur, dar nu simt tristețe, a răspuns ciobanul.
– Poate pentru că te însoțește Dumnezeu, i-a răspuns celălalt cu un ton ironic.
– Ai ghicit, a răspuns ciobanul, ignorând tonul său ironic.
– Vezi orașul nostru? a continuat ciobanul. Vezi casele? Vezi ferestrele?
– Da, le văd.
– Atunci nu trebuie să deznădăjduiești, a continuat ciobanul. Soarele este unul, dar fiecare fereastră a orașului, chiar și cea mai mică și mai ascunsă, în fiecare zi este scăldată de lumina soarelui. Tu ești deznădăjduit mai mult din pricina faptului că „fereastra” ta rămâne închisă ermetic…
