Instrucțiuni pelerini

Doamne ajută!

În urma cererii dumneavoastră de găzduire în Mănăstirile și Schiturile din Sfântul Munte Athos, vă facem cunoscut că sunteți bineveniți, dar cu respectarea unor condiții.

Fotografierea ori filmarea, fumatul precum şi îmbrăcămintea nepotrivită (tricouri cu mânecă scurtă, ţinută sport etc.) sunt strict interzise în incinta Mănăstirilor. Pelerinii clerici şi monahi sunt rugaţi să ia parte la sfintele slujbele şi la trapeză îmbrăcaţi în reverendă (dulamă) şi rasă, purtând de asemenea fes sau potcap. Închinătorii care nu şi-au anunţat mai dinainte venirea, precum şi copiii mai mici de 12 ani, nu sunt primiţi în Sfântul Munte.

Vă amintim de asemenea că sunteţi datori să vă îngrijiţi de eliberarea permiselor de şedere în Sf. Munte (diamonitiria), luând legătura cu Biroul de Pelerinaj din Tesalonic (tel. 0030-2310-252578, fax 0030-2310-222424 sau eMail [email protected]). Altfel, luați legătura cu o Mănăstire, Schit sau Chilie pentru a va rezolva obținerea diamonitirelor. Demersurile pentru obținerea diamonitirelor se vor face numai după ce grupul de pelerini va avea cazarea asigurată pentru nopțile petrecute în Sf. Munte. Pentru rezervările de cazare sunteți rugați să vă îngrijiți din timp. Aici găsiți telefoanele și faxurile mănăstirilor athonite:

http://www.munteleathos.com/Pagina/Afisare/Numerele_Telefon

Email-ul M-rii Vatoped: [email protected]

Sunteţi rugați să aveţi acest document cu dumneavoastră tot timpul șederii în Athos. De asemenea, vă aducem la cunoştinţă că va trebui să rezervaţi bilete la vapor pentru intrarea şi ieşirea din Sfântul Munte prin Ouranoupolis. Rezervările se fac (și în limba engleză) la tel. 0030-23770-21041/ 71149. Cei care nu aveți rezervare de cazare la mănăstiri, sunteți rugați să nu intrați la trapeza ce urmează Slujbei de Vecernie, ci să așteptați până vă cazează și apoi să urmați îndrumările arhondarului.

Pentru alte informații suplimentare, accesați linkul:

munteleathos.com

Pentru toți cei care doresc să se închine în Schitul Sfântul Dimitrie – Lacu, vă rugăm să accesați acest link și să completați datele cerute acolo: Formular Înscriere Athos

Cu dragoste în Hristos,

Sinaxa Stareților din Schitul Sf. Dimitrie – Lacu