Sfânta Teodora din Vasta – Arkadia

„Hristoase al meu, iartă-i! Fă trupul meu Biserică, părul meu copaci și sângele meu râu”

În fiecare an la 11 septembrie prăznuim și cinstim pomenirea Cuvioasei Mucenițe și Fecioare Teodora din Vasta. Această Sfântă este cunoscută nu numai în țara noastră, ci și în afara ei. Care este însă calea pe care a mers ea și a ajuns la sfințenie?

Vom menționa pe scurt cele care sunt cunoscute despre viața și petrecerea ei cu scopul ca fiecare dintre noi s-o „invidieze” și să i se asemene.

Sfânta era din Peloponezul cel născător de Sfinți și de eroi, de aceea de unii este numită Sfânta Teodora din Peloponez. Referitor la obârșia ei, regiunile cele mai probabile sunt Arcadia și Mesinia.

A trăit în secolul 9, adică în perioada imperiului bizantin. Părinții ei au fost oameni săraci și neînsemnați, însă iubitori de Dumnezeu care au transmis copiilor lor credința în Hristos. Încă de mică Teodora, în comparație cu ceilalți frați, avea o deosebită dragoste și chemare către cele sfinte. Îl iubea pe Dumnezeu în așa măsură, încât dorea să-și afierosească Lui întreaga ei viață. Dobândea din zi în zi ceea ce Sfinți Părinți o numesc „dragoste de Hristos”.

După ce a mai crescut, s-a hotărât să se închinovieze într-o mănăstire, ca acolo să cultive dragostea ei pentru Hristos. Lucru ciudat este că nu a preferat o mănăstire de maici, ci una de călugări. S-a prezentat ca bărbat cu numele „Teodor” la Mănăstirea „Panaghiței”, o mănăstire care se află la hotarul dintre județele Arcadia și Mesinia. Nu putem susține cu siguranță pentru ce motiv a făcut aceasta. Se pare că voia să se înstrăineze cu desăvârșire de cunoscuții ei.

În Mănăstirea în care s-a închinoviat nu a întârziat să ajungă pildă de răbdare, ascultare și smerenie. Aceste virtuți au condus-o treptat la o mare sporire duhovnicească, recunoscută de egumen și de toți monahii. Părinții mănăstirii, minunându-se de personalitatea și harismele care o distingeau, i-au încredințat lucrările exterioare ale mănăstirii. În această ascultare se află totdeauna monahi sau monahii cu experiență în viața duhovnicească.

În acea perioadă s-a răspândit în tot Peloponezul o înfricoșătoare foamete, încât lumea și Mănăstirea se primejduiau din pricina lipsei de hrană. Toți părinții și-au îndreptat privirile spre „Teodor”, singurul care îi putea ajuta în această situație atât de grea. Și într-adevăr, Teodor a cercetat multe case de creștini în scopul de a-i sprijini și, dacă era cu putință, de a trimite ceva pentru obștea mănăstirii.

Dar s-a întâmplat ceva înfricoșător! O femeie a rostit împotriva ei o grea clevetire. „Călugărul m-a lăsat însărcinată”, a spus aceea. Zvonul acesta s-a răspândit ca fulgerul. O clevetire înfricoșătoare s-a întins peste tot. Părinții fetei însărcinate au urcat cu mânie la mănăstire și au poruncit lui „Teodor” să-i urmeze. „Monahul”, deși a negat clevetirea, însă nu a refuzat să-i urmeze. În continuare l-au judecat repede și l-au scos vinovat. A primit cea mai grea pedeapsă, moarte prin tăierea capului. Deși putea prin descoperirea trupului să dovedească nevinovăția ei, a preferat să „ridice” greutatea clevetirii.

Locul execuției a fost rânduit în satul Vasta, în regiunea Arcadiei. Călăul l-a dus până acolo, în timp ce „Teodor” urma „ca un miel fără de glas”. După puțin sufletul Sfintei Teodora a zburat spre Cer, la locul pregătit Cuvioaselor Mucenițe Fecioare ale Bisericii noastre.

Călăul și tovarășii lui, care au tăiat capul muceniței, au văzut trupul muceniței gol și căindu-se au cerut iertare de la Dumnezeu.

Acest fapt minunat s-a făcut cunoscut peste tot. Egumenul și monahii tânguindu-se au ajuns la locul muceniciei și slăvindu-L pe Dumnezeu au îngropat trupul ei în Sfânta lor Mănăstire.

Se spune că înainte de a i se fi tăiat capul, Sfânta a cerut de la Dumnezeu ca trupul ei să se facă Biserică, părul capului ei să devină copaci, iar sângele ei râu.

Și într-adevăr, pe acoperișul Bisericuței zidite în Vasta Arcadiei au răsărit copaci, care în chip minunat stau drepți pe acoperiș, mărturisind că „acolo unde voiește Dumnezeu, se biruiește rânduiala firii”.

Sfântul Ioan Gură de Aur, acest mare Părinte al Bisericii, spune: „Prăznuire de Sfânt (înseamnă) mergere pe urma Sfântului”. Să ne străduim ca, prin ajutorul lui Dumnezeu și prin mijlocirile Sfintei, să ne asemănăm ei și să devenim sfinți, pentru că acesta este scopul principal al vieții noastre al tuturor. Căci Domnul nostru ne poruncește: „Fiți sfinți, precum și Eu Sfânt sunt” (I Petru 1, 16).

Previous Post

Ce le lipsește oamenilor de astăzi?

Next Post

Ziua când voi spune nu păcatului (II)

Related Posts
Total
0
Share