Sfântul Nectarie al Pentapolei din Eghina

Sinoadele împotriva lui Atanasie

  • 12/08/2017

Deşi toate chestiunile religioase aflate în suspensie au fost rânduite aşa cum se cuvine de către primul Sinod Ecumenic, cu toate acestea, dorita pace nu a fost restabilită datorită puterii prietenilor lui Arie. Eusebiu Pamfil, episcopul Cezareei şi prietenul lui Constantin cel Mare, nutrind prietenie faţă de Arie, îl convinge pe Constantin cel Mare să întrunească un sinod la Cezareea Palestinei pentru a lămuri acuzele aruncate de arieni împotriva lui Atanasie. Cunoscând că sinodul s-a întrunit nu pentru a judeca, ci pentru a-l condamna, Atanasie nu s-a înfăţişat la el. Comportându-se cu moderaţie, Constantin nu l-a pedepsit pe ierarhul nesupus, ci a rânduit un nou sinod la Tyr pentru a-l judeca. Atanasie se înfăţişează şi se apără, fără însă a-i convinge pe judecătorii săi, al căror verdict era dinainte stabilit.

Înţelegând deci că aveau intenţia de a-l condamna, pleacă la Constantin, căruia îi cere să facă dreptate. Sinodul îl condamnă în lipsă şi declară vacant tronul arhieresc al Alexandriei, îl dezvinovăţeşte pe Arie şi-l primeşte în sânurile Bisericii. Punem de pe acum întrebarea: de ce Atanasie nu l-a chemat în ajutor pe Papă, ci a recurs la Constantin? De ce acuzatorii lui Atanasie nu s-au adresat Papei, ci împăratului? De ce Papa nu-l judecă ipso jure pe Atanasie şi nu-şi face cunoscută hotărârea în faţa lui Constantin şi a prietenilor lui Arie? De ce nu protestează pentru adunarea a două sinoade fără permisiunea sau încuviinţarea lui? Cum a suportat încălcarea drepturilor lui? Nesocoteau ei oare hegemonia Papei în Biserică? Nesocoteau faptul că pe tronul căpeteniei Apostolilor, al lui Petru, şade Papa? Nesocoteau ei faptul că neascultându-l pe el, nu-l primeau pe Hristos? De unde atâta indiferenţă faţă de rangurile Papei? Este într-adevăr de neînţeles, însă se pare că le nesocoteau pe toate acestea, după cum vom vedea în cele ce urmează.

Condamnat şi caterisit, Atanasie este surghiunit în oraşul Triveri din Galia [în al treizecilea an al domniei lui Constantin, în 336, oraşul Triveri intrase deja sub stăpânire germanică, numindu-se Trier (Teodorit, Istoria bisericească, cartea I, cap. 30)] dimpreună cu episcopii Marcel al Ancirei şi Pavel al Constantinopolului, ca unii care împărtăşeau credinţa lui Atanasie. Silvestru, cu toate că era prieten al lui Atanasie şi urma credinţa de la Niceea, petrecând el însuşi în surghiun doisprezece sau paisprezece ani din cauza ereziei Meleţienilor, după cum spune Epifanie, nu l-a putut absolvi de vină. Este rechemat din surghiun de către Constantin, fiul şi urmaşul la tron al lui Constantin cel Mare, şi reaşezat pe scaunul său, după ce în prealabil murise Grigorie, care fusese pus de sinodul de la Tyr. În scrisoarea sa către alexandrini, împăratul spune că el a împlinit scopul părintelui său de a-l rechema din surghiun pe Atanasie, ceea ce şi săvârşind, îl trimite de acolo (din capitală) pentru a-şi relua tronul, îndemnându-i pe destinatari să-l primească cu evlavie. Nu după multă vreme, însă, este din nou caterisit de sinodul întrunit la Antiohia cu contribuţia lui Eusebiu, episcop de Nicomidia şi mai apoi de Constantinopol. Acesta, profitând de prilejul inaugurării marii biserici octogonale construită de Constantin cel Mare în Antiohia, inaugurare zădărnicită iniţial de moartea împăratului, îl convinge pe Constantin şi întruneşte un sinod la Antiohia, chipurile din dorinţa de a oferi inaugurării o măreţie deosebită (anul 341). Episcopii adunaţi la acest sinod erau, potrivit lui Teofan, în număr de 120, iar potrivit lui Ermion [Cartea a III-a, cap. 5], în număr de 97.

Ideea lui Eusebiu era de a întruni sinodul în scopul răsturnării credinţei de la Niceea şi pentru caterisirea lui Atanasie. La el nu a participat nici episcopul Iulius al Romei, nici altcineva din partea lui. Sinodul l-a condamnat pe Atanasie din cauză că şi-a reluat tronul, după surghiun, „fără o judecată şi hotărâre sinodală” (nu papală) şi pentru alte pricini mincinoase şi l-a caterisit din nou.
Nici aici nu observăm primatul sau dreptul vreunui judecător suprem, nici al vreunui conducător al Bisericii. Dar să vedem şi evenimentele ulterioare.

Fragment din cartea Sf. Nectarie de Eghina – De ce Papa și supușii lui s-au despărțit de Biserica lui Hristos, Editura Evanghelismos, 2011.