Month: November 2018
31 posts
Să zidim virtuți, fapte bune! – Cuvântul Patriarhului Ecumenic la prima Liturghie oficiată în Catedrala Națională
„Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu” (Luca 18, 27) Preafericirea Voastră, Preafericite și iubit frate…
Setea de rugăciune
Odată, la prăznuirea Sfântului Marcel, egumenul Mănăstirii Neadormiţilor, citindu-se slujba şi sinaxarul Sfântului, într-un moment de entuziasm îi…
Ispitele în viaţa noastră
Dumnezeu îngăduie ispitele potrivit cu viaţa noastră duhovnicească. Uneori îngăduie să facem o greşeală, de pildă o neatenţie, ca…
Sfântul Nectarie – Învățături – Pacea și Dragostea
Pacea Pacea este un dar dumnezeiesc, care se dă cu îmbelşugare celor care se împacă cu Dumnezeu şi…
Intrarea Maicii Domnului în Biserică
Împlinindu-se trei ani de la naşterea Preacuratei Fecioare Maria, drepţii ei părinţi, Ioachim şi Ana, şi-au adus aminte…