Acatistul Cuviosului Teodor Studitul

Rugăciunile începătoare:

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate plinești, vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori). Slavă… Şi acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Troparele de umilință

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.

Slavă…

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumne­zeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum…

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Crezul

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat; Și a înviat a treia zi după Scripturi; Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui; Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin Prooroci. Și într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor. Aștept învierea morților. Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Slavă… Și acum…

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumne­zeul nostru (cu trei închinăciuni).

Apoi Psalmul 142:

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu se va îndrepta înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul cel drept. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă… Și acum…

Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ție, Dumnezeule! (de trei ori)

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).

Troparul, glasul al 8-lea:

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată, Teodore înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1

Pe păstorul Bisericii, cel înfrumuseţat cu virtuţi dumnezeieşti, care cu tăria dragostei cereşti s-a împreunat şi prin ea a izvorât lumii apa vie a teologiei, să-l lăudăm după vrednicie. Căci ca un fiu al Luminii pentru slava Sfintei Treimi şi tainele mântuirii s-a nevoit muceniceşte, iar acum dăruieşte luminare şi har de la Hristos celor ce cântă cu credinţă: Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Icosul 1

În oglinda poruncilor neîncetat privind, te-ai curăţit desăvârşit de patimi şi ai primit, Părinte, luminarea Duhului Sfânt. Iar inima ta ţi-ai făcut-o cămară de nuntă şi icoană de pururea închinare lui Hristos, iar prin negrăite faceri de minuni ai pogorât în lume binecuvântarea Tatălui ceresc. Pentru aceasta, cu bucurie îţi cântăm:
Bucură-te, inimă întărită de Cuvântul lui Dumnezeu;
Bucură-te, vedere adâncită de raza nepătrunsă a Duhului;
Bucură-te, auzire înfricoşată a trâmbiţei veşniciei;
Bucură-te, simţire de taină a dragostei Sfintei Treimi;
Bucură-te, prăznuire duhovnicească a Învierii;
Bucură-te, îndulcire prin credinţă de mireasma raiului;
Bucură-te, gustare cu cutremur a Pâinii Vieţii;
Bucură-te, îngropare cu Hristos în ţarina smereniei;
Bucură-te, cuget de foc ce păzeşti hotarul voii dumnezeieşti;
Bucură-te, părtaş cu duhul la suferinţele şi bucuriile aproapelui;
Bucură-te, râvnă nebiruită în păzirea fără prihană a Bisericii pământeşti;
Bucură-te, pătimire de bunăvoie pe Crucea Iubirii;
Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Condacul 2

Moştenirea sfântă de neam ai înmulţit-o şi de tânăr te-ai arătat iscusit în dumnezeieştile Scripturi şi dogme, încât închideai gurile ereticilor şi hulitorilor de sfintele icoane. Iar după Sinodul al şaptelea a toată lumea te-ai alipit cu duhul de Sfinţitul Platon şi unchiul tău după mamă, unul dintre dumnezeieştii Părinţi care au întărit biruinţa dreptei credinţe. Pentru aceasta, cinstim împreună cu tine Preacuratul Chip al Domnului şi ne închinăm Lui, cântând: Aliluia!

Icosul 2

Împreună cu fraţii tăi Iosif şi Eftimie ai urmat, Fericite, Sfântului Platon, îmbrăţişând, ca mai înainte Părinţii tăi, viaţa călugărească. Atât de mult ţi-ai dăruit voia Domnului, încât te nevoiai cu bărbăţie în post şi osteneli, tuturor slujind ca lui Hristos Însuşi. Iar jertfa cea bineplăcută Sfintei Treimi a rodit întru tine sfinţenie de taină, spre mângâierea celor ce cântă:
Bucură-te, legare a voii cu smerenia lui Hristos;
Bucură-te, râvnă a sărăciei cu duhul;
Bucură-te, alergare spre cele mai grele şi de jos ascultări;
Bucură-te, pământ stropit cu lacrimile harului;
Bucură-te, urcare prin sfinte nevoinţe a muntelui Fericirilor;
Bucură-te, suflet întinerit prin închinarea voii lui Dumnezeu;
Bucură-te, inimă păzită de conştiinţa ochiului dumnezeiesc neadormit;
Bucură-te, ajutor al celor neputincioşi şi bolnavi;
Bucură-te, subţiere prin viaţa cea aspră a grosimii cugetului;
Bucură-te, înstrăinare de cele lumeşti pentru dragostea Sfintei Treimi;
Bucură-te, că de ea umplându-te, o mărturiseai prin dragostea frăţească;
Bucură-te, suflet străluminat prin ascultare şi spovedanie curată;
Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Condacul 3

Prin pocăinţă şi mărturisire îţi găteai inima ca să primeşti focul ceresc al Duhului. Totdeauna îţi alegeai o parte din zi spre cugetarea de Dumnezeu, ca singur stând înaintea Lui, cu minte netulburată şi neamestecată cu cele pământeşti, să-I aduci slujbă în taină, cântând Sfintei Treimi cu îngereştile cete: Aliluia!

Icosul 3

Străluceai, Părinte, de ungerea Sfântului Duh, încât mulţi se sârguiau să te urmeze, ca să se împărtăşească împreună cu tine de mirul virtuţilor şi harul dumnezeiesc, pentru care şi noi cu dragoste îţi cântăm:
Bucură-te, neîncetată pomenire de Dumnezeu;
Bucură-te, izvor de lacrimi pururea curgător;
Bucură-te, viaţă care curge cu Hristos în Dumnezeu;
Bucură-te, înfrânare minunată şi cu înţelepciune rânduită;
Bucură-te, acoperire a faptelor bune întru risipirea slavei deşarte;
Bucură-te, primire ca de la Domnul a mustrărilor şi iertării părintelui duhovnicesc;
Bucură-te, întărire prin credinţă şi înălţare prin nădejde;
Bucură-te, stare neclintită de închinare înaintea Sfintelor Cărţi;
Bucură-te, păzitor al predaniei şi rânduielilor Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, râvnitor cu duhul în a urma Sfântului Vasile cel Mare;
Bucură-te, că asemeni lui ai luminat ca un stâlp de foc cărările mântuirii;
Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Condacul 4

Te-ai făcut, Părinte Teodor, prin fapte şi cugete dumnezeieşti, bucuria Cuviosului Platon, care te-a silit, împreună cu Sfântul Patriarh Tarasie, să primeşti treapta preoţiei. Căci nu se cuvine să fie ascunsă lumina lui Hristos sub obroc, ci ca o făclie să strălucească în sfeşnicul Bisericii, spre întărirea tuturor celor ce cu credinţă şi cu dragoste cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Slăbit de osteneli şi bătrâneţe, Cuviosul Platon ţi-a încredinţat jugul egumeniei, pe care abia te-ai înduplecat a-l primi, neputându-te împotrivi voinţei fraţilor iubitori ai vieţuirii tale fericite. Atunci ai început, Părinte, şi mai mari nevoinţe spre pildă tuturor, punându-ţi în multe chipuri, cu cuvântul şi cu fapta, sufletul spre mântuirea aproapelui:
Bucură-te, iconom credincios al Mântuitorului;
Bucură-te, călăuză şi doctor al sufletelor;
Bucură-te, purtătorule cu darul lui Hristos al crucii aproapelui;
Bucură-te, vedere a fratelui curăţită de raza iubirii cereşti;
Bucură-te, povăţuire cu dreaptă socoteală a fiilor duhovniceşti;
Bucură-te, râvnire îngerească a făgăduinţelor şi rânduielilor călugăreşti;
Bucură-te, îndreptătorule al cugetelor strâmbe şi răzvrătite;
Bucură-te, suferire cu mulţumire a cârtirii şi ocărilor;
Bucură-te, grijă doar de cele plăcute lui Dumnezeu;
Bucură-te, tămăduire a neputinţelor sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, răbdare cu bărbăţie în necazuri;
Bucură-te, vas al milei şi îndurării părinteşti;
Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Condacul 5

De păcatele şi obiceiurile rele ale oamenilor plângeai cu inima şi te întristai pentru necinstirea legii lui Dumnezeu. Însă mai vârtos, când vedeai molima păcatului răspândindu-se ca fulgerul din pricina fărădelegilor celor puşi să conducă poporul, te aprindeai de dumnezeiască râvnă şi îi mustrai pe faţă, nebăgând în seamă îngrozirile lor. Pe desfrânatul împărat Constantin, necinstitor al sfintelor rânduieli, l-ai despărţit cu sabia de foc a Cuvântului de trupul Bisericii, pentru care ai suferit surghiunul şi urgia lui, înarmat cu tăria cântării de taină: Aliluia!

Icosul 5

Privind la mărturisirea şi viaţa ta ca la o carte în care s-a scris Cuvântul lui Dumnezeu, mulţi s-au îmbărbătat şi au pătimit muceniceşte împreună cu tine pentru adevăr şi dragostea lui Hristos. Iar crudul împărat şi vasul fărădelegii a fost sfărâmat de mâna Olarului, căci prin purtarea Lui de grijă ochii celui ce nu voia să vadă lumina duhovnicească au fost lipsiţi şi de lumina firească:
Bucură-te, răbdare şi bărbăţie neclintită;
Bucură-te, râvnă îngerească pentru Biserica lui Hristos;
Bucură-te, porumbel al păcii de Sus;
Bucură-te, purtare a crucii ca semn al dragostei dumnezeieşti;
Bucură-te, mărturisitorule cinstit de patriarh şi de împărăteasa Irina;
Bucură-te, că, încetând prigoana, ai adunat oile cele risipite;
Bucură-te, că ai fost chemat povăţuitor în Sfânta Mănăstire a Studiţilor;
Bucură-te, vas al purtării de grijă dumnezeieşti;
Bucură-te, iubire ce te asemeni cu iubirea Tatălui ceresc;
Bucură-te, Părinte, naştere de viaţă întru Hristos;
Bucură-te, că ai născut la viaţa îngerească mii de fii duhovniceşti;
Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Condacul 6

Ca un altar viu de închinare prin care pământul strigă după milostivirea de Sus te-ai arătat lumii, Cuvioase Părinte. Şi toţi la tine alergau, care râvneau sfintelor tale nevoinţe. Iar tu, cu porunci şi canoane învăţându-i şi îngrădindu-i, te osteneai a-i păzi sub acoperământul harului, ca rugăciunea lui Hristos să înflorească în inimi: Aliluia!

Icosul 6

Biserica lui Dumnezeu ai adăpat-o cu izvoarele învăţăturilor tale, Sfinte Teodor, ca un râu plin de apele înţelepciunii, şi au veselit-o cuvântările tale. Iar rânduiala binecuvântată lăsată Studiţilor s-a ţinut în multe mânăstiri, până în ziua de astăzi, spre rodire duhovnicească şi lauda de cinste a vieţii monahiceşti. Pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, cer pământesc în noian de smerenie;
Bucură-te, martor al văzutelor şi nevăzutelor;
Bucură-te, liturghisitor al voii dumnezeieşti;
Bucură-te, atingere de har ce opreşti curgerea păcatului;
Bucură-te, pământ împreunat cu cele cereşti;
Bucură-te, strajă neadormită a comorilor duhovniceşti;
Bucură-te, zugrav şi cântăreţ iscusit al sfinţeniei de taină;
Bucură-te, punte peste abisul neiubirii;
Bucură-te, pază a simţurilor şi închinare lui Hristos a cugetelor;
Bucură-te, alăută a Duhului, ce preamăreşti pe Maica lui Dumnezeu;
Bucură-te, lauda fecioriei şi podoaba mântuirii de obşte;
Bucură-te, fericită neagonisire şi ascultare ce surpi cursele vrăjmaşe;
Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Condacul 7

Răpind împărăţia grecească, Nichifor prigonitorul l-a adus iarăşi pe Iosif cel izgonit din Biserică şi a poruncit să i se dea slujba preoţiei. Pentru aceasta, Cuvioase, l-ai mustrat pe împărat, iar el s-a mâniat şi te-a surghiunit împreună cu fratele tău Iosif, fericitul Platon şi mulţi alţi călugări din Mănăstirea Studiţilor. Atunci cu o inimă L-aţi preaslăvit pe Dumnezeu, bucurându-vă a pătimi pentru El şi a cânta: Aliluia!

Icosul 7

De momelile şi îngrozirile tiranului nu te-ai tulburat, Părinte, ci l-ai sfătuit cu tărie să facă pocăinţă pentru păcate, să adune cele risipite şi aşa să meargă la război. Dar cuvântul nerodind în inima lui, prin ochiul cel a toate văzător i-ai prorocit pieirea, iar noi îţi cântăm:
Bucură-te, cărbune al evlaviei după cele sfinte;
Bucură-te, jertfă vie închinată lui Dumnezeu;
Bucură-te, privelişte îngerilor şi oamenilor;
Bucură-te, chip înfricoşător demonilor;
Bucură-te, senin al bucuriei duhovniceşti;
Bucură-te, inimă pecetluită cu Crucea Domnului;
Bucură-te, smirnă a dorului dumnezeiesc;
Bucură-te, făclie a înţelepciunii de Sus;
Bucură-te, mucenic şi nevoitor de fiecare zi;
Bucură-te, vedere de taină a Chipului lui Hristos;
Bucură-te, cântec lăuntric al Sfântului Chip;
Bucură-te, gură a slavei Sfintei Treimi;
Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Condacul 8

Drept-credinciosul împărat Mihail a adus pace Bisericii şi te-a întors cu cinste din surghiun. În acea vreme s-a mutat la Domnul vrednicul de laudă Platon, ale cărui sfinte moaşte cu patriarhul şi tot clerul le-aţi sărutat şi îngropat cu cinste, cântând: Aliluia!

Icosul 8

Doar doi ani ai vieţuit cu fraţii în linişte după răposarea Părintelui tău Platon, căci vifor cumplit s-a abătut asupra Bisericii din partea lui Leon Armeanul, cel cu nume şi năravuri de fiară. Căci prin viclenie şi înşelăciuni a răpit împărăţia de la Mihail, făcătorul său de bine, şi, adunând pe ajutătorii relei-credinţe, a început a huli sfintele icoane şi a defăima pe cei ce le cinstesc, pentru care, Părinte, cu întraripată vitejie l-ai mustrat:
Bucură-te, lucrare de taină a moştenirii Sfântului Platon;
Bucură-te, legământ al veşnicei iubiri de fiu;
Bucură-te, vas plin de părintească binecuvântare;
Bucură-te, cinstire a sfintelor moaşte cu adâncă închinare;
Bucură-te, că împăratul Mihail a schimbat porfira cu rasa monahicească;
Bucură-te, cuvânt de foc ce arzi cuvintele deşarte şi hulitoare;
Bucură-te, cuget mistuit de râvna Bisericii lui Dumnezeu;
Bucură-te, făclie a Duhului ce risipeşti umbra ereziilor iudaizante;
Bucură-te, împreună răstignit cu Hristos după omul lăuntric;
Bucură-te, că ai arătat icoana lui Hristos nedespărţită de Dânsul;
Bucură-te, cinstitor al chivotului Chipului lui Dumnezeu;
Bucură-te, apostol al tainei Întrupării dumnezeieşti;
Bucură-te, păzire a hainei Bisericii, ţesută cu darul de Sus;
Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Condacul 9

„Nu Dumnezeirea cea nevăzută şi neajunsă se închipuie cu vopsele, nici pe acelea sau lemnul le cinstim, ci zugrăvim Chipul lui Dumnezeu Celui Întrupat, Căruia ne închinăm şi pe Care Îl slăvim”, ai strigat împăratului. Apoi, luând sabia duhovnicească, l-ai oprit a judeca şi porunci în cele ale Bisericii, din sânul căreia singur se izgonise prin călcarea dumnezeieştilor predanii, nevrednic să cânte împreună cu sfinţii: Aliluia!

Icosul 9

Izgonit cu necinste de împărat, iar prigoana înteţindu-se şi văzând pe cei rău-credincioşi cum ardeau sau batjocoreau sfintele icoane, nu ai vrut doar în taină a fi cinstitor de Dumnezeu, ci, de praznicul Duminicii Stâlpărilor, ai poruncit fraţilor să ia în mâini sfintele icoane şi în jurul mănăstirii, cu mare glas, să cânte lui Hristos: „Preacuratului Tău Chip ne închinăm, Bunule…”, şi alte cântări de biruinţă:
Bucură-te, sfetnicule şi mângâierea Patriarhului Nichifor;
Bucură-te, înainte-vedere a biruinţei dreptei credinţe;
Bucură-te, dar şi prorocire a cumplitei căderi a vrăjmaşilor ei;
Bucură-te, izvor de lacrimi ce adapi ţarina cu roua Veşniciei;
Bucură-te, stâlp al răbdării neclintit de momeli şi îngroziri;
Bucură-te, gură de aur a Cuvântului, care pe toţi îi întăreşti în credinţă;
Bucură-te, râu al învăţăturilor bune, neoprit de lanţuri şi prigoane;
Bucură-te, că ai fost hrănit cu chinuri pentru sfintele icoane;
Bucură-te, că prin rugăciunile şi scrisorile tale pe mulţi ai întors din rătăcire;
Bucură-te, nădejde în Dumnezeu ce biruie foamea şi setea, frigul şi arşiţa şi rănile nenumărate;
Bucură-te, că multă vreme nu ai gustat decât Trupul şi Sângele Domnului;
Bucură-te, iubire de Părinte, care pentru fiii săi îşi pune viaţa;
Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Condacul 10

Numai puterea lui Dumnezeu a putut covârşi mulţimea lovirilor de moarte şi chinurilor nenumărate pe care trupul tău le-a suferit, ca o icoană vie a lui Hristos răstignit. Căci inima ta curată în unire cu dragostea Lui se sălăşluise, strălucind peste lumea deznădăjduită bucuria sfintei cântări: Aliluia!

Icosul 10

O unică închinare ai arătat, Părinte, icoanei lui Hristos ca şi lui Hristos Însuşi, nu după natură, ci pentru unitatea singurului Său Ipostas. Căci afară de diferenţa de substanţă, prototipul şi icoana sunt una prin asemănare, după mult înţeleptul Dionisie, iar taina icoanei este însăşi taina iconomiei dumnezeieşti:
Bucură-te, zugrav al comuniunii ipostatice a icoanei cu Hristos, prin asemănare;
Bucură-te, că ai arătat şi că diferenţa naturilor se păstrează;
Bucură-te, că ai lămurit că circumscrierea iconică a lui Hristos e proprie umanităţii Sale;
Bucură-te, că şi necircumscrierea Dumnezeirii ai apărat-o;
Bucură-te, că ai arătat că niciuna, nici alta nu împart Ipostasul unic al lui Hristos;
Bucură-te, că taina Chipului icoanei ai arătat-o drept însăşi taina persoanei;
Bucură-te, că ai amuţit buzele celor ce nu se închină cinstitelor icoane;
Bucură-te, că pe nepotul împăratului l-ai tămăduit prin mijlocirea icoanei Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, că întors la rătăcirea dintâi, şi boala i s-a întors;
Bucură-te, că ai întărit că cinstirea icoanei trece la Hristos;
Bucură-te, că ai învăţat că prin icoană Hristos Se arată în materie ca printr-o oglindă;
Bucură-te, mărturisire a unicei închinări şi doxologii a Chipului mântuitor;
Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Condacul 11

Ai învăţat, Părinte, că icoana există în potenţă în Hristos, ca o umbră a Arhechipului ei, chiar dacă nu e configurată de o rază de lumină, şi este întipărită în materie ca un sigiliu, chemând prin asemănare pe cei asemenea. Iar aşa cum este o singură închinare la Sfânta Treime pentru unitatea de fiinţă, tot aşa şi la icoana lui Hristos, ca şi Lui Însuşi, pentru identitatea Ipostasului hristic o singură închinare mărturisim. Căci Lui ne închinăm, chiar dacă zugrăvit în icoană, şi Lui Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 11

Cum închinarea icoanei urcă la Hristos, ne-ai insuflat, dumnezeiescule Părinte, să ne apropiem şi să ne închinăm ei cu frică şi cu evlavie, şi să credem că prin ea ne vine un har dumnezeiesc, împărtăşind sfinţire celor ce se apropie de ea cu credinţă. Pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, închinare adusă lui Hristos Cel închinat în icoană;
Bucură-te, că Ipostasul Cuvântului nu se confundă cu materia, chiar dacă se vede prin ea;
Bucură-te, cinstire a veşnicei frumuseţi a lui Hristos;
Bucură-te, că ai învăţat că nu materia în sine este închinată, ci chipul luminării dumnezeieşti celei ipostatice;
Bucură-te, că ai numit pe drept-credincioşi icoane vii ale lui Hristos prin asemănarea duhovnicească;
Bucură-te, slavoslovie a Chipului lui Hristos Celui Nefăcut de mână;
Bucură-te, că ai văzut în icoana lui Hristos o unică închinare şi doxologie a Sfintei Treimi;
Bucură-te, că ai arătat că la ea se face raportarea unică a tuturor închinărilor;
Bucură-te, cuvânt ce consună cu predania Bisericii soborniceşti;
Bucură-te, că asuprirea a încetat, prigonitorul Leon fiind ucis de ostaşii săi;
Bucură-te, că urmaşul său Mihail, deşi rău credincios, nu prigonea pe binecredincioşi;
Bucură-te, că mărturisitorii dreptei credinţe au fost eliberaţi din surghiun;
Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Condacul 12

Neplecându-se împăratul Mihail a primi dreapta credinţă, ai ieşit, Sfinte, din mijlocul poporului înşelat cu eresul lipsirii de icoane şi întru nevoinţele monahiceşti ai petrecut până la fericitul tău sfârşit. Şi, în boală grea căzând, toţi alergau să se împărtăşească de cuvântul şi binecuvântarea ta cea de pe urmă, iar la trecerea ta să cânte împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Puţin înainte de a muri, întărit de Sus, ai slujit Sfânta Liturghie, Sfinte Teodor, apoi i-ai mângâiat pe cei ce plângeau, îndemnându-i să păzească credinţa dreaptă şi viaţa binecredincioasă. Atunci ai dat tuturor sărutarea de pe urmă şi ai poruncit ucenicilor să cânte cu lumânări în mâini cântarea de ieşire a sufletului. Pe care îngerii lui Dumnezeu l-au condus înaintea tronului Stăpânului, precum s-a arătat în vedenie fericitului Ilarion:
Bucură-te, bună mireasmă a pătimirilor pentru Hristos;
Bucură-te, grabnic ajutătorule şi de minuni făcătorule;
Bucură-te, că, prin ungerea cu untdelemnul binecuvântat de tine, mireasa cea greu bolnavă s-a sculat sănătoasă;
Bucură-te, că primitorul de străini Leon, chemând numele tău, a rămas nevătămat de fiara sălbatică;
Bucură-te, că prin semnul crucii şi rugăciunea de certare a duhului îndată ai izgonit pe diavol din femeia ce greu pătimea;
Bucură-te, că puterea grozavă a focului ce cuprinsese o casă a stins-o scrisoarea ta;
Bucură-te, că, aruncând-o cu credinţă în flăcări, femeia a aflat izbăvire;
Bucură-te, că şi altă dată la chemarea numelui tău, ploaie mare s-a pornit peste fânul aprins;
Bucură-te, că aşa ai scăpat pe cei nevinovaţi de mânia ostaşilor;
Bucură-te, că pe cel înşelat de hulitori l-ai certat în vis, îndreptându-l spre a primi mântuitoarele cuvinte;
Bucură-te, că şi la mormântul tău se săvârşeau multe tămăduiri şi mulţi se făceau sănătoşi doar privind la icoana ta;
Bucură-te, izbăvitorule al celor chinuiţi de duhuri necurate, frică, otravă şi tot felul de boli;
Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Condacul 13

O, Sfinte Teodor cel minunat în înţelepciune şi cu viaţa în toate chipurile înfrumuseţat, ajută-ne şi pe noi să punem început bun pocăinţei şi să răbdăm cu credinţă toate încercările acestei vieţi, iar prin mila lui Dumnezeu să atingem limanul nepătimirii şi dragostei. Aşa, Sfinte, ajută-ne să ne îndreptăm viaţa prin mărturisire curată şi cuviincioasă Împărtăşire cu Trupul şi Sângele Domnului, încât la Judecată să nu fim aflaţi afară din Împărăţia Iubirii, ci împreună cu tine să cântăm Sfintei Treimi: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Icosul 1

În oglinda poruncilor neîncetat privind, te-ai curăţit desăvârşit de patimi şi ai primit, Părinte, luminarea Duhului Sfânt. Iar inima ta ţi-ai făcut-o cămară de nuntă şi icoană de pururea închinare lui Hristos, iar prin negrăite faceri de minuni ai pogorât în lume binecuvântarea Tatălui ceresc. Pentru aceasta, cu bucurie îţi cântăm:
Bucură-te, inimă întărită de Cuvântul lui Dumnezeu;
Bucură-te, vedere adâncită de raza nepătrunsă a Duhului;
Bucură-te, auzire înfricoşată a trâmbiţei veşniciei;
Bucură-te, simţire de taină a dragostei Sfintei Treimi;
Bucură-te, prăznuire duhovnicească a Învierii;
Bucură-te, îndulcire prin credinţă de mireasma raiului;
Bucură-te, gustare cu cutremur a Pâinii Vieţii;
Bucură-te, îngropare cu Hristos în ţarina smereniei;
Bucură-te, cuget de foc ce păzeşti hotarul voii dumnezeieşti;
Bucură-te, părtaş cu duhul la suferinţele şi bucuriile aproapelui;
Bucură-te, râvnă nebiruită în păzirea fără prihană a Bisericii pământeşti;
Bucură-te, pătimire de bunăvoie pe Crucea Iubirii;
Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Condacul 1

Pe păstorul Bisericii, cel înfrumuseţat cu virtuţi dumnezeieşti, care cu tăria dragostei cereşti s-a împreunat şi prin ea a izvorât lumii apa vie a teologiei, să-l lăudăm după vrednicie. Căci ca un fiu al Luminii pentru slava Sfintei Treimi şi tainele mântuirii s-a nevoit muceniceşte, iar acum dăruieşte luminare şi har de la Hristos celor ce cântă cu credinţă: Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti!

Previous Post

Cuviosul Teodor Studitul

Next Post

Troparul Sfântului Mare Mucenic Mina

Related Posts
Total
0
Share