Acatistul Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești

Rugăciunile începătoare:

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate plinești, vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori). Slavă… Şi acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Troparele de umilință

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.

Slavă…

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumne­zeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum…

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Crezul

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat; Și a înviat a treia zi după Scripturi; Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui; Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin Prooroci. Și într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor. Aștept învierea morților. Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Slavă… Și acum…

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumne­zeul nostru (cu trei închinăciuni).

Apoi Psalmul 142:

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu se va îndrepta înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul cel drept. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă… Și acum…

Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ție, Dumnezeule! (de trei ori)

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).

Condacul 1

Ție Ierarhule Antim, înfloritul bărbat al Iviriei, răsădit peste hotare în pământul cel bun, rod și mai mult să aduci, și noi cinstirea noastră îți aducem: bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!

Icosul 1

Din părinți preacinstiți născut, luat în robie de agareni de copil, dus la Constantinopol, harul lui Hristos te-a ocrotit, ca să fii lucrătorul celor sfinte, chiar în mijlocul celor potrivnici.
Bucură-te, cel ocrotit de har;
Bucură-te, cel ales de Însuși Hristos;
Bucură-te, cel dăruit cu multe daruri;
Bucură-te, că limbile străine repede ai învățat;
Bucură-te, că multe meșteșuguri ai deprins;
Bucură-te, că tipărirea de cărți cel mai mult te-a atras;
Bucură-te, că prin aceasta iubitor de învățătură sfântă te-ai arătat;
Bucură-te, că din tinerețe sufletul ți-ai sfințit;
Bucură-te, cel pecetluit de cuvântul lui Hristos;
Bucură-te, chip de credincioșie evanghelică;
Bucură-te, cel chemat la apostoleasca lucrare;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!

Condacul 2

Prin iconomia lui Dumnezeu, robia ți s-a făcut o și mai mare libertate, că răscumpărat de patriarhia din Constantinopol, ai crescut din plin darurile cele sfinte, în cântarea de: Aliluia!

Icosul 2

Domnitorul Brâncoveanu văzând în tine pe omul lui Dumnezeu, ca pe o comoară în Țara Românească te-a adus și cu adevărat mărgăritar de mare preț te-ai dovedit.
Bucură-te, sămânță bună a lui Hristos;
Bucură-te, sămânță ce pământ bun aștepta;
Bucură-te, că ai crescut chiar printre spini;
Bucură-te, că ai răsărit chiar pe drumul călcat în picioare;
Bucură-te, minune creștină;
Bucură-te, lumină în întunericul păgân;
Bucură-te, făclie ce se pune la înălțime;
Bucură-te, vestirea celor de Sus;
Bucură-te, bucuria coborâtă din cer;
Bucură-te, și bucuria pentru cei de pe pământ;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!

Condacul 3

Chemat în Țara Românească, o mare lucrare Dumnezeu cu tine a orânduit, că doar un mare suflet putea să lupte cu ascunzișurile vremurilor greu încercate, în cântarea de: Aliluia!

Icosul 3

În taina pământului românesc, mulți sfinți au venit și mulți au crescut și roduri multe au făcut ca slava lui Hristos să strălucească din plin.
Bucură-te, cel chemat peste hotare;
Bucură-te, cel chemat de domnitorul românesc;
Bucură-te, cel cu darul cărturăresc înzestrat;
Bucură-te, prin acesta, al lui Hristos chip;
Bucură-te, al evangheliei vestitor;
Bucură-te, că și în cărți ai întipărit-o;
Bucură-te, iubitor de propovăduirea cea sfântă;
Bucură-te, cel binecuvântat de Sus;
Bucură-te, că și la slujirea Bisericii ai fost ales;
Bucură-te, vrednicule de altarul cel mare;
Bucură-te, omul lui Dumnezeu la vremuri grele;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!

Condacul 4

La „răscruce de vremi” fiind însăși lumea, de multe vrăjmașii te-ai lovit, „că roata strâmbă a istoriei” calcă fără milă peste tot, dar tu cu darul lui Hristos, cele sfinte ai păzit, în cântarea de: Aliluia!

Icosul 4

Răutatea aprigă și vicleană, multe suferințe ți-a pricinuit și doar prin tăria credinței ai putut pe toate să le rabzi și din ele să scapi neatins.
Bucură-te, corăbierul iscusit de pe „marea istoriei”;
Bucură-te, iscusitul înotător printre stâncile abrupte;
Bucură-te, astfel, salvatorul Bisericii;
Bucură-te, credincioșie de neabătută Ortodoxie;
Bucură-te, înțelepciunea cea sfântă;
Bucură-te, stricarea planurilor vrăjmașe;
Bucură-te, tărie printre aprigii distrugători;
Bucură-te, tăcere lucrătoare;
Bucură-te, cel mereu primejduit;
Bucură-te, cel mereu nedreptățit;
Bucură-te, al lui Hristos lucrător de taină;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!

Condacul 5

La vremuri grele și oameni mari trebuie, și tu, sfinte Antime, ai fost ales să fii un asemenea luptător cu bărbăția întreagă, în cântarea de: Aliluia!

Icosul 5

Suferințele, primejdiile și răutățile de la tot pasul, ți-au fost povară întregii vieți, „mucenicie tăcută”, dar în bucuria iubirii lui Hristos.
Bucură-te, iubitorule cu adevărat de Dumnezeu;
Bucură-te, al lui Hristos chip de taină;
Bucură-te, al Bisericii slujitor destoinic;
Bucură-te, al altarului preasfânt închinător;
Bucură-te, cinstea credinței adânc întemeiată;
Bucură-te, smerenie înălțătoare;
Bucură-te, sărăcie cu bogăție nepieritoare;
Bucură-te, al preasfântului duh chip de adâncime;
Bucură-te, priceperea peste mintea omenească;
Bucură-te, viață în petrecere de taină;
Bucură-te, cu adevărat chemat la sfințenia firii;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!

Condacul 6

Doar tu știi cât de greu ți-a fost „drumul Golgotei” ce a trebuit să-l străbați, însă puterea crucii pe „măsura credincioșiei” tale s-a arătat, în cântarea de: Aliluia!

Icosul 6

Fiecare are crucea după „măsura sa” și ție, cel de la „răscruce de vremi”, o „grea cruce” ți s-a dat în lucrarea de taină, pe care cu vrednicie ai împlinit-o.
Bucură-te, ierarhul cel de cinste;
Bucură-te, ierarhul pe „măsura vremurilor”;
Bucură-te, slujire cu multe osteneli;
Bucură-te, slujire printre temeri și nădejdi;
Bucură-te, credinciosul cel mereu dușmănit;
Bucură-te, credinciosul cel mereu prigonit;
Bucură-te, străbaterea prin „încurcăturile” lumii;
Bucură-te, greaua trecere printre stăpânirile rele;
Bucură-te, cernerea continuă dintre bine și rău;
Bucură-te, vederea prin negurile furtunoase;
Bucură-te, omul ales pentru „vremuri grele”;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!

Condacul 7

Între temeri și nădejdi, între primejdii și jertfiri, ți-a fost petrecerea ta, ca vrăjmășia păgână pe ascuns caută distrugerea Bisericii sfinte, pe care ai oprit-o, în cântarea de: Aliluia!

Icosul 7

Peste toate opreliștile, multe cărți sfinte ai tipărit că ai iubit cu adevărat cuvântul lui Hristos, făcându-te propovăduitorul său cel râvnitor.
Bucură-te, neoprită strădanie pentru cele sfinte;
Bucură-te, că în multe cărți tipărite, însuți te-ai întipărit;
Bucură-te, prevedere peste „timpuri și vremi”;
Bucură-te, că prin tipărirea de cărți, credința ai făcut-o „izvor”;
Bucură-te, că apă vie ai făcut să curgă;
Bucură-te, cel chemat la lucrarea de mare taină;
Bucură-te, cel prin care Hristos și mai mult S-a proslăvit;
Bucură-te, amintire ce nu se mai șterge;
Bucură-te, pomenire înscrisă în veri;
Bucură-te, părintele cărturăriei românești;
Bucură-te, chipul cărții vieții;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!

Condacul 8

În Țara Românească ai fost chemat să fii un mare sprijin Bisericii lui Hristos, că mulți pe ascuns voiau s-o strice cu alte credințe străine, fără cântarea de: Aliluia!

Icosul 8

Câtă înțelepciune a trebuit să ai, să te strecori printre vrăjmasii ascunși, printre păgânește stăpâniri, să nu fii descoperit și nici pătat, în iscusință de pricepere duhovnicească.
Bucură-te, credincioșie de mare veghe;
Bucură-te, tăcere în lucrare de taină;
Bucură-te, grija de a nu te murdări cu cele ale păcătoșilor;
Bucură-te, grija pentru păstrarea celor sfinte;
Bucură-te, mergere printre prăpăstiile abrupte ale vremurilor;
Bucură-te, petrecerea doar în griji și temeri;
Bucură-te, că prin iubirea de Dumnezeu prin toate ai trecut;
Bucură-te, că și ție dar de biruință ți-a dat;
Bucură-te, că prin credință doar Biserica ai slujit;
Bucură-te, că prin Hristos tărie ai avut;
Bucură-te, că prin Hristos, neabătut ai rămas;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!

Condacul 9

În București, la Snagov, Râmnicu Vâlcea, Târgoviște, peste tot „tiparnițe” ai semănat, „sămânță de carte sfântă” să crească în pământul cel bun, făcându-te astfel următorul apostolesc, în cântarea de: Aliluia!

Icosul 9

Înzestrat cu dar de Sus, și limbă românească ai deprins și în „grăiri sfinte” ai întipărit-o să fie vestirea lui Hristos peste veacuri la nesfârșit.
Bucură-te, și înfierea românească;
Bucură-te, și înrudirea cu acest pământ;
Bucură-te, și înrudirea duhovnicească;
Bucură-te, întâlnirea de inimă, prin Hristos;
Bucură-te, întâlnirea de adânc, prin Sfântul Duh;
Bucură-te, întâlnirea cea peste hotare;
Bucură-te, iubirea ce urcă spre veșnicie;
Bucură-te, grai de vestire;
Bucură-te, grai de chemare;
Bucură-te, tainicul lucrător al celor sfinte;
Bucură-te, om de cinste și de prețuire;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!

Condacul 10

O, câte amărăciuni ai gustat, că unii căutau să te momească la fărădelegile lor, iar alții să te defaime și să te prindă în învinuiri mincinoase, dar tu ca printre „furci” ai trecut în cântarea de: Aliluia!

Icosul 10

Ca un cârmaci cu mare iscusință te-ai arătat, că printre toate răutățile Biserica lui Hristos ai strecurat-o, și stăpânirile viclene nu au putut s-o supună după voile lor.
Bucură-te, dar al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, slujitor de aleasă demnitate;
Bucură-te, slujire de fiu, nu de slugă;
Bucură-te, slujire de iubire, nu de stăpânire;
Bucură-te, fiu vrednic de părintească binecuvântare;
Bucură-te, că tu însuți ai câștigat chipul de părinte;
Bucură-te, cel de acum, printre sfinții noștri părinți;
Bucură-te, părinte de credincioșie ortodoxă;
Bucură-te, al apostoleștii învățături următor;
Bucură-te, cel neabătut de nicio înșelare;
Bucură-te, icoană în zugrăvire românească;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!

Condacul 11

Venit în Țara Românească, Fiul ei te-ai făcut, și în înrudirea cea sfântă de neam ai intrat și așa în sfințenia românească de acum ești părintele nostru de-aproape, în cântarea de: Aliluia!

Icosul 11

Ca și odinioară, Sfinte Antime, de răutățile ascunse ale viclenelor stăpâniri ne ocrotește și ne scapă, ca și de cele pătimașe și ale duhurilor rele, ce necontenit ne bântuiesc.
Bucură-te, jertfă pentru prinosul de Sus;
Bucură-te, dăruire pentru darul veșniciei;
Bucură-te, că suferință pentru cele sfinte ai îndurat;
Bucură-te, că chinurile celor răi ai primit;
Bucură-te, că suspinul de acum ți-a trecut;
Bucură-te, că lacrimile de acum ți s-au oprit;
Bucură-te, chin și amar duse până la capăt;
Bucură-te, că prin toate acestea credința ți s-a probat;
Bucură-te, că aur te-ai dovedit;
Bucură-te, că prin focul lumii ai trecut;
Bucură-te, că te-ai arătat și mai înfrumusețat;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!

Condacul 12

Scos din scaunul mitropoliei românești, prin uneltirile păgâne și mincinoase, la mănăstirea Sinai ai fost exilat considerat ca o primejdie pentru acei „lupi răpitori”, fără cântarea de: Aliluia!

Icosul 12

Dar ostașii agareni, care te duceau în exil, mucenicește te-au omorât, prin înecarea în râul Tungia și așa viața cea de „Mucenicie tăcută și în Mucenicie de Sânge” ți s-a făcut, prin care veșnicia ai câștigat.
Bucură-te, Antime, nume al sfințeniei noastre românești;
Bucură-te, Antime, nume de cinste, în Biserica noastră;
Bucură-te, cărturar, cuvios și mucenic;
Bucură-te, arhiereu și slujitor credincios;
Bucură-te, mărire și smerenie în unire;
Bucură-te, fiu ajuns și el la chipul de părinte;
Bucură-te, de acum pomenire printre sfinții noștri părinți;
Bucură-te, părinte la care și noi alergăm în nevoi;
Bucură-te, brațe de părinte preaiubitoare;
Bucură-te, iubire de părinte pentru toți primitoare;
Bucură-te, icoană zugrăvită din pământ și neam românesc;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!

Condacul 13

O, Sfinte Ierarhe Antime, din tinerețe și până la moartea pământească un „drum mucenicesc” ai avut, dar cu darul lui Hristos, la împlinirea cea sfântă ai ajuns, ca un adevărat slujitor de mare cinste al Bisericii, și așa fii și nouă întăritor în dreapta credință, să cântăm: Aliluia! (Acest condac se repetă de trei ori)

Icosul 1

Din părinți preacinstiți născut, luat în robie de agareni de copil, dus la Constantinopol, harul lui Hristos te-a ocrotit, ca să fii lucrătorul celor sfinte, chiar în mijlocul celor potrivnici.
Bucură-te, cel ocrotit de har;
Bucură-te, cel ales de Însuși Hristos;
Bucură-te, cel dăruit cu multe daruri;
Bucură-te, că limbile străine repede ai învățat;
Bucură-te, că multe meșteșuguri ai deprins;
Bucură-te, că tipărirea de cărți cel mai mult te-a atras;
Bucură-te, că prin aceasta iubitor de învățătură sfântă te-ai arătat;
Bucură-te, că din tinerețe sufletul ți-ai sfințit;
Bucură-te, cel pecetluit de cuvântul lui Hristos;
Bucură-te, chip de credincioșie evanghelică;
Bucură-te, cel chemat la apostoleasca lucrare;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!

Condacul 1

Ție Ierarhule Antim, înfloritul bărbat al Iviriei, răsădit peste hotare în pământul cel bun, rod și mai mult să aduci, și noi cinstirea noastră îți aducem: bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!


Puteți citi și:

Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești

Emblema Sfântului Antim Ivireanul. Semnificaţie şi simbolism

8 citate din înţelepciunea duhovnicească a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul

Previous Post

Câinele și pisica

Next Post

Duminica a 18-a după Rusalii – Pescuirea minunată

Related Posts
Total
10
Share