Avva Pimen fântână este a înţelepciunii,
Şi făclie aprinsă cu lumina Domnului Hristos.
De când el în spate deşartă lume o a lepădat,
Nimănui aspru n-a mai grăit,
Niciun reproş cuiva făcând.
Odată fraţii de faţă cu el s-au certat,
Pe când Avva a rămas tăcut.
Atunci ei către el s-au întors şi l-au certat:
„Cum stai şi taci ca şi când niciun rău s-a făcut?!”
Avva Pimen le-a zis:
„Eu demult am murit”.
Un altul l-a întrebat:
„Cum să mă mântui,
Cum amintirea răului din mine s-o scot?”
Avva Pimen i-a zis:
„La căldarea ce fierbe
Muştele nu vin,
Nici se apropie dracii
De-un suflet ce arde-n rugăciune”.
„Dar ce e mai bine”, a întrebat un altul,
„A grăi cu fraţii, sau a păstra tăcere?”
„Prin una şi alta Dumnezeu se slăveşte,
Spre a Lui slavă, judecă şi fă”.
„Cum să mă apăr de rău?”
„Nici într-un caz cu răul.
Ci bine să-i faci celui ce ţie-ţi face rău,
Ai grijă inima lui bolnavă să nu i-o aprinzi mai mult.
Nu-ţi vei clădi casa pe cenuşa celeilalte,
Căci de vei face aşa se bucură Satan”.
„Două patimi rele pre om îl otrăvesc,
Al lui suflet e sclav, stând în a lor putere:
Plăcerea trupească şi-a lumii deşartă slavă.
Doar acela e liber, ce aste le-a zdrobit”.
Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa.
