Cine a fost Cuviosul Paisie Aghioritul?

Cuviosul Paisie Aghioritul a fost om de rugăciune și astfel, un mare teolog. De regulă noi îi numim teologi doar pe cei care au studii teologice. Dar Cuviosul Paisie este teolog în sensul patristic, pentru că el a fost om al rugăciunii. Părintele Pavel Florensky spunea că multe se scriu și multe s-au scris, dar puține ajung la sufletele oamenilor. Toate cărțile lăsate de Cuviosul Paisie au ajuns la sufletele credincioșilor. Cărțile sale nu sunt cărți care se citesc doar acum și doar o singură dată. Cărtile Cuviosului Paisie sunt cărți care se citesc și se recitesc.Cuviosul Paisie a fost un om simplu, dar în același timp un om harismatic, un om care a adunat în el chipul apostolului, al teologului, al omului duhovnicesc, a adunat în el chipul părintelui.

A spus că cel mai mare dușman al lui a fost numele lui. La un moment dat, când a venit cineva și a încercat să-i spună cât de mare este el în lume și cât de mult îl apreciaza oamenii, el a spus: “Venind spre coliba mea, ați trecut pe langă o grămadă de gunoi. Și acolo ați văzut și niște cutii de conserve goale. Și când v-ați apropiat de ele, ați văzut că străluceau în lumina soarelui. Ei bine, să știți că eu nu sunt altceva decât acele cutii de conserve goale.”

Previous Post

Poemul de pe mormântul Cuviosului Paisie Aghioritul

Next Post

Icoana Maicii Domnului Prodromița

Related Posts
Total
0
Share