Monahul Moisi Aghioritul
Astăzi omul se pare că a uitat și nu mai caută cu bună știință sensul profund al vieții. Se interesează mai mult de aflarea pâinii celei de toate zilele și de o mică sau mare creștere a euro-ului. În marea dificultate a vremurilor, despre care multe am spus și am scris, însemnătatea fundamentală o are credința profundă în Dumnezeu, care dăruiește credincioșilor încredere, curaj, mângâiere și nădejde. De asemenea, legăturile interpersonale corecte cu o prietenie sinceră, discuție pașnică, străduință mărinimoasă, bunătate și compătimire, întăresc și nu-l lasă pe om să se înece în singurătate și să fie lovit de furtuna deznădejdii.
Omul chinuit are nevoie nu numai de pâine, ci și de gustul libertății, al păcii și al dragostei. Nu este vorba despre un umanism și altruism calculat și moderat, ci de expresia dragostei creștine jertfitoare.
Nevoile sufletului omului nu cred că încetează vreodată. Dar aceste nevoi nu se satisfac printr-o predică improvizată, prin sfaturi de rutină cunoscute și rostite la repezeală. De aceea tinerii reacționează și se îndepărtează de Biserică. Nu spun că nu vor și resping mesajul ei, ci se deranjează de modul aforistic al ei. Și astfel se închid în ei înșiși și caută bucuria acolo unde cu siguranță nu o vor afla.
În această situație, tinerii cad într-o amorțeală și nu vor să se ridice, uneori nici măcar pentru a dezvolta un dialog elementar, pentru că au fost dezamăgiți în chip jalnic. Biserica li se înfățișează foarte strictă, izolată, numai să poruncească, să interzică, să creeze vinovății înfricoșătoare, să constrângă și să nu-i asculte. Pentru deplina respingere a instituției Bisericii, pe lângă cele pe care le-am spus, adaugă și faptul că ea este lipsită de înțelegere și severă. Problemele interne ale unor conducători bisericești care apar uneori, îi smintesc și îi îndepărtează pentru totdeauna pe destui credincioși și mai ales pe tinerii cu foarte bune intenții.
Nu puțini oameni, așa-numiți ai Bisericii, evită sistematic necesara autocritică și se dedau în mod constant criticii ușoare. Se compară cu cei mai răi și se simt foarte bine. Nu iau în considerare și nu analizează motivele pentru care cea mai multă lume nu ascultă predicile. Eu consider că problema nu o constituie ceilalți, ci mai mult noi înșine. Este imperativă nevoia să coborâm de sus și să vorbim prietenește, fără să privim mereu la ceas. Să nu ne temem de vreo întrebare și să luăm aminte bine la răspunsuri.
Creștinul contemporan, din nefericire, ascunde înlăuntrul său o mare idee despre sine. Că este ceva mai mult și mai bun decât ceilalți. Dar nu este atât de integru, sincer, curat și smerit cu adevărat, ca să se creadă astfel. Desigur, există și azi creștini eroi. Pot să constituie o minoritate, însă cu siguranță există și în lume, și în afara lumii. Creștinul contemporan va ajuta mai bine pe semenii lor prin pilda lor trăită, iar nu prin vorbe goale și lipsite de conținut. Lumea se schimbă. Vremurile sunt pretențioase. Rolul creștinului astăzi, în societățile noastre dezordonate, este deosebit de important. Să nu dezamăgim și noi lumea.
