Dependența de Facebook are efecte negative asupra creierului uman. La această concluzie au ajuns cercetătorii norvegieni în urma unui studiu realizat pe zeci de tineri. În funcție de răspunsurile date de aceștia, specialiștii au stabilit că dependența față de tehnologie are aceleași efecte asupra creierului uman precum dependența față de substanțele halucinogene sau față de jocurile de noroc.

Oamenii de știință norvegieni au realizat un studiu, în cadrul căruia au testat 20 de tineri, pentru a afla care este atitudinea lor față de platforma de socializare Facebook.

Subiecții au fost rugați să răspundă la întrebări legate de problemele de sănătate asociate cu dependența față de astfel de site-uri. Printre acestea: anxietatea, violența sau frica. Studenților le-au fost prezentate mai multe imagini, pe care trebuiau să le asocieze cu anumite stări, prin apăsarea unui buton. În tot acest timp, cercetătorii au monitorizat activitatea cerebrală a subiecților.

Studenții care au apăsat butonul în momentul în care au văzut imagini asociate cu Facebook au fost aceia care au obținut rezultate foarte mari la testele de dependență față de față de platforma de socializare, potrivit b1.ro.

Prin urmare, specialiștii au concluzionat că “dependența față de tehnologie are aceleași efecte asupra creierului uman ca dependența față de substanțele halucinogene sau față de pariuri”.

Potrivit specialiștilor, imaginile asociate cu rețeaua Facebook activează acele zonele de la nivelul creierului responsabile de comportamentul compulsiv al oamenilor. Cercetatorii susțin că acest proces are loc, în mod similar, la persoanele dependente de droguri.

Ca urmare a acestui experiment, cercetătorii din cadrul Universității din Bergen au elaborat “Scala de Dependență față de Facebook”.

Printre întrebările înscrise în acest sistem de repere se numără: “Folosiți Facebook-ul pentru a uita de problemele personale?” sau “Deveniți irascibili în momentul în care nu vi se permite accesul la acest site?”. Cei care răspund la cel puțin patru din cele șase întrebări sunt considerați ca fiind dependenți de Facebook.

În momentul de față, 71% dintre utilizatorii de Internet au un cont pe această platformă de socializare. Dintre aceștia, 70% susțin că accesează site-ul cel puțin o dată pe zi, în timp ce mai puțin de jumătate dintre ei au declarat că accesează Facebook de mai multe ori pe zi.

Sursa: activenews.ro