Despre Sfânta Scriptură (II)

33. Ce intelegem prin “canonul” cartilor Sf. Scripturi?

Prin “canonul” cartilor Sf. Scripturi, intelegem totalitatea cartilor sfinte insuflate de Dumnezeu, mai precis lista acestor carti. Cuvantul “Canon” n-a avut acest inteles de la inceput. El e imprumutat din limba ebraica, prin mijlocirea celei grecesti, si insemna, printre altele, “dreptar” sau “regula”.

Cu aceste doua intelesuri il gasim intrebuintat si in Noul Testament. Sf. Apostol PAVEL, dupa ce da anumite sfaturi duhovnicesti Galatenilor, adauga: Si cat vor umbla cu dreptarul acesta, pace peste ei si mila si peste Israilul lui Dumnezeu” (Galat. VI, 16). Se numesc, apoi, “canoane”, cu inteles de “randuiala” hotararile privitoare la disciplina bisericeasca si anumite parti care intra in randuiala slujbelor bisericesti. Cartile Sf. Scripturi cuprinzand “canonul” adica regula de credinta si de viata, au fost numite “canoane” cu acest inteles, dar si cu intelesul de totalitate sau de lista a scrierilor care contin aceste randueli. Cuvantul “canon” are acest inteles atat la vechii Iudei, cat si la primii crestini. Exista un canon al cartilor Vechiului Testament si un canon al cartilor Noului Testament.

34. Cu ce conditii au fost primite cartile Sf. Scripturi in canonul biblic ?

1) Cu conditia ca invatatura cuprinsa in ele sa fie descoperita de Dumnezeu prin insuflare;

2) Cu conditia ca invatatura descoperita in ele sa fie garantata de Biserica;

Biserica garanta invatatura aceasta pe baza vechimii si apostolicitatii, dupa regula lui TERTULIAN, ca acel lucru e mai adevarat, care e mai vechi, si acel lucru e mai vechi care e de la inceput, si acel lucru e de la inceput care vine de la Apostoli, iar de la Apostoli vine ceea ce a fost sfant in Bisericile Apostolice.

35. Care sunt cartile Vechiului Testement?

Cartile care intra in canonul Vechiului Testament sunt:

1. Facerea

2. Iesirea

3. Leviticul

4. Numerii

5. Deuteronomul (a doua lege)

6. Cartea lui Iosua (Isus fiul lui Navi)

7. Cartea Judecatorilor

8. Cartea Rut

9. Cartea intaia a imparatilor (sau intiia a lui Samuil)

10. Cartea a doua a imparatilor (sau a doua a lui Samuil)

11. Cartea a treia a imparatilor (sau intiia a Regilor)

12. Cartea a patra a imparatilor (sau a doua a Regilor)

13. Cartea intaia Paralipomene (a Cronicilor)

14. Cartea a doua Paralipomene (a Cronicilor)

15. Cartea lui Esdra

16. Cartea Neemia

17. Cartea Esterei

18. Cartea lui Iov

19. Psaltirea

20. Proverbele lui Solomon

21. Eclesiastul

22. Cintarea Cantarilor

23. Proorocia lui Isaia

24. Proorocia lui Ieremia

25. Plangerile Proorocului Ieremia

26. Proorocia lui Iezechiil

27. Proorocia lui Daniil

28. Proorocia lui Oseea

29. Proorocia lui Ioil

30. Proorocia lui Anios

31. Proorocia lui Avdie

32. Proorocia lui Iona

33. Proorocia lui Miheia

34. Proorocia lui Naum

35. Proorocia lui Avacum

36. Proorocia lui Sofonie

37. Proorocia lui Agheu

38. Proorocia lui Zaharia

39. Proorocia lui Maleahi

36. In afara de cartile canonice mai sunt si alte carti in Sf. Scriptura a Vechiului Testament ?

In afara de cele 39 carti canonice, Sf. Scriptura a Vechiului Testament mai cuprinde si alte carti: cele deuterocanonice, pe care Biserica, socotindu-le folositoare si ziditoare de suflet, le-a recomandat spre citire catehumenilor, adica celor care se pregateau sa primeasca credinta crestina. De aceea ele au fost pastrate in Sf. Scriptura dupa cartile canonice. Ele sunt pline de intelepciune duhovniceasca si de aceea Biserica le foloseste pe unele din ele, chiar la sfintele slujbe.

Aceste carti sunt:

1. Cartea lui Tobit

2. Cartea Iuditei

5. Cartea Intelepciunii lui Solomon

4. Cartea Intelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, numita si “Eclesiasticul”.

5. Cartea a treia a lui Esdra (cartea a doua a lui Neemia din canon)

6. Cartea intiia a Macabeilor

7. Cartea a doua a Macabeilor

8. Cartea a treia a Macabeilor (este si o a patra carte a Macabeilor).

9. Cartea Baruh si Scrisoarea Proorocului Ieremia.

Tot necanonice sunt socotite si urmatoarele fragmente sau bucati din cartile canonice aratate mai sus :

1. Rugaciunea Regelui Manase (la sfarsitul cartii a doua Paralipomene sau Cronice)

2. O parte din cartea Estera (care nu e impartita in versuri)

3. Ultimul Psalm (care urmeaza dupa Ps. 150)

4. Cantarea celor trei tineri (din cartea lui Daniil)

5. Istoria Suzanei

6. Bel si balaurul


37. Ce cuprinde canonul cartilor Noului Testament?

Canonul Noului Testament cuprinde 27 carti si anume;

1. Sf. Evanghelie cea de la Matei

2. Sf. Evanghelie cea de la Marcu

3. Sf. Evanghelie cea de la Luca

4. Sf. Evanghelie cea de la Ioan

5. Faptele Sf. Apostoli

6. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Romani

7. Epistola I a Sf. Apostol Pavel catre Corinteni

8. Epistola II a Sf. Apostol Pavel catre Corinteni

9. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Galateni

10. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Efeseni

11. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Filipeni

12. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Coloseni

13. Epistola I-a a Sf. Apostol Pavel catre Tesaloniceni

14. Epistola II-a a Sf. Apostol Pavel catre Tesaloniceni

15. Epistola I-a a Sf. Apostol Pavel catre Timotei

16. Epistola II-a a Sf. Apostol Pavel catre Timotei

17. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Tit

18. Epistola Sf. Apostol Pavelj catre Filimon

19. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Evrei

20. Epistola Soborniceasca a Sf. Apostol Iacob

21. Epistola I-a Soborniceasca a Sf. Apostol Petru

22. Epistola II-a Soborniceasca a Sf. Apostol Petru

23. Epistola I-a Soborniceasca a Sf. Apostol Ioan

24. Epistola II-a Soborniceasca a Sf. Apostol Ioan

25. Epistola III-a Soborniceasca a Sf. Apostol Ioan

26. Epistola Soborniceasca a Sf. Apostol Iuda

27. Apocalipsa Sf. Ioan Teologul

Previous Post

Credință si rugăciune

Next Post

La Tribunal – o întâlnire neașteptată

Related Posts
Total
0
Share