Dorinţa arzătoare pentru rugăciune

– Gheronda, cum trebuie să mă rog?

– Să te simţi ca un copil mic, iar pe Dumnezeu să-L simţi ca pe tatăl tău și să-L rogi pentru tot ce ai nevoie. Vorbind astfel cu Dumnezeu, după aceea nu vei mai voi să te dezlipești de lângă El, pentru că numai în Dumnezeu află cineva siguranţă, mângâiere și nespusa dragoste împreunată cu dumnezeiasca gingășie.

Rugăciune înseamnă să-L băgăm pe Hristos înlăuntru inimii noastre și să-L iubim cu toată fiinţa noastră. „Să iubești pe Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău”[1], spune Sfânta Scriptură. Când omul Îl va iubi pe Dumnezeu și va avea părtășie cu El, nu-l va impresiona nimic pământesc. Devine ca un nebun. Pune-i unui nebun cea mai bună muzică și nu-l va mișca sufletește. Arată-i cele mai frumoase picturi și nu le va da nicio importanţă. Dă-i cele mai bune mâncăruri, cele mai bune haine, cele mai bune parfumuri și nu va lua aminte la ele, căci trăiește în lumea lui. Tot astfel și cel care are părtășie cu lumea cerească, s-a alipit de cele de acolo și nu poate fi smuls pentru nimic în lume. Așa cum nu-l poţi dezlipi pe copil din braţele mamei sale, tot astfel nu-l poţi dezlipi de rugăciune pe omul care a înţeles noima ei. Ce simte pruncul în braţele mamei sale? Numai cel care simte prezenţa lui Dumnezeu, iar pe sine se vede ca un copil mic, va putea înţelege asta.

Am cunoscut oameni care, atunci când se roagă, sunt ca niște copii mici. Și dacă i-ar auzi cineva cum vorbesc când se roagă, ar zice că, într-adevăr, sunt copii mici. Dacă ar mai vedea și ce mișcări fac, chiar că ar zice că au înnebunit. Așa cum aleargă copilul, îl apucă pe tatăl său de mânecă și-i zice: „Nu știu cum, dar fă-mi ceea ce-ţi cer”, cu aceeași simplitate și îndrăznire Îl roagă și acești oameni pe Dumnezeu.

– Gheronda, dorinţa pentru rugăciune se poate naște din nevoia sentimentală de a nu fi singur, de a fi mângâiat?

– Și dacă se naște dintr-o nevoie sentimentală bună pentru Dumnezeu, oare nu este bună? Se vede că tu ești împrăștiată și numai la nevoie alergi la rugăciune. Firește, pentru aceasta Dumnezeu îngăduie diferitele nevoi și greutăţi, ca să alergăm la El. Bine este însă ca din dragoste să alerge copilul la tatăl sau la mama lui. Închipuiește-ţi un copil, care, deși știe cât de mult îl iubesc părinţii lui, și el totuși să fie împins cu sila să meargă în braţele mamei sau ale tatălui său. Dumnezeu este un Părinte iubitor și ne iubește. De aceea trebuie să așteptăm cu înflăcărare să vină vremea rugăciunii și să nu ne mai săturăm să vorbim cu El.

[1] Luca 10, 27. Vezi și Matei 22, 37; Marcu 12, 30.

Extras din Despre rugăciune – Cuviosul Paisie Aghioritul, editura Evanghelismos.

Total
80
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Marcu 15, 1-15)

Next Post

Leul – ucenicul Cuviosului Gherasim de la Iordan

Related Posts