Dragostea este calea către mântuire

A dărui celorlalți pare a fi un lucru greu, însă dragostea îl face ușor.
A primi de la ceilalți pare un lucru plăcut, însă dragostea îl face neplăcut.
A vorbi de rău pe ceilalți pare a fi un lucru plăcut, însă dragostea îl face amar.

Sfântul Ioan Gură de Aur

Pentru dragoste, cea mai mare desfătare este cuvântul bun și a-i lăuda pe toți.

Mânia, iarăși, pricinuiește o oarecare plăcere sălbatică, nu însă omului cu dragoste, pentru că el nu cunoaște mânia.

Dacă îl mâhnește semenul său, nu se mânie, ci izbucnește în plâns, se roagă și imploră.

Dacă îl vede pe semenul său că păcătuiește, jelește și suferă cu sufletul; iar durerea aceasta este dulce, pentru că lacrimile și întristarea din dragoste sunt mai presus de orice râs și bucurie.

Pacea și desfătarea pe care le simt cei care plâng pentru persoanele lor iubite, nu le simt cei care râd.

Poate mă veți întreba: Nu aduce plăcere, fie și necuviincioasă, orice dragoste? Nu. Numai dragostea curată aduce bucurie curată și nefalsificată. Iar dragostea curată nu este cea lumească, cea de piață, care este mai degrabă răutate și păcat, ci cea creștinească, cea duhovnicească, pe care ne-o cere Sfântul Pavel, cea care privește folosul aproapelui. Apostolul avea această dragoste, despre care spunea:

„Cine este slab şi eu să nu fiu slab? Cine se sminteşte şi eu să nu ard?”[1].

Nimic nu mânie atât de mult pe Dumnezeu, ca indiferența noastră față de aproapele nostru. De aceea a poruncit să fie pedepsit aspru robul care s-a purtat cu nemilostivire față de cel împreună rob cu el. De aceea a spus că Ucenicii Lui trebuie să aibă ca semn de recunoaștere între ei, dragostea. Pentru că dragostea conduce în mod firesc la interesul față de aproapele.

Și iarăși mă veți întreba: Îngrijindu-ne pentru aproapele nostru, nu neglijăm, oare, mântuirea noastră? Nu există o astfel de primejdie? Dimpotrivă. Căci cel care se interesează de ceilalți, nimănui nu-i pricinuiește vreo mâhnire, ci pe toți îi compătimește, pe toți îi ajută, pe cât poate. Nu răpește nimic de la nimeni. Nici lacom nu este, nici fur, nici mincinos. Se ferește de tot rău și caută întotdeauna să facă binele. Se roagă pentru vrăjmașii săi, face bine celor care îl nedreptățesc. Nu ocărăște și nu vorbește de rău, orice i-ar face cineva. Oare cu toate acestea nu contribuim la mântuirea noastră?

Așadar, dragostea este calea mântuirii noastre. Să urmăm această cale, ca să moștenim viața veșnică.

Din cartea Subiecte de Viață – I, Sfânta Mănăstire Paraklitu.

Traducere din greacă de Ierom Ștefan Nuțescu.


[1] 2 Corinteni 11, 29.
Previous Post

Starețul și ucenicul

Next Post

Nu voi uita niciodată acest Botez

Related Posts
Total
0
Share