Este minune apariția Cinstitei Crucii la 14 Septembrie 1925?

Dumnezeu binecuvintează schismele?

Sufletele chinuite ale vechilor calendariști rupți de Trupul Bisericii pun adeseori înainte apariția Cinstitei Cruci la data de 14 Septembrie 1925 – calendarul vechi – ca pe o minune adeveritoare a justeței/ exactității vechiului calendar. Evenimentul a fost publicat a doua zi în ziarul SKRIP (15/28.09.1925) și este descris după cum urmează:

Asociația Ortodocșilor, Asociație recunoscută, totdeauna în acord cu calendarul bisericesc vechi în care stăruie cu neclintire și împotriva introducerii calendarului gregorian în Biserică, a sărbătorit astăzi, 14 Septembrie, potrivit calendarului despre care vorbim, sărbătoarea Înălțării Cinstitei Cruci. În acest scop, începând de la ora 9 seara a zilei precedente, mai mult de două mii de membrii ai asociației s-au adunat la Biserica Sfântului Ioan Teologul, care se afla în afara orașului, unde au săvârșit privegherea. Se înțelege că această adunare a credincioșilor nu a scăpat atenției autorităților, care de la ora 11 noaptea au urmărit slujba, datorită misiunii pe care o aveau, după cum s-a spus.

            Dar oricare ar fi fost misiunea lor acolo, cu câteva minute după sosirea lor acolo, vrând-nevrând au fost nevoiți să se adauge și ei la mulțimea credincioșilor, pe care nu-i încăpea nici măcar locul din jurul bisericii, din motive mai presus de orice poruncă sau autoritate omenească. Era 11 și jumătate înainte de miezul nopții când exact deasupra bisericii, dinspre Răsărit spre Apus, s-a arătat o Cruce albă luminoasă, a cărui strălucire, limitându-se numai peste biserică și peste mulțimea credincioșilor, a făcut să dispară cu desăvârșire strălucirea stelelor, lumina biserica și locul din jurul ei, ca și cum s-ar fi îndreptat peste ele un proiector electric. Linia orizontală a acestei Cruci cerești se înclina spre dreapta, iar în partea de jos a liniei verticale se formase o cruce mai mică prin intercalarea unei linii orizontale mai mici.

Acest semn ceresc a fost văzut continuu timp de o jumătate de ceas, după care a început să se stingă puțin câte puțin. Ce a urmat după apariția acestui semn ceresc este cu neputință să fie descris de limbă omenească. Toți credincioșii căzuți în genunchi și plângând de emoție, au început să cânte și să-L slăvească pe Domnul cu o gură și cu o inimă. Organele de ordine și-au uitat de misiunea lor și au aflat în adâncul inimilor lor credința din anii copilăriei lor. Tot locul acela s-a transformat într-un colț al unei alte lumi nepământești. Toți erau cuprinși de o nespusă emoție sfântă și plângeau. Privegherea a continuat și s-a sfârșit în jurul orei 4 dimineața, când tot acel torent de lume a început să se îndrepte spre oraș, povestind la fiecare pas minunea săvârșită în timpul nopții, din pricina căreia toți au fost cuprinși de mare emoție.

Poate vor exista necredincioși, care se vor îndoi de eveniment; poate vor exista aroganți, care vor căuta să explice fenomenul prin autosugestie sau prin alt oarecare pretext forțat, însă argumentele șubrede și ale unora și ale celorlalți, vor fi răsturnate, dacă se ia în considerare faptul că nu este vorba despre un fenomen de moment, ca strălucirea unor stele căzătoare, ci despre un fenomen văzut vreme de mai mult de o jumătate de ceas pe care l-au văzut și l-au admirat continuu mai mult de două mii de oameni.

Din fericire, printre cei care au văzut și au admirat această Cruce cerească luminoasă au fost și organele de ordine și, prin urmare, Biserica și statul au datoria să cerceteze, să constate și să confirme oficial evenimentul.

În afară de aceasta, credem că apariția Crucii cerești în ziua în care se prăznuiește, după vechiul calendar, sărbătoarea Înălțării Cinstitei Cruci, constituie o dovadă în plus trimisă de Dumnezeu despre justețea convingerilor celor ce urmează acest calendar și acordă celor ce cârmuiesc astăzi Biserica o mână de ajutor întinsă de la Dumnezeu pentru revizuirea hotărârii lor anticanonice cu privire la introducerea în Biserica noastră, unilateral, a calendarului gregorian, prin ruperea din Trupul mare al Ortodoxiei”.

Este de prisos să spunem că satana se arată ca înger de lumină în scopul de a-i înșela și a-i îndepărta pe fiii lui Dumnezeu de la Biserică. În istoria noastră bisericească există mii de cazuri de vedenii mincinoase, care se fac spre rupere, cădere, necredință și spre toate cele pe care diavolul le dăruiește cu mână largă celui care se încrede în el.

Dar poate va spune cineva: „Știm că înrâuririle diavolești lasă în inimă tulburare, zăpăceală, frică, în timp ce atunci «toți de o erau cuprinși nespusă emoție sfântă și plângeau». Referitorla aceastaStarețul Paisie spune: „Diavolul este viclean. Gâdilă puțin inima omului și-l face să simtă o plăcere înșelătoare, dându-i impresia că această plăcere este duhovnicească, dumnezeiască. Fură inima și omul crede că merge bine. „Nu am simțit tulburare”, spune el. Da, dar ceea ce a simțit nu este bucuria cea adevărată, cea duhovnicească. Bucuria duhovnicească este ceva ceresc”[1].

Acest fel de experiențe sunt obișnuite în spațiile eretice, unde harismele și vedeniile mincinoase vin unele după altele. Apariții de îngeri, a lui Hristos, de simboluri, de vise, de profeții, de vorbiri în limbi, de vindecări false sunt în programa zilnică a penticostalilor, mormonilor, „harismaticilor”, oculților și ale celorlalți înșelați. (Recent am aflat despre un „preot” vechi-calendarist din preajma Salaminei, care are „harisma”… vorbirii în limbi!!!).

„- Fiul meu, ești sigur că este îngerul lui Dumnezeu cel care ți se arată?

–     Sunt sigur! Sunt foarte sigur, Gheronda! Ne rugăm împreună, facem în fiecare zi mii de metanii, discutăm despre viața ce va să fie, despre Rai… Este îngerul meu păzitor.

            Diaconul nu putea fi convins. Însă ceea ce-l făcea prudent era încrederea sa în duhovnicul său cel luminat de Dumnezeu. Dar iarăși spunea: «Cum poate diavolul să mă întărească în rugăciune, când el îi războiește pe cei care se roagă?». După multe discuții au fost de acord să facă niște încercări. Să-l încerce pe «îngerul păzitor».

            Și Părintele Sava i-a spus:                                            

–     De îndată ce va veni, cere-i să spună: «Născătoare de Dumnezeu, Fecioară». Și mai spune-i să facă semnul Crucii.

Însă lucrurile nu sunt așa de ușoare. Când diavolul te-a avut înfășurat în înșelare doi ani întregi, atunci și ochii și urechile ți le înșeală și ți se pare că auzi «Născătoare de Dumnezeu, Fecioară» și că-l vezi cum se însemnează cu semnul Crucii.

            La următoarea întâlnire, diaconul, cu o satisfacție lăuntrică ascunsă, i-a vestit duhovnicului:

         –  Gheronda, lucrurile stau așa cum ți-am spus. Este îngerul lui Dumnezeu. Este îngerul meu păzitor. Și «Născătoare de Dumnezeu, Fecioară» a spus și semnul Crucii l-a făcut”[2].

            Evenimentul l-a consemnat ziarul vremii SKRIP. Dar oare aceasta dovedește autenticitatea lui? Dimpotrivă. Potrivit cu mărturia fericitului părinte Haralambie Vasilopulos, în epoca falsei sfinte din Egaleo, Athanasia Kriketu[3], ziarele scriau despre lumina care se arăta la Egaleo. Astăzi este cunoscut tuturor faptul că Athanasia din Egaleo este o „luminătoare” înșelată, iar semnele pe care le prezenta erau consecințele înșelării. Dar să citim cum descrie fericitul arhim. Haralambie evenimentul:

„Într-o vreme ziarele scriau despre o lumină care se arăta la Egaleo și pe care o provoca în chip minunat Athanasia Kriketu. În urma cercetărilor pe care le-am făcut, un inginer a depus următoarea mărturie:

«Urmăream Paraclisul și predica Athanasiei. După aceasta auditorul, noaptea târziu, a pornit să urce colina și să vadă lumina. Într-adevăr, au mers și așteptau înaintea stâncilor. Eu însă urmăream doi tineri care mă băgaseră la bănuieli. Când au ajuns în acel punct, cei doi au mers mai departe în pădure. Am mers și eu după ei, însă ei m-au alungat. Peste puțin timp a început să se arate lumina pe stânci. Era sigur că era provocată de cei doi cu niște proiectoare electrice. Oamenii se închinau la lumină. Se închinau și spuneau tropare din Paraclis. Apoi după o bucată de vreme, i-am văzut pe cei doi că s-au întors. Atunci i-am spus celui de lângă mine:

–       Nu o să se mai arate lumina.

–       De ce?, m-a întrebat acela.

–       Deoarece cei care au provocat-o s-a întors. Iată-i!

Și într-adevăr, lumina nu s-a mai arătat. Există totuși atâția oameni care o consideră sfântă și aleargă la ea»”[4].

Dar oare Dumnezeu a binecuvântat cu o astfel de minune schisma în Biserica Sa? Să nu fie! Oficial schisma a avut loc în anul 1935, când trei arhierei: Hrisostom, fostul Mitropolit al Florinei, Ghermanos al Dimitriadei și Hrisostom al Zakintului și-au asumat conducerea luptei pentru restabilirea vechiului calendar. Mai târziu au purces la hirotonia a patru arhierei:

La 5 Iunie 1935 l-au hirotonit pe Ghermano, episcop al Cicladelor, la 6 Iunie 1935 pe Hristofor, episcop al Megaridei, la 7 Iunie 1935 pe Matei, episcop de Vrestene și la 8 Iunie 1935 pe Policarp, episcop de Diavlia. În felul acesta s-a făcut schisma[5]. După unsprezece ani de la schimbarea calendarului, care s-a făcut la 16 Februarie 1924. Semnul apariției Cinstitei Cruci a avut loc, potrivit mărturiilor, la 14 Septembrie 1925, atunci când nu exista „biserica” celor de pe stil vechi; atunci când Biserica era nedespărțită și Una[6]; atunci când cei trei arhierei erau arhierei ai Bisericii noastre.

Iubite cititor, prin acest articol nu vrem să jignim credința celor ce țin calendarul vechi, ci numai să-i creăm probleme de conștiință cercetătorului bine intenționat. Dacă apariția Cinstitei Cruci ar fi fost de la Dumnezeu, atunci s-ar părea că Dumnezeu a binecuvântat schisma calendaristică. De atunci cei care țin calendarul vechi s-au împărțit în mai mult de 12 grupări-„biserici”. Este cu putință ca Domnul să fi binecuvântat cu un semn Vechiul calendar? Schismele vechi-calendariștilor sunt „schisme pentru ocuparea mitropoliilor, pentru hirotonii, pentru regulamente, pentru editarea enciclicei împotriva noilor buletine, pentru iconografie și alte pricini fără nici o valoare (există până și fracțiunea „Hexagonilor”). Schismele lor interioare, pricinuite fără motiv, dovedesc și nemotivata lor rupere de Biserică. Ușurința cu care îi caracterizează pe ceilalți zeloți drept eretici, arată că au pierdut de multă vreme înțelegerea adevăratei noțiuni de erezie și de schismă bisericească. Poporul simplu a fost cuprins de confuzie, deoarece mereu, fără să-și dea seama, se trezește într-o altă fracțiune. Reședința și Consiliul de conducere a „celor care opun rezistență” s-au creat în urma a trei schisme, care au adus după ele același număr de caterisiri. Ei amintesc de schismele monofiziților, protestanților și a vechilor creștini, care au fost părăsiți de dumnezeiescul Har”[7].

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „să nu ne luptăm cu umbra și să nu ne vătămăm pe noi înșine în lucruri mari, certându-ne pentru lucruri fără valoare. Pentru că nu constituie crimă să postim în această perioadă sau în alta, ci crimă și mai ales neiertată, vrednică de osândă și pricinuitoare de mare pedeapsă este împărțirea Bisericii, cearta, semănarea dihoniei și continua lipsă noastră de la adunările celor credincioși”.

Păcatul schismei este atât de mare, încât nu se poate ierta nici cu mucenicia. „Nici sângele muceniciei nu poate șterge acesta păcat” (PG 57.250). De aceea Sfântul Luchilian a aruncat pe drum moaștele unui mucenic schismatic[8].

Vechii-calendariști, de atunci de când s-au tăiat pe ei înșiși de la Trupul lui Hristos, nu ne pot arăta NICIUN sfânt, ci numai scindări peste scindări și anateme peste anateme. Ura lor împotriva Bisericii și împotriva Sfinților ei de curând arătați este demonică. Războiul împotriva fericiților Stareți Porfirie, Paisie, Iacov este crâncen și pe toate căile. Din schismatici au ajuns luptători împotriva Duhului. Concluziile să le tragă cititorul…

Sursa:  http://www.egolpion.net/8avma_gox.el.aspx#ixzz338ia4FmB

[1] Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevoință duhovnicească, Vol.III, Partea IV, Cap. 3, Diavolul se arată ca înger de lumină, p. 232.

[2] „ÎNGERUL CARE NU ERA ÎNGER”. Din Cartea „Sava duhovnicul” – Omilie înregistrată a fericitului Părinte Daniil Guvalis.

[3]Athanasia Kriketu-Samari, care s-a născut în 1926 în satul Manolada din județul Ilia, este una dintre cele mai controversate și legendare persoane care au preocupat istoria post-dictatorială a Greciei.

„Sfânta Athanasia din Egaleo” este o femeie analfabetă. A profitat de o rară alergie a pielii, dermografism și la vârsta de 14 ani a început să scrie pe pieptul ei „mesajele Maicii Domnului”, pe care, în continuare, le arăta ca fiind „voia celei pline de Har”. Nu a șovăit chiar să-și însceneze moartea și învierea, povestind tuturor întoarcerea ei din „cealaltă lume”. Athanasia Kriketu, care acum are 82 ani, a dobândit o armată de habotnici din toate păturile sociale. În satul ei toți credeau că este „sfântă”. Faima ei s-a răspândit în toată Grecia, iar potrivnicii ei o făceau de râs uneori în fața altora. A dobândit o avere uriașă prin mijloace dubioase și ori de câte ori era dusă la tribunale, era achitată sărbătorește. Astăzi, la 87 ani, este în cărucior.http://www.gossip-tv.gr/G-Specials/Back-To-the-Future/story/248785/pos-einai-simera-i-agia-athanasia-toy-aigaleo#ixzz33GXEwJSn

[4] „LUMINATELE” SE DESCOPERĂ, Arhim. Haralambie D. Vasilopulos fostul egumen al Sfintei Mănăstiri Petraki, ed. Orthodoxos Typos 1997, http://www.egolpion.com/fotismenes.el.aspx

[5]-6-8  Arhim. Vasilios Bakoyannis, Hristos a fost ortodox, Editura „TERTIOS”, Katerini.

[7] Monahul Vasilie Grigoriatul, POZIȚIA ANTIPATRISTICĂ A ZELOTISMULUI VECHI-CALENDARIST (Răspuns la articolul Preacuviosului Nicolae Dimaras), http://www.egolpion.com/antipaterikoi_zhlwtes.el.aspx.

Previous Post

Starea sufletului după moarte

Next Post

Obișnuința de a păcătui aduce moarte

Related Posts
Total
0
Share