În vreme de ispită să nu‑ți părăsești locul tău

Fiul meu iubit, împreună cu toată obștea cea întru Hristos, bucurați-vă cu bucuria sfântă a Domnului nostru Iisus Hristos!

Astăzi este Sfântul Haralambie. Ieri am aflat că a venit poștașul și fratele, după un post de trei zile, a mers la Dafni și a luat mandatul poștal și scrisoarea recomandată. Vă rog, nu mai trimiteți scrisori recomandate, pentru că cere multă osteneală să mergem de aici până la Dafni, și așa cum stau lucrurile, cheltuiala este mare pentru noi de fiecare dată.

Referitor la deschiderea scrisorilor, se pare că unii cred că eu scriu starețului, care este și duhovnicul lor, greșelile lor și de aceea le deschid să vadă ce scriu. Dar pentru aceasta câtuși de puțin nu mă neliniștesc; nici voi să nu vă neliniștiți. Fiecare să se îngrijească de sufletul său, pentru că vom da socoteală nu numai de faptele noastre îngăduite sau neîngăduite, ci și pentru cuvântul deșert și pentru răstălmăcirile pe care le facem.

Fă metanie Starețului și transmite-i mulțumirea mea pentru bunăvoința pe care ne-a arătat-o, dezlegând canonul. Și luați aminte, copiii mei, la faptul că greșelile sunt chinuitoare și este dureros să fii pus la canon. Să-ți vorbească Starețul, iar tu să nu mergi sau să nu răspunzi, este un dispreț îngrozitor. Fapta aceasta nu îl justifică pe unul care a doua zi are să vadă din nou fața Părintelui său. Aceasta ar fi putut s-o facă numai acela care este hotărât și gata să plece de lângă el și să nu-l mai vadă vreodată. Altfel, cel care rămâne, cu ce ochi va putea să privească la fața părintelui său duhovnicesc? Cum îi va vorbi? Cum îi va cere binecuvântarea sa?

Ia aminte, copilul meu, deoarece aceasta înseamnă egoism învârtoșat și cugetare lipsită de smerenie. Când se întâmplă, ca oricărui om, să fii obosit sau bolnav sau să te îngreuieze ascultarea, spune-i Starețului cu smerenie. Explică-i fără viclenie și cu conștiință curată și el va ști să facă pogorământ. Va ști când să-ți ușureze greutatea, pentru ca nu cumva osteneala să te istovească și astfel să te păgubești în loc să te folosești.

Cu toate acestea, învață să faci ascultare fără îndreptățiri, fără a pretinde ceva în schimb. Și să nu-l împovărezi pe Starețul tău cu pogorăminte și îngăduințe, deoarece la sfârșit, ori aici, ori acolo, prețul tuturor acestor pogorăminte tu le vei plăti. Nu-ți îngreuia sufletul cu lucruri neînsemnate.

Iar acum când ai fost biruit și ai căzut o dată, fii veghetor de acum înainte asupra acestei patimi. Deoarece ispititorul stă totdeauna aproape și în orice război a fost biruit omul o dată, de îndată ce se apropie el de acea împrejurare în care a fost biruit, chiar și o sută de ani să fi trecut de atunci, îndată îl va arunca iarăși în același păcat.

De aceea îți spun ție și tuturor fraților că în orice război al vrăjmașului trebuie să ieși biruitor. Fie să mori în luptă, fie să biruiești cu ajutorul lui Dumnezeu. Altă cale nu există.

În vreme de ispită să nu-ți părăsești locul tău. Nu dezerta, nu arăta celuilalt greșeala, nu căuta dreptatea, ci tăcând până la moarte, treci prin ispită și tulburare. Iar după ce va trece ispita și se va face liniște desăvârșită – fie ești stareț, fie ucenic – arată fără patimă paguba și folosul. În felul acesta se zidește virtutea.

În toate ispitele și necazurile este trebuință de răbdare. Aceasta este biruirea lor. Însemnează-ți numele celor care au răbdat până la moarte în vreme de ispită, când saliva din gurile lor s-a făcut sânge pentru a nu vorbi. Pe aceștia să-i ai la mare evlavie și să-i cinstești ca Mucenici și Mărturisitori. Pe aceștia și eu îi iubesc, îi îmbrățișez și pentru ei sunt dator, în dragostea lui Hristos, să-mi vărs în fiecare zi și ultima picătură. Căci îl vezi pe unul ca acesta că rabdă cu dorire mii de morți, decât să scoată un cuvânt aspru din gura lui. Și atunci când îl înăbușă oamenii, îl înăbușă și spiritul de dreptate, îl înăbușă și gândul dinlăuntru, iar el, luptându-se, slăbește și cade ca un mort. Și astfel se luptă gânditor cu ispita și ia toate greutățile asupra sa, suferind și oftând ca un vinovat.

Așadar, nimic altceva nu doresc și nimic nu iubesc atât de mult, decât să aud că faceți răbdare în ispite. Dumnezeu, ca Ființă de Sine slăvită, nu are trebuință de lucrarea omului, însă Se bucură și Îi place atunci când, pentru dragostea Sa, mărturisim și suferim. De aceea ne și încununează ca pe niște atleți și ne dăruiește din belșug Harul Său.

Am vrut să scriu trei cuvinte sau chiar trei cărți, din care una să cuprindă numai despre faptul „că omul este nimic” și continuu să strig că sunt un nimic. Cealaltă să cuprindă: „că toate întru toate și peste toate este Dumnezeu, de Sine slăvit”. Iar a treia: „Să ai întru toate răbdare, până la moarte. Chiar de ești tânăr sau bătrân, chiar de te nevoiești de mulți ani, dacă nu faci răbdare până ce-ți iese sufletul, ca o cârpă lepădată ți se vor socoti faptele tale înaintea lui Dumnezeu.”

Așadar, cunoaște-te pe tine însuţi că ești un nimic. Aceasta este existența ta: zero. Obârșia ta este lutul, iar puterea ta de viață este răsuflarea lui Dumnezeu. Așadar, toate sunt ale lui Dumnezeu. Cunoaște-te pe tine însuţi că ești un nimic și să ai răbdare în ispite, ca să te slobozi de ele și să devii dumnezeu după Har, deoarece ești suflarea, insuflarea lui Dumnezeu.

Cheamă-l, așadar, pe Părintele tău, pe care-L ai totdeauna lângă tine și nu lipsește niciodată. Este mai aproape chiar și decât mișcarea minții tale, este în răsuflarea ta, în mintea ta și în cuvântul tău. Dumnezeu cuprinde totul. În El trăim, în brațele Sale suntem ținuți, deși suntem nenorociți și proști. Părintele tău este de față, te vede mereu. Tu de ce nu-L vezi? De ce păcătuiești, de ce faci neascultare? De ce Îl mâhnești pe Dătătorul de viață? În timp ce El te vede, se mâhnește, trece cu vederea, tu ești orb. Roagă-L, rabdă ispitele pe care ți le trimite și ți se vor deschide ochii și-L vei vedea și vei striga ca Iov: „Cu auzul Te-am auzit mai înainte, iar acum Te-a văzut ochiul meu. Pentru aceea m-am smerit pe mine însumi și m-am socotit pe mine pământ și țărână”(Iov 42, 5‑6).

Extras din Mărturii ale experienței monahale– Cuviosul Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos.

Previous Post

Evanghelia zilei (Marcu 11, 22-26)

Next Post

E-dialog Arhim. Efrem Vatopedinul cu „Prietenii Muntelui Athos”

Related Posts
Total
0
Share