Înainte de Împărtăşanie

Rugăciune a Sfântului Simeon Noul Teolog

De pe buzele-mi spurcate,

Din inima-mi pângărită,

De pe limba-mi necurată,

Din sufletu-mi plin de tină,

Ruga mi-o primeşte, Doamne,

Şi ne-nlăturându-mi mie

Nici cuvântul şi nici fapta

Îndrăzneală-mi dă, Hristoase,

Să-Ţi grăiesc ce am în cuget;

Şi Tu însuţi mă învaţă

Ce să fac şi cum să glăsui.

 

Am greşit mai mult ca aceea

Ce aflând unde Te afli,

Mir de preţ agonisindu-şi

A venit cu îndrăzneală

Să Te ungă pe picioare,

Hristoase, Stăpâne, Doamne,

Cum pe ea, venind la Tine

Cu dor tainic, n-ai respins-o,

Nu Te scârbi nici de mine;

Ci-mi dă sfintele-Ţi picioare

Să le ţin şi să Te mângâi

Şi cu-al meu izvor de lacrimi

Să le ung cu îndrăzneală,

Ca şi cu un mir de cinste.

 

Spală-mă cu-a mele lacrimi,

Curăţeşte-mă, Cuvinte;

Treci păcatul cu vederea

Şi iertare dăruieşte-mi.

 

Ştii a relelor mulţime

Şi cunoşti rănile mele;

Plăgile-mi le vezi pe toate.

 

Dar Tu ştii şi-a mea credinţă,

Râvna mea o vezi de-a pururi;

Nu-Ţi sunt Ţie ascunse Doamne

Dumnezeul meu din ceruri,

Picăturile-mi de lacrimi,

Nici din picături vreo parte.

 

Tot ce n-am săvârşit, încă,

Ochii Tăi văd de departe;

Iar în cartea Ta cea sfântă,

Cele încă nefăcute

Scrise sunt de mai-nainte.

 

Vezi-mi, Doamne, umilinţa,

Vezi osârdia-mi cea mare

Şi păcatele-mi, pe toate,

Mi le iartă, Sfinte Doamne.

 

Ca din inimă curată,

Cu cugetul plin de teamă

Şi cu firea mea zdrobită

Să m-apropii de-ale Tale

Taine Sfinte, Preacurate,

Ce sfinţesc şi dau viaţă

Celui ce se-mpărtăşeşte

Cu o inimă curată.

 

Căci doar Tu ai zis, Stăpâne:

“Cel ce Trupul Meu mănâncă

Şi cu-al Meu sânge s-adapă,

El petrece întru Mine

Şi Eu întru el Mă aflu”.

 

Adevărat e cuvântul

Stăpânului vieţii mele;

Căci cel ce se împărtăşeşte

Din Dumnezeiască Cină,

Nicidecum nu mai e singur,

Ci cu Tine e, Hristoase,

Lumina cea însorită

Care luminează lumea.

 

Ca să nu rămân deci singur

Fără Tine-a mea Suflare

A mea Viaţă, Bucurie,

Fără-a lumii Mântuire,

De-asta am venit la Tine

Precum vezi, lacrimi multe

Şi cu inima zdrobită.

 

Şi Te rog să-mi dai, Stăpâne,

Izbăvire de greşale,

Să mă-mpărtăşeşc cu frică

Din Preacuratele Taine

Şi de viaţă Făcătoare.

 

Ca să Fii, cum ai zis, Însuţi,

Cu mine, Preaticălosul,

Şi ca nu lipsit cu totul

De-al Tău har, pe căi piezişe,

Vrăjmaşul să mă răpească

Şi să mă îndepărteze

De cuvintele-Ţi preasfinte.

 

Pentru-aceasta cad la Tine

Şi-Ţi strig Ţie cu căldură:

Cum pe cel pierdut primit-ai

Şi la fel pe desfrânata,

Şi pe mine, desfrânatul

Şi pierdutul, mă primeşte,

Când vin acum către Tine

Având inima zdrobită.

 

Ştiu, Iisuse, ştiu că altul

Precum eu, n-a greşit Ţie;

Nici n-a săvârşit atâtea

Rele, câte eu săvârşit-am.

 

Dar mai ştiu şi acest lucru,

Că nu mărimea greşalei,

Nici mulţimea de păcate

Întrec marea îndurare

Şi iubirea cea de oameni

A Dumnezeului nostru.

 

Ci, cu mila îndurării,

Cei ce se căiesc din suflet

Sunt şi curăţiţi de Tine

Şi părtaşi făcuţi Luminii

Din belşug împărtăşindu-i

Dintr-a Ta Dumnezeire.

 

Şi străin lucru de îngeri

Şi de mintea omenească

Tu vorbeşti cu ei adesea

Ca şi cu nişte prieteni.

 

Acest lucru-mi dă-ndrăzneală,

Acest lucru mă avântă;

Şi-ndrăznind în bogăţia

Bunătăţii Tale, Doamne,

Bucurându-mă cu frică,

Mă împărtăşesc cu focul:

Iarbă fiind; O, minune!

Şi mă răcoresc cu totul

Ca rugul de-odinioară

Ce ardea făr-mistuire.

 

Deci cu mintea şi cu gândul

Pline de recunoştinţă,

Cu sufletul şi cu trupul

Palpitând de mulţumire,

Mă închin, Te măresc, Doamne,

Şi slăvesc a Ta-ndurare:

Binecuvântat eşti, Doamne,

Şi acum şi în toţi vecii.

 

Amin!

 

Extras din “Imne, Epistole şi Capitole” ale Sfântului Simeon Noul Teolog, (Scrieri III), Editura Deisis, Sibiu, 2001

Previous Post

Hrana duhovnicească

Next Post

Postul copiilor

Related Posts
Total
0
Share