Mărturisirea credinței de către copiii volohi din Ucraina

Într-o comunitate românească din Ucraina, copiilor l-i s-a smuls cruciulița de la gât de către misionari baptiști plecați din România. Copiii au fost puși în situația de a alege între a primi ajutoare umanitare sau a renunța la crucea de la gât. Ei nu au vrut să se lepede de cruce și de credința lor străbună!

Cuvintele Mântuitorului despre curăția sufletească a copiilor sunt actuale și pentru copiii dintr-o comunitate românească din Ucraina care ne dau o lecție de credință prin gesturile lor simple dar pline de dragoste în Dumnezeu.

Poroșkovo este un sat în care viețuiesc aproximativ 1700 români, numiți volohi, probabil de la faptul că ei, în urmă cu sute de ani, erau recunoscuți în istorie ca un popor vorbitor de limbă latină. Ei vorbesc o limbă română arhaică, așa cum se vorbea în satele românești din Ardeal în urmă cu câteva veacuri. Acest sat este situat, în vestul Ucrainei, la aproximativ 165 km de Satu Mare si 30 km de granița cu Polonia, aparținând administrativ de raionul Perecin, regiunea Transcarpatia.

Istoria lor nu poate fi știută cu exactitate, dar istoricii ucraineni spun că ei s-au retras în zonă acum câteva sute de ani în urma unei revolte din Ardeal, căutând refugiu, iar la origine au fost ortodocși. Cert este că acest teritoriu nu a aparținut niciodată României.

În prezent au o viață grea, trăiesc în sărăcie și lipsiți de educație, teren bun pentru prozelitismul sectar care își adună adepți profitând de astfel de situații. În urmă cu mai bine de 6 ani, acolo a fost trimis de către cultul babtist din Cernăuți un pastor care să-i convertească pe volohi de la ortodoxie, sub pretextul „misiunii creștine”. Nu cunoaștem salariul pastorului Ioan Pătraș, dar aflăm de la localnici că are mulți bani din America și din România. Datorită ajutoarelor care prind teren în comunitățile sărace și lipsite de educație, azi foarte mulți dintre volohi au îmbrățișat cultul baptist, unii dintre ei negociind suma primită pentru a accepta botezul. Nu așa se întâmplă cu copiii care nu dau importanță situației materiale, ci rămân curați în manifestările lor.

Am făcut această introducere pentru a înțelege contextul în care se petrec anumite„întâmplări”, azi, când în sufletele unora se duc lupte grele pentru a accepta un mic ajutor, sau pentru a rămâne fidel Crucii lui Hristos.

În țara vecină Ucraina, școala începe la 1 septembrie, în fiecare an. Cu câteva zile înainte de începerea școlii, pastorul Ioan Pătraș de la casa de adunare baptistă (unde se predică în limba română), aduce ghiozdane și ajutoare doar pentru copiii ai căror părinți frecventează cultul baptist. Așa s-a întâmplat și în acest an. Printre copiii baptiștilor au mers după ghiozdane și copii ortodocși. Mulți dintre ei aveau cruciuliță la gât, legată cu o ață subțire. Cei care purtau cruciuliță nu aveau voie să primească nici măcar cel mai mic ajutor. Erau dați afară sau li se spunea să arunce cruciulița de la gât, dacă vor să primească ceva, cât de puțin. Nici un copil nu vroia să dea cruciulița jos de la gât, dar văzând că ceilalți copii primesc ghiozdane și încălțăminte, își doreau și ei.

Au insistat să li se dea și lor, dar unul dintre cei de față, care împărțea ghiozdane, le-a spus în limba română, dar pe un ton revoltat: „Ieși afară de aici cum îți permiți! Aruncă crucea de la gât!”. Copiii au refuzat să arunce crucea, dar totuși au vrut și ei ghiozdane noi aduse din România.

Mai mulți volohi cu care am stat de vorbă ne spuneau același lucru. Pentru ei era ceva nou, ca cineva să le smulgă crucea de la gât, pentru a primi ajutoare: „Jon ne spunea că dacă nu lăpădăm crucea nu ne dă nimică, dar până amu nu s-o întâmplat să o lepede cu putere (forța) cineva crucea de la grumazul (gâtul)nostru sau a pruncilor noști” ne spune Maria, o mamă al cărui copil povestea că i-a fost smulsă crucea de la gât și aruncată pe jos.Relatările copiilor și ale părinților sunt impresionante.

Un domn, pe nume Canaloș Vasile ne spune că au fost după ghiozdane și nepoții săi: „Au fost și onucurile (nepoți) mele la beserica românească după tașcă (geantă) dă școală da nu le-o dat că dă ce are cruce la grumaz (gât). Un om ce o fost acolo o tras crucea de la grumazul pruncului si o rupt ața cu care era legată. O plâns pruncu până io dat-o înapoi.

O altă fetiță, cu numele Voloșin Maria, ne povestea plângând că, unul dintre misionarii baptiști veniți din România, i-a smuls crucea de la gât și a pus-o să aleagă între cruce și ghiozdan: „O fost un om de la Romania care împărțea tăști la beserica lui Jon. M-o pus să lapăd cruce dă la grumaz, da n-am lăpădat-o. Apoi o lăpădat-o el de la mine cu brânca(mâna) lui. Nu o vrut să mi-o întoarcă înapoi până ce am strâgat. Apoi mi-o zis că îmi dă tașcă numa dacă lapăd cruce. Am spus că nu mai vreu tașcă, numa să îmi deie cruce înapoi.

Un băiețel, pe nume Mihai, ne spunea că a fost și el la casa de adunare baptistă pentru a primi ghiozdane dar a fost pus să aleagă între cruce și ghiozdan: „Și dă la mine o vrut să lepede cruce, da nu am lăsat. Am prins cu brânca dă cruce și omul mo strâns tare dă brâncă apoi m-o lăsat. O grăit pă rumânește că să stau a mă gândi ce oi vre cruce sau tașca. Am zâs că io cruce nu oi lăpăda-o și nu mi-o mai dat nimică. Oi mere cu tașca veche la școală, da crucea nu oi lăpăda dă la grumazul meu”. Mihai povestea că mama lui i-a promis că îi va cumpăra alt ghiozdan, să nu mai plângă, că nu va fi el mai prejos decât copiii care au avut dreptul la ghiozdane din România.

Am prezentat câteva exemple, povestite de copiii și părinții lor, de unde reiese credința unor oameni săraci, dar fără prea multă educație, care își păstrează convingerile fără să cedeze la cadourile sau ajutoarele materiale oferite de „misionarii” protestanți din România sau Cernăuți. Amintim că toate acestea s-au petrecut în casa de adunare unde predică pastorii Ioan Pătraș și Vasile Lăcătuș din Poroșkovo.

Jertfa copiilor de la Poroșkovo ne amintește de jertfa noului mucenic Evghenie, din armata rusă, care fiind prizonier la musulmani, a preferat să i se taie capul decât să se dezică de cruciulița de la gâtul său pe care a primit-o de la bunica înainte de a merge pe front.

Acestor copii, Apostolul Pavel le spune: „Cuvântul crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Cor. 1, 18), iar Mântuitorul Iisus Hristos le zice: „Cel ce nu-și ia Crucea și nu-mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine” (Mat. 10,38). Copiii sunt conștienți că au renunțat la ceva pentru Crucea lui Hristos. Un exemplu viu pentru fiecare dintre noi.

 

Articol preluat de pe cuvantul-ortodox.ro

Loredana Matei

Vasile Nasta

Previous Post

Plângerea lui Hristos

Next Post

Ucenicul care îl odihnește pe starețul său, Îl odihnește pe Dumnezeu!

Related Posts
Total
0
Share