Nu credea că mai există tineri care să pună credinta în Dumnezeu mai presus de plăcerile trupeşti

Raluca, o studentă, s-a îndrăgostit de un coleg de facultate, Mircea. Fiind prietenă cu sora acestuia, Elena, cu care mergea tot timpul prin discoteci, au încercat să îl atragă într-o cursă.

Tânărul locuia într-o garsonieră, singur. Plecase de acasă deoarece nu se mai întelegea cu părintii, care nu vroiau să îl lase să meargă la biserică. Spuneau că Biserica tâmpeste oamenii, că îi transformă pe oameni în roboti care nu stiu să se bucure de plăcerile vietii.

 Într-o seară, la Mircea au venit cele două fete:

– Te rog, tine-o la tine pe Raluca noaptea asta. La ea acasă e petrecere noaptea asta, că e ziua de nastere a surorii ei. Dar nu am vrut să mai stăm, că mâine avem un examen greu. Si nu ne plăcea nici muzica. As fi luat-o la noi, dar stii că nu avea unde dormi.

– Si ce, aici e mai mult spatiu?

– Nu, dar aveti două paturi. Si de fapt nu mai vrea să mai vină pe la noi, că s-a supărat tata pe ea, nu mai stiu de ce s-au contrazis.

Până să se dezmeticească Mircea, sora sa iesise pe usă. Raluca adusese niste prăjiturele. După ce le-au mâncat, s-a întins pe pat si îl privea atentă pe Mircea.

El s-a dus în bucătărie si a început să citească din Psaltire. Se simtea ispitit de fată.

– Pot să fac un dus? l-a întrebat Raluca.

– Dacă vrei, fă.

După câteva minute, Raluca a venit cu pieptul gol la el:

– Îmi dai te rog si un prosop?

Văzând-o la fată, Mircea s-a înrosit. I-a dat prosopul si a început să citească cu voce tare. Când fata a intrat în baie, el a scos cureaua si a început să se lovească peste picioare. S-a lovit până ce i s-au înrosit picioarele. Nici nu si-a dat seama că Raluca îl privea, acoperindu-si trupul cu prosopul:

– De ce te lovesti, ce te-a apucat?

– Mă lovesc eu, ca să nu mă lovesti tu. Dacă mai stau mult lângă tine, simt că iau foc. A mai rămas o fată la mine peste noapte, si atunci nu am rezistat. M-am spovedit, si m-am hotărât ca până mă voi căsători să nu mă mai ating de vreo altă fată. Stii ceva, rămâi tu aici până dimineată, că eu mă duc să dorm în altă parte.

Mircea s-a încăltat repede si a iesit pe usă, fără să o întrebe pe fată dacă e de acord cu hotărârea lui.

Dimineata, când a venit să îi vadă pe cei pe care se astepta să fie prieteni, Elena a găsit-o pe Raluca tristă.

– Ce-i cu tine, ce ti-a făcut? V-ati si certat?

– Nu, nu. Mi-a spus că are o altă prietenă, si a plecat la ea, a spus Raluca, încercând să îsi ascundă lacrimile. Când să plece, a băgat pe furis în geantă Psaltirea. În loc să se ducă la facultate, s-a dus în parc si s-a gândit la ceea ce i se întâmplase. Nu credea că mai există tineri care să pună credinta în Dumnezeu mai presus de satisfacerea plăcerilor trupesti.

A citit putin din Psaltire, si i-a părut rău că nu stia aproape nimic despre Dumnezeu. S-a dus la bancă, si-a scos economiile cu care vroia să plătească operatia de implant cu silicon, si în loc de silicon a cumpărat cărti duhovnicesti. Din ziua aceea si-a schimbat viata.

Din Patericul Mirenilor, Pilde pentru secolul XXI, Editat de Editura Egumeniţa. Galaţi. 2004

Previous Post

Acuzații dure aduse de Părinții din Athos celor obsedați de profețiile Sfântului Paisie

Next Post

Fata care plângea cu mâna pe raclă

Related Posts
Total
0
Share