Pildă de tată

Pe când eram șoferiță de taxi, într-o zi mergeam de la aeroport spre Atena. Am luat un domn care avea o funcție de conducere într-o firmă. Pentru motive bine înțelese, nu voi descoperi funcția sa, ci vă voi arăta discuția ce am avut-o împreună, ca să vedeți cum trebuie să fie un om ce știe să fie un soț și tată corect.

-Sunteți căsătorit?

-Sunt căsătorit și tată a doi copii. Am doi flăcăi.

-Felicitări! Ați spus-o cu multă fală. Copiii dumneavoastră sunt atât de buni?

-Da, și când zic buni, nu exagerez.

-Acum mi-ați stârnit curiozitatea. Cum vedeți dumneavoastră copiii buni? Fiindcă ochii mei au văzut multe și urechile mele au auzit multe.

-Vă voi spune, mi-a răspuns el râzând.

-Atunci am râs și eu, fiindcă m-am gândit că are atât de buni copii, încât oriunde i-ar lăsa, tot acolo i-ar găsi.

-Vă ascult.

-V-am spus deja unde lucrez.

Și după ce mi-a dat cartea lui de vizită, a continuat:

-Tot ce aveți nevoie, sunt la dispoziția dumneavoastră. Copiii mei sunt astăzi studenți. Când primul meu fiu a terminat a doua clasă de la gimnaziu, l-am chemat să discutăm. „De acum nu mai ești copil. Nu vreau să mai depinzi de mine, nu vreau să aștepți de la mine banii de buzunar. De aceea ar fi bine să lucrezi vara. Iar cu banii pe care-i vei strânge, îți vei plăti meditațiile iarna, de vreme ce de acum ești bărbat”.

-Și cum a reacționat?

Hm, m-a privit bine de tot, să vadă dacă credeam cele pe care le spuneam. Iar când s-a încredințat că vorbeam serios, am continuat discuția noastră:

-Ce muncă voi face, tată? m-a întrebat el.

-A, cât despre asta, nu te neliniști. Ți-am pregătit-o deja.

-Voi lucra la firma unde lucrezi?

-Nu, desigur. Am un prieten, antreprenor în construcții. I-am vorbit despre tine și mâine vei merge la muncă. Dimineață te duc eu acolo.

Dimineața, așadar, am mers împreună, l-am recomandat prietenului meu și am plecat la birou. Desigur, în lăuntrul meu inima îmi sângera, dar așa trebuia să fie. Seara când m-am întors acasă, l-am întrebat pe fiul meu cum a fost prima zi de muncă. Atunci s-a apropiat de mine și mi-a arătat mâinile. Erau zgâriate în întregime. I le-am sărutat și i-am spus:

-Succes, fiul meu!

A doua zi am făcut același lucru. L-am întrebat din nou:

-Cum a mers astăzi? Mai bine decât ieri, nu-i așa?

-Privește, tată, mâinile mele!

Mâinile lui erau crăpate de la cărat și sângeraseră. I le-am luat în ale mele, le-am sărutat și i-am spus:

-Fiul meu, așa au fost și mâinile mele la vârsta ta. Astăzi însă vezi ce funcție am? Mâine în locul acesta, dacă ești vrednic, îl vei lua tu.

Așadar, când și celălalt fiu al meu a terminat a doua clasă de gimnaziu, fiindcă era foarte slab, nu l-am trimis la construcții, dar l-am pus să lucreze ca servitor într-o cafenea. Și astfel, copiii au învățat valoarea banului și importanța lui, pentru a putea în clipele grele ale vieții lor să nu deznădăjduiască. Să poată fără rușine să meargă din nou să lucreze în construcții. Același lucru îl voi face și eu, dacă va fi nevoie, fiindcă nimeni nu știe ce-l așteaptă ziua de mâine, fără numai Dumnezeu.

-De ce nu i-ați luat la firma dumneavoastră? De vreme ce poziția dumneavoastră este foarte mare; mai mare nici nu se poate.

-Desigur că aș fi putut, dar știți cât rău le-aș fi făcut?

-Nu înțeleg.

-Vă voi explica. Am cântărit lucrurile foarte bine și am văzut toate consecințele negative ce ar fi urmat, dacă aș fi făcut această alegere. Vă enumăr câteva: În primul rând, toți i-ar fi protejat ca pe ochii din cap, ca pe unii ce sunt copiii mei. Astfel, ar fi devenit înfumurați, egoiști și, cel mai important, nu ar fi înțeles niciodată valoarea banului.

-Cu adevărat, m-ați impresionat. Sunteți un tată vrednic de admirație! Măcar de am fi avut și alții ca dumneavoastră, fiindcă astăzi cuvântul tată și-a pierdut noima.

-Deoarece eu am crescut acasă cu principii sănătoase și disciplină, de aceea am ajuns acum unde vedeți. Obârșia mea este din parohie. Din clipa când am venit în Atena pentru studii și până astăzi, am văzut că valorile, cu care am crescut, mi-au ieșit în bine și astfel le-am adoptat.

-Desigur, în familia dumneavoastră există Dumnezeu.

-Dumnezeu a existat și există în familia mea. În fiecare dimineață ne făceam rugăciunea înaintea icoanelor; la fel și seara. Și la masă, înainte de mâncare. În fiecare Duminică mergeam la biserică. Vă aduceți aminte mai demult, când mergeam în fiecare dimineață la chiuvetă și ne spălam pe față, cum toată familia foloseam același prosop, iar pe oglindă scria: „Bună ziua! Are grijă Dumnezeu!”. Această oglindă am luat-o ca zestre și am pus-o în punctul central al casei mele, ca să o vedem în fiecare zi, ca să nu uităm niciodată de Dumnezeu și de mila Lui. Căci ceea ce sunt astăzi o datorez mai întâi Aceluia și apoi părinților mei, mai ales mamei mele. Acest mesaj l-am transmis soției și copiilor mei. Duminică mergem la biserică cu toții, după care stăm împreună la masa de Duminică. Aceasta este lege nestrămutată! De asemenea, se interzice să facem Duminica vreo treabă. Duminică este afierosită lui Dumnezeu și familiei. Când m-am hotărât cu soția mea să ne căsătorim, i-am spus ce nu-mi place la caracterul ei și i-am cerut să schimbe. Apoi mi-a spus ea ce nu-i plăcea la mine, ca să schimb.

-Și? A acceptat?

-Desigur, pentru că mă iubea! Este adevărat că ne iubim la fel cum ne iubeam atunci când ne-am cunoscut prima dată; nu s-a schimbat nimic. Țin minte că i-am spus: „Ca să reușești, te vei purta așa cum mă port și eu cu tine”. „Da, sunt de acord” a fost răspunsul ei.

-Soția dumneavoastră lucrează?

-Acum ați deschis o rană care sângerează!

-Cum adică sângerează?

-Ascultați, fie faci casă, fie cort. Eu am ales casă. De aceea soția mea nu a lucrat niciodată, deși are diplomă. I-am spus: „Fie familie, fie carieră. Alege ce vrei!”. I-a venit destul de greu până ce a luat hotărârea. Însă a biruit dragostea ei pentru mine și a ales să facem familie. Și astăzi este mândră de alegerea ei. Se mândrește cu copiii ei, fiindcă sunt niște voinici. Iar aceasta se datorează ei în totalitate. Se mândrește, desigur, și cu soțul ei. Dar eu mă mândresc dublu cu ea. În fața soției mele pălește tot aurul de pe pământ!

Fragment din cartea Ascultă-mă!, de Monahia Porfiria, ce a apărut la Editura Evanghelismos.

Previous Post

Publicitatea păcatelor

Next Post

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au adus libertate religioasă în lume

Related Posts
Total
0
Share