Șapte cuvinte rostite de Hristos pe Cruce

Monahul Moisi Aghioritul

            Iisus Hristos este dus la Golgota și este pironit pe Cruce, de unde a rostit șapte cuvinte de mare însemnătate și valoare:

  1. „Părinte, iartă-le lor căci nu știu ce fac” (Luca 23, 34).

Cel răstignit îi îndreptățește pe răstignitorii Lui. Nu se mânie pe ei nici în această clipă al înfricoșătorului Său martiriu. Durerea era profundă și mare. Cuvântul acesta este de o neajunsă măreție. Numai un Dumnezeu îl putea spune. Măreția nerăutății este pusă înaintea nejustificatei nerușinări, a obrăzniciei, răutății și relei voințe. Iubirea grandioasă și sublimă a iertării înaintea barbariei împietrite. Dragostea răstignită se distinge în invidia arogantă. Cuvinte cu duh și sânge izvorâte din nespusa durere, pe care le-ar fi spus și înainte, dar le spune și acum din înălțimea Crucii. Dragoste față de cei vicleni și față de vrăjmași, chiar și față de răstignitorii Săi, dintre care unii, mai târziu, aveau să se pocăiască.

  1. „Amin, îți spun ție, astăzi vei fi cu Mine în Rai” (Luca 23, 43).

Hristos Cel fără de păcat a fost răstignit între doi păcătoși, doi tâlhari. Tot ceea ce a văzut și a auzit unul, a văzut și a auzit și celălalt. Amândoi erau tâlhari. Unul provoacă, hulește, ironizează, se obrăznicește. Celălalt se încovoaie, cedează, se îndreaptă, se roagă, se pocăiește. Ca și cum cei doi răstigniți ar reprezenta întreaga umanitate, pe cei nepocăiți și pe cei pocăiți. Cuvântul lui Hristos adresat tâlharului de-a dreapta este mângâietor pentru toți păcătoșii. Așadar, să nu deznădăjduiască nimeni. Această propoziție dăruiește aripi, curaj, nădejde tuturor păcătoșilor. În câteva cuvinte, acest tâlhar a arătat pocăința sa sinceră, a acceptat păcătoșenia sa fără justificări, a vrut să-l îndrepteze cu smerenie pe celălalt tâlhar păcătos, chiar și în ultima clipă, mărturisindu-L pe Hristos fără de păcat. Și L-a rugat pe Domnul să-l primească în cereasca Sa Împărăție. Prin gustarea rodului pomului cunoașterii binelui și a răului, prin lemnul acela, a încuiat Raiul pentru Adam cel vechi. Prin lemnul Crucii însă a deschis Raiul și primul locuitor al lui a devenit tâlharul pocăit. Câtă întărire nu primesc acum toți păcătoșii.

  1. Către Maica Sa: „Femeie, iată fiul tău!” Și spre Ioan: „Iată mama ta”.

Clipă uluitoare, plină de umilință și emoționantă. În vremea nespusei dureri rămâne netulburat, nu o uită pa mama Sa, pe Preasfânta Fecioară, cea care este mai presus decât toate Sfintele, cea mai modestă, cea mai curată, cea mai smerită femeie din întreaga lume și din toate timpurile. Cea care I-a împrumutat trupul și sângele ei. L-a crescut și a purtat grijă de El. Pentru aceasta nu o lasă singură, fără ocrotire, stingheră, ci îi dăruiește un fiu, un fiu deosebit, pe Ucenicul Său iubit. Și spunându-i că de acum are o nouă mamă, o însoțește peste tot, se îngrijește până la fericita ei adormire și mutare. Devine frate cu Hristos. Frați cu Hristos devenim și noi, atunci când rămânem în umbra Celui răstignit.

  1. „Dumnezeu Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”

Unii au considerat aceste cuvinte drept un geamăt amar și o implorare deznădăjduită. Însă aceste cuvinte conțin o profunzime nemăsurată de teologie. Hristos Cel răstignit devine în acea clipă ceea ce s-a scris: „blestemat este tot cel spânzurat pe lemn” (Galateni 3, 13), adică „blestem” pentru noi, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel. Cel răstignit ridică păcatele întregii lumi, cele de atunci, cele de dinainte și cele de după, ale tuturor oamenilor din toate veacurile. Potrivit Sfântului Grigorie Teologul, Hristos vorbește despre noi cei părăsiți și trecuți cu vederea, pe care Dumnezeu ne-a răscumpărat. Cuviosul Siluan Athonitul, în superba biografie a Starețul Sofronie, atunci când pierdut Harul, a simțit părăsirea de către Dumnezeu, durerea lui Adam din afara Raiului, durerea Crucii, lipsa comuniunii cu Dumnezeu.

  1. „Mi-e sete”.

Mărturia anterioară, ridicarea Crucii, ostenitoarea suire spre Golgota, agonia morții, durerea răstignirii, a adus setea. Îi dau să bea oțet și fiere, un amestec amar și dezgustător. Este vorba despre cea mai înaltă exaltare a necuviinței, nemulțumirii, nerușinării și lipsei de respect omenească. Cere apă și Îi dau oțet. Unii au vrut să tâlcuiască metaforic verbul acesta, spunând că Domnul înseta de mântuirea răstignitorilor Săi. Aceasta am văzut-o în primul Său cuvânt, îndreptățindu-i și cerând de la Părintele Său ceresc să-i ierte. Unii mai spun că înseta pentru răspândirea Evangheliei în toată lumea, ca să stăpânească pacea, dragostea și libertatea.

  1. „Săvârșitu-s-a”.

O tâlcuire ușoară a acestui cuvânt ar însemna că toate s-au sfârșit, s-au sfârșit în cele din urmă toate chinurile Lui. La ce alt martiriu s-ar fi putut gândi? Dar spunând aceasta nu simțea ușurare, căci „săvârșitu-s-a” înseamnă întregirea lucrării Sale izbăvitoare. Diavolul a fost rușinat. Preacuratul Său Sânge ne-a răscumpărat din blestemul Legii. Cuvântul profetic a fost împlinit în întregime. Porțile Raiului s-au deschis larg pentru toți cei care se pocăiesc, având în frunte pe tâlharul care s-a pocăit.

  1. „Părinte, în mâinile Tale Îmi dau Duhul Meu”.

Se predă pe Sine lui Dumnezeu Tatăl. Moare trupește ca un om, iar nu pentru că aceasta au dorit vrăjmașii Lui, ci pentru că El Însuși a dorit. Fără îndoială Răstignirea lui Hristos a fost cea mai mare crimă a oamenilor tuturor timpurilor, însă ea s-a făcut izvor de sfințenie, de slobozire și de mântuire. Nu putem merge spre lumina, bucuria și slava Duminicii Paștelui, dacă nu vom străbate neapărat colina Vinerii Mari, dacă nu vom respira aerul care este acolo, dacă nu ne vom adumbri sub Cruce, dacă nu ne vom închina cu smerenie, dacă nu vom primi o cugetare ascetică autentică, dacă nu ne vom răstigni patimile și poftele. Nebunia, ocara, necinstea, înfrângerea Crucii se face pentru credincioși laudă, cinste, slavă și biruință. Lemnul cel mort se face dătător de viață. Simbolul Creștinismului este simpla, cumpătata, muceniceasca Cruce. Ortodoxia este răstignită, smerită, nepătată, fără zbârcitură. Crucea este podoaba, emblema, trofeul Bisericii. Ea este bogăția ei, frumusețea ei, puterea ei, înrâurirea ei, insuflarea ei. Biserica este răstignită, răstigniți sunt și creștinii. În Cruce ne măsurăm, ne cântărim, ne delimităm, ne oglindim, ne lăudăm împreună cu Marele Pavel. Binecuvântata Cruce a lui Hristos învață, cumințește, dăruiește Har, întărește, păzește, mângâie.

Previous Post

De ce nu simțim Paștele?

Next Post

Unde se află astăzi Coroana de spini, Cinstitul Lemn și Hlamida lui Hristos?

Related Posts
Total
0
Share