Mărturia lui Gheorghe Kokţidis din Drama:
„Tatăl meu, Anastasie Kokţidis, s‑a născut în 1884 în satul Ghiazlakioi, aflat la 35 km de Amiso (Sampsunda) din Pont. S‑a căsătorit şi a dobândit şapte copii.
În 1914 s‑a făcut înrolare generală, deoarece începuse războiul ruso‑turc. Atunci tatăl meu şi‑a luat familia, a fugit în munţi şi s‑a înrolat în armata de partizani, la căpitanul Hristu Ţaus Avramidis, până în 1922.
Pe tatăl meu, înainte de a apuca să plece spre Grecia, l‑au prins ca partizan şi l‑au închis singur într‑o celulă. Clipele prin care trecea erau pline de frică şi de agonie. Deodată a strălucit în temniţă ceva care semăna cu un fulger şi s‑a auzit un zgomot. Era pe jumătate adormit când a auzit pe cineva şoptindu‑i: «Mergi înainte!». Atunci l‑a văzut înaintea sa pe Sfântul Gheorghe, la care avea multă evlavie.
Încremenise cu totul şi, aşa cum stătea în întuneric, i se părea că vede uşa temniţei deschisă. Atunci a înaintat până a ajuns în afara lagărului. Locul acela era pustiu şi domnea o linişte desăvârşită. A pornit într‑o direcţie şi, mergând repede, a ajuns într‑o zonă locuită, când deja începuseră să se ivească zorii. Apoi s‑a îndreptat în altă parte şi a mers până şi‑a găsit familia.
Mai târziu, când povestea adeseori această izbăvire a sa, întărea că nu fost vis, ci realitate”.
