Vindecă cu rănile Tale rănile mele

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai plâns pe Lazăr şi ai picurat lacrimi de mâhnire şi de milă peste el, primeşte lacrimile amărăciunii mele.

Tămăduieşte cu patimile Tale patimile mele.

Vindecă cu rănile Tale rănile mele.

Curăţeşte cu sângele Tău sângele meu şi amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău de viată făcător.

Fierea cu care ai fost adăpat de vrăjmaşii Tăi să îndulcească sufletul meu, izbăvindu-l de amărăciunea cu care m-a adăpat potrivnicul meu.

Trupul Tău întins pe lemnul crucii să înaripeze spre Tine mintea mea, cea atrasă de draci în jos.

Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe cruce, să înalţe capul meu pălmuit de vrăjmaşi.

Mâinile Tale, pironite de cei necredincioşi pe cruce, să mă ridice pe mine spre Tine, din groapa pierzaniei, cum a făgăduit preasfânta Ta gură.

Faţa Ta, care a primit lovituri şi scuipări de la cei blestemaţi, să umple de strălucire faţa mea întinată de fărădelegi.

Sufletul Tău, pe care, aflându-Te pe cruce, l-ai predat Părintelui Tău, să mă călăuzească spre Tine prin harul Tău.

Nu am inimă îndurerată spre căutarea ta, nu am pocăinţă, nici străpungere, care aduc din nou pe fii la moştenirea lor.

Nu am, Stăpâne, lacrimi mângâietoare.

Mintea mi s-a întunecat în cele ale vieţii acesteia şi nu poate privi spre Tine întru durere.

Inima mi s-a răcit de mulţimea ispitelor şi nu se poate încălzi de lacrimile dragostei faţă de Tine.

Dar, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistierul bunătăţilor, dăruieşte-mi mie pocăinţă întreagă şi inimă îndurerată, ca să ies cu tot sufletul în căutarea Ta.

Căci fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele.

Dăruieşte-mi, deci, Bunule, harul Tău.

Tatăl, care Te-a născut pe Tine din sânurile Sale, fără de vreme şi veşnic, să înnoiască în mine chipul icoanei Tale.

Te-am părăsit pe Tine; nu mă părăsi! Am ieşit de la Tine; ieşi în căutarea mea şi mă du la păşunile Tale şi mă înnumără între oile turmei Tale celei alese şi mă hrăneşte împreună cu ele cu verdeaţa tainelor Tale celor dumnezeieşti, ca inima mea să se facă sălaşul lor şi să vadă în ea strălucirea descoperirilor Tale, care este mângâierea şi înviorarea celor ce s-au ostenit pentru Tine în necazuri şi în tot felul de greutăţi!

De această strălucire fie să ne învrednicim şi noi prin harul şi prin iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Iisus Hristos!

Amin.

Extras din Filocalia– Volumul X- Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoinţe, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1981.

Previous Post

Despre păcatul deznădejdii

Next Post

Luptători ai unei lupte slăvite

Related Posts
Total
0
Share