Stareța Macrina Vassopoulos

Cuviosul sfârșit

  • 07/06/2017

Când s-a apropiat sorocul celor șapte ani de la operația Stareței, aducându-și aminte de cuvântul Îngerului ei păzitor, a început să spună că s-a apropiat vremea plecării ei. Într-una din sinaxe ne-a spus că a văzut-o pe fericita Stareță Taxiarhia, care s-a apropiat de ea să o ia cu sine. La întrebarea noastră dacă aceea s-a apropiat de ea cu pași repezi sau înceți, Stareța a răspuns că „cu pași repezi”. La o altă sinaxă ne-a spus că a văzut un tânăr care a însoțit-o undeva. În timp ce mergeau au întâlnit o candelă, a cărei flacără tremura din pricină că i se sfârșise untdelemnul. Stareța s-a grăbit să completeze candela cu untdelemn și s-o aprindă, însă însoțitorul ei a împiedicat-o, spunându-i că „s-a sfârșit” untdelemnul și vestind-o lăuntric că s-a referit la untdelemnul candelei vieții ei.

O veche dorință a Stareței noastre era să se învrednicească să se închine la Cinstitul Brâu al Maicii Domnului. Când s-a înștiințat despre ieșirea Cinstitului Brâu de la Sfânta Mănăstire Vatoped din Sfântul Munte Athos, și-a exprimat dorința să se închine la el. Cinstitul Brâu a ajuns la Mănăstire, unde i s-a făcut cuvenita primire. Stareța, cu o vădită emoție și cu multă evlavie și umilință, a dus cu mâinile ei sfințitul odor în Biserica Mare a Mănăstirii, închinată Adormirii Născătoarei de Dumnezeu, s-a închinat și a spus:

 – Acum, după ce a venit Cinstitul Brâu, voi pleca.

Și după cincisprezece zile a adormit cu cuvioșie.

În săptămâna de dinaintea adormirii ei a spus uneia din maicile cele mai vechi, monahia Efrema, în timp ce-i spăla picioarele:

 – Peste puține zile aceste picioare vor fi în pământ.

În ultimele zile a telefonat la mulți cunoscuți de-ai ei, i-a chemat la Mănăstire și le-a dat ultimele ei sfaturi, dăruindu-le și câte ceva din chilia sa, drept binecuvântare.

În perioada aceasta, datorită insuficienței cardiace, întâmpina multă greutate în respirație. În timpul nopților, când starea ei se înrăutățea, vedea ieșind din Icoana Maicii Domnului Grabnic-Ascultătoarea ce se afla în chilia ei, o copilă cu cosițe în vârstă de doisprezece ani, care se apropia de ea și o acoperea. Când o privea, îi dispărea acea greutate și astfel putea dormi. Stareța nu a spus nimănui despre aceasta și nu lăsa nici o monahie să rămână în chilia ei, ca să nu piardă această binecuvântare cerească de a fi cu Maica Domnului. Într-o noapte, maica Efrema, neliniștindu-se de dispneea Stareței, a intrat fără zgomot în chilie și s-a așezat pe canapea. La un moment dat, când Stareța s-a trezit și a văzut-o, a rămas uimită și, fără să vrea, i-a descoperit că datorită prezenței ei, s-a lipsit în acea noapte de cercetarea Maicii Domnului.

Ziua adormirii Stareței a fost Duminica Sfinților Părinți, 4 Iunie a anului 1995. În acea zi, datorită bolii ei, nu a coborât la biserică. La amiază, în ciuda stării ei, s-a ridicat, a însoțit pe câțiva dintre vizitatorii Mănăstirii, după care s-a întors iarăși la chilia ei. Pe la 1:30 au trecut pe la chilia ei surorile care în acea săptămână aveau ascultarea la bucătărie, monahia Maria (acum Stareța Sfintei Mănăstiri a Maicii Domnului Glikofilussa de la Rapsani – Larisa), monahia Hrisovalanti și sora Hrisavghí (acum monahia Achilina). Împreună cu ele a venit și una din monahiile mai vechi, maica Nectaria. Stareța, așezată în scaun, a început discuția despre moarte. S-a referit la obștea noastră din Cer, la Starețul Iosif Isihastul, primul ei părinte duhovnicesc, și a enumerat monahiile care deja adormiseră. După puțin au plecat surorile Hrisovalanti și Hrisavghí și a rămas Stareța cu celelalte două. S-a așezat pe canapea și, fiindcă a început să simtă durere, i-a cerut monahiei Maria să-i frece puțin spatele, așa îmbrăcată cum era, în timp ce cealaltă monahie îi pregătea patul.

După ora 2:00 Stareța s-a întins să se odihnească, dar peste puțin s-a ridicat din pricina indispoziției pe care o avea. Monahia Nectaria i-a ridicat sus pernele, ca sprijinindu-se de ele, să poată dormi. Și într-adevăr, s-a simțit mai bine și a cerut maicilor să se retragă și să revină pe la orele 4:00 după-amiază. Maica Maria, după vreo oră și jumătate, a auzit un glas care a trezit-o, spunându-i că Stareța nu se simte bine. S-a ridicat îndată și cu un pahar de suc, care totdeauna îi făcea plăcere Stareței, a alergat la chilia ei, unde a întâlnit-o pe monahia Macrina, care a înștiințat-o că Stareța nu se simte bine. Stareța a băut numai două guri din sucul adus de maica Maria. În punctul acesta merită să consemnăm faptul că atunci când monahia Maria (Stareța Sfintei Mănăstiri a Maicii Domnului Glikofilussa de la Rapsani – Larisa), în lume Marina, avea treisprezece ani și venise să stea în Mănăstire în perioada de la 17 Iulie până la 15 August, a simțit o puternică dragoste pentru viața monahală. Când s-au sfârșit zilele găzduirii ei, a început să plângă și nu voia să plece. Atunci Stareța i-a spus:

 – Nu vei rămâne acum aici, ci vei veni când vei avea șaptesprezece ani.

Fiindcă Stareța a fost întotdeauna bolnăvicioasă, Marina i-a spus cu reproș:

 – Atunci nu veți mai trăi.

– Nu voi muri până atunci, ci tu îmi vei închide ochii.

Deja plămânii începuseră să scoată lichid, fapt care se auzea în respirația Stareței. După câteva minute au ajuns la chilia ei monahiile Mirofora și Nectaria. Aceasta din urmă a rămas continuu lângă Stareță și la sfârșit i-a pecetluit ochii. Maica Siluana, medicul Mănăstirii, i-a măsurat tensiunea. Avea 22, i-a dat un sublingual și i-a pus masca de oxigen. În acest timp au fost înștiințate și celelalte monahii și surori. Unele au început Paraclisul Maicii Domnului, iar altele se grăbeau să ajute. Stareța era tăcută și respira cu multă greutate. Fața îi era de un trandafiriu aprins și începuse să transpire. Tensiunea continua să crească și peste puțin a trimis-o pe maica Macrina să-l cheme pe Părintele Iosif, preotul Mănăstirii noastre, s-o însemneze cu Sfânta Copie și cu Sfintele Moaște. Au fost ultimele cuvinte pe care le-a rostit.

Peste puțin a ajuns și medicul patolog al Mănăstirii, Nicolae Baldimițis, care a diagnosticat-o pe Stareță cu edem pulmonar acut cu tensiune arterială nedeterminată. A încercat să ajute cu masaj cardiac, însă stopul cardiac a fost inevitabil și, peste puțin, Stareța s-a sfârșit, fapt dovedit de electrocardiogramă. Stareța își dăduse deja sfântul ei suflet. În aceste momente Maica Macrina încerca să prindă legătura telefonică cu Starețul nostru, care se afla în America, ca să-l înștiințeze despre starea Stareței. În timpul convorbirii, maica a fost înștiințată că Stareța adormise. La vestea adormirii ei, Starețul s-a exprimat cu convingere că: „Stareța se suie luminoasă și trece neîmpiedicată de vămi până la Tronul lui Hristos”. Monahia Macrina întorcându-se la chilia fericitei noastre Maici și sărutându-i sfințita ei frunte, care era încă transpirată, a simțit o bună mireasmă.

„Scăpând din marea cea pururea tulburată a lumii, a alergat la limanul Tău, aceasta ce s-a mutat întru credință”[1]. Cinstitul ei trup a rămas în Biserica Mare a Mănăstirii timp de trei zile. În timpul citirii Psaltirii, s-au săvârșit Trisaghioane de către ierarhi, egumeni, ieromonahi și preoți atât din Sfântul Munte, cât și din alte Sfinte Mănăstiri și regiuni ale Greciei. Au venit, de asemenea, starețe și monahii de la diferite mănăstiri și o mulțime de frați mireni, ca să-i dea ultima sărutare Cuvioasei noastre Maici, oameni îndurerați și înlăcrimați, care fuseseră ajutați de rugăciunile, dojenile și sfaturile ei.

Pe chipul cuvios al fericitei noastre Starețe, care se odihnea, se întipărise fericita pace a lui Dumnezeu. Se afla, în Duhul Sfânt, în mijlocul nostru și dăruia sufletelor noastre dumnezeiasca mângâiere și Har. Din ochii noștri curgeau în liniște lacrimi din belșug, care izvorau din simțămintele de mâhnire și bucurie, de întristare și de Înviere și care se schimbau inexplicabil în inimile noastre. Într-adevăr, în aceste zile și nopți și, în continuare, în toată perioada de patruzeci de zile care a urmat, am trăit în tăcere experiența duhovnicească a întristării dătătoare de bucurie, așa cum spun Sfinții Părinți și Asceți ai Bisericii noastre. Această stare duhovnicească a fost darul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Cuvioasei noastre Maici, spre mângâierea și întărirea noastră.

Slujba de Înmormântare a fost săvârșită în ziua de Marți, 6 Iunie, iar după înmormântare s-a dat masa dragostei în Mănăstire pentru toți care erau de față, spre pomenirea fericitei noastre Maici. Mulțime de monahi și mireni au inundat în acele zile Sfânta Mănăstire și au fost găzduiți, acordând astfel, în faptă, datoria de cinste și dragoste, și petrecând pe învățătoarea, binefăcătoarea și Maica lor spre patria veșnică întru întâmpinarea Mirelui, pe Care L-a iubit.

[1] Din Slujba de Înmormântare a monahilor.