Mărturia unui medic patolog
Ieri am dus o Iconiță a Sfântului Efrem cel Nou la o bolnavă de-a mea, tânără de vârstă, care avea cancer metastatic la un rinichi, la plămâni și la ficat. Plecând mișcat sufletește de starea ei, îl rugam cu durere pe Sfântul Efrem să facă o minune cu ea. Cu stăruință și pretenție enervantă îl rugam pe Sfânt să se arate bolnavei și rudelor ei, și s-o izbăvească.
Paralel cu aceasta, în această vreme, mă rugam cu mintea cam așa: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătosul, și mă învață să am pomenirea morții și să mă smeresc, să mă rog, să cred, să rabd, să iert și să iubesc”. Cred că v-ați dat seama că această rugăciune este o combinație a Rugăciunii lui Iisus cu Rugăciunea Părinților de la Optina, precum și a urmașilor lor, Sfântul Siluan Athonitul și Starețul Sofronie. Cel care se roagă puțin, știe că la început puțin pricepe din rugăciunea pe care o rostește. Știe, de asemenea, și că, odată cu trecerea vremii, Harul Sfântului Duh îl face să simtă mai profund noimele cuvintelor și, încet-încet, să le trăiască.
Astăzi dimineață, am ajuns la Mănăstirea Sfântului Efrem din Nea Makri, am intrat în Biserică, m-am închinat Sfintelor lui Moaște și mă rugam lui s-o vindece pe bolnava mea. Apoi m-am așezat într-o strană, în partea dreaptă, și așteptam. Nu știam exact ce așteptam. Așteptam un răspuns care, fie mă va încredința că Sfântul o va cerceta pe bolnavă, fie mă va mustra pentru pretenția mea îndrăzneață.
Și atunci, între Intrarea Mică și cea Mare săvârșite de preot, dragostea Sfântului mi-a dat o cutremurătoare lecție:
Văd intrând în Biserică o tânără șchiopătând, ținută de tatăl ei. Să fi avut 30-35 ani. Nu o cunoșteam. Ținea bastonul cu mâna ei cea dreaptă și s-a apropiat de racla Sfântului, în partea unde era Capul lui. A lăsat bastonul tatălui ei și și-a pus mâinile pe raclă, ca și cum ar îmbrățișa Capul Sfântului.
„Și învață-mă să mă rog…”
Și atunci a început să vorbească în șoaptă, adresându-se Capului Sfântului. Nu auzeam ce-i spunea, dar era ca și cum vorbea o mamă îngerașului ei bolnav, pe care-l ținea în brațe. Afecțiunea ei față de Sfânt era atât de dulce și rugăciunea ei avea o astfel de putere, încât eu m-am cutremurat.
„Să cred și să rabd…”
Ca un trăsnet, împreună cu lacrimile mele, mi-a venit în minte întrebarea: Oare de câți ani se roagă această fată cu atâta căldură? Și de vreme ce continuă să fie bolnavă, ce altceva îi dă atâta RĂBDARE ca să continue să se roage, fără numai CREDINȚA ei, adică încrederea ei în Hristos și în Sfântul? Eu eram gata ca după o zi, dacă Sfântul nu făcea minunea pe care i-am cerut-o, să încep să mă îndoiesc de toate. Și aceasta cu toate că am rostit ca un papagal câteva zile „și învață-mă să mă rog, să cred și să rabd”.
Și iată că astăzi, Sâmbătă 4 August 2012, Hristos cel viu și Sfântul Efrem mi-au arătat ce înseamnă rugăciune, credință și răbdare.
Sfinte Mare Mucenice Efrem, îți mulțumesc! Iartă-mă pe mine, nerecunoscătorul, păcătosul, nevrednicul și împuținatul la suflet! Hristos să-ți dea putere să vindeci, așa cum faci neîntrerupt de 60 de ani!
Iar acum aștept, Sfinte la meu, să mă înveți în felul tău unic, al Harului Sfântului Duh, și cealaltă parte a rugăciunii: „să iert și să iubesc”. Amin.
