Preot Ioan Istrati
Mă uit la schelălăielile infiltraților din Biserică, cum încearcă ei să înnobileze mizeria, cum caută scuze blasfemiei sataniste, circumstanțe atenuante liturghiei negre de la Paris. La fel cum caută scuze vieții lor departe de Dumnezeu. Au zis că show-ul satanist era inspirat din alt tablou, că era rememorată una dintre bachanalele antice. Alții au zis că nu-i așa grav, că e democrație, că cei ce s-au simțit jigniți sunt putiniști (împreună cu vreo 2 miliarde de oameni care Îl iubesc pe Dumnezeu).
Pe mine nu mă dor zvârcolirile satanei pe pământ. Nu mă pasionează infecția globalistă, decât atunci când poluează sodomic creștinătatea, spațiul public, școlile, copiii, Biserica.
Mai grav e că în sânul Bisericii, indivizi racolați de oculte sau securități, și-au făcut cuib cald.
Sunt relativiștii, novatorii, reformatorii, indivizii rezonabili, iubiriștii care calcă în picioare toată Scriptura, teologia Sfinților Părinți și credința Bisericii timp de 2000 de ani. Dindărătul neologismelor egolatre, aruncă cu venin.
Și de acolo spurcă tot ce e mai de preț în inimile celor care Îl iubesc pe Iisus, Mântuitorul lumii.
Să ne imaginăm toți Sfinții Părinți din calendar. Și ce atitudine ar fi avut ei dacă Hristos ar fi fost batjocorit pe o scenă planetară.
