De ce un tânăr care crede este nevoit să meargă Duminica și în marile sărbători la biserică?
Cu greu poți convinge un tânăr să încerce să simtă biserica ca pe casa sa. Să se vadă pe sine ca pe un membru al comunității care este Trupul lui Hristos. De obicei tinerii sunt membrii comunităților pe internet, în echipe care joacă jocuri electronice, în grupuri de tineri de aceeași vârstă.
Ca să îndrăznească să cunoască Biserica, aceasta le depășește concepțiile de viață, mai ales dacă familia lor nu merge la biserică. Nu este doar dificultatea de înțelegere a celor săvârșite în biserică, ci este și sentimentul că oamenii din biserică sunt simpli spectatori. Doar privesc, ascultă un limbaj greu de înțeles pentru mintea lor. Și aceasta pentru că inima lor este dăruită în altă parte. Iar în biserici adeseori nu găsești o îmbrățișare caldă pentru tineri.
Tinerii protestează pentru faptul că cei mai mari îi privesc ciudat, iar cei de o vârstă cu ei lipsesc din biserică. Prin urmare, chiar dacă unii au buna dispoziție de a merge, ajunși acolo se simt singuri. Însăși comunitatea bisericească, dincolo de sinaxa catehetică într-o vreme în afara slujbei, nu oferă după Liturghie prilej copiilor și tinerilor să simtă că există și pentru ei interes. Este lipsa de personal în ceea ce-i privește pe preoții care caută să comunice cu tinerii? Este sentimentul că și pentru cei mari o Duminică a rămas pentru treburile casei, pentru o plimbare? Este oare faptul că tânărul dorește să meargă în mediul său, cu prietenii săi, în libertatea sa, așa cum vrea el și nu îngrădit?
Nu este nevoie oricum de descurajare, ci de deschidere din partea membrilor bisericii, mai ales a preoților. Preoții au un rol foarte important. Dacă preotul este prietenos, chiar și puțin, cu copiii și tinerii care vin la biserică, dacă-i salută la împărțitul anaforei, dacă le propune întâlnirea în centrul parohial sau oriunde crede că le va face bine, dacă în vizitele sale la casele din parohia sa îi face pe tineri să se bucure că văd pe cineva, care – chiar și în mod greșit – consideră că pentru ei Îl reprezintă pe Dumnezeu, atunci se creează condițiile ca mersul la biserică să fie ca o sărbătoare pentru tânăra generație.
De preferat însă îndemnul de participare la Sfânta Împărtășanie, dar și organizarea de activități sociale și filantropice – care nu sunt doar pentru doamnele din parohie – toate acestea îl pot face pe tânăr să simtă că biserica este casa sa și că mersul la biserică îl privește personal, pe lângă rugăciunea și liniștea sufletului pe care o găsește. Tânărul poate deveni membru al comunității bisericii și, implicat în activitățile care-l interesează, să se bucure atunci când merg la biserică.
Familia fiecărui tânăr joacă, desigur, rolul cel mai important. Pentru un tânăr însă – și aici intervine responsabilitatea Bisericii – mersul la biserică – ca să dureze – trebuie să devină din obișnuință o alegere personală.
