Auzim adeseori pe cineva spunând: „Am făcut acest lucru urât și Maica Domnului m-a pedepsit”. Un altul spune: „Am săvârșit acest rău și Hristos m-a pedepsit” sau „Sfântul m-a pedepsit”.
Cât de mult greșim, fiii mei! Cât de mare este greșeala aceasta!
Nici Maica Domnului nu pedepsește pe nimeni, nici Hristos al nostru, nici – firește – vreun Sfânt.
Adevărat vă spun, că așa este. De ce? Fiindcă ei nu pot să pedepsească pe nimeni, fiii mei.
Lucrarea lor este plină de dragoste curată. Iar dragostea nu poate să facă rău. De ce? Fiindcă, pur și simplu, nu poate. Dacă săvârșește răul, atunci nu mai este dragoste. Pentru că este dragoste curată, de aceea nu poate face rău.
Ce se întâmplă atunci când săvârșim ceva rău și ne lovește o întâmplare neplăcută, pe care noi o interpretăm ca pedeapsă de la Hristos și Maica Domnului?
Ați auzit expresia „pe ăsta l-a luat diavolul pe sus”? Ei, ceva asemănător se întâmplă și aici. Cât timp suntem în armonie cu dragostea Domnului nostru, avem ca platoșă această dragoste și cel viclean nu poate să ne ispitească. În afară de câteva lătrături pe care le scoate din când în când, nu poate să ne facă rău. Iar uneori chiar și aceste lătrături sunt jocuri ale minții noastre și nu au nicio legătură cu cel viclean.
Însă când săvârșim un păcat grav – și mai ales atunci când acest păcat are consecințe distrugătoare pentru aproapele nostru – sau hulim pe Dumnezeu și pe Maica Domnului, atunci pierdem armonia dragostei lui Hristos, scutul care ne apără ne scapă din mâini și rămânând fără ocrotire, devenim pradă în mâinile celui viclean, care cu multă bucurie ne înșfacă, pentru a ne pierde, lucru ce-i aduce multă bucurie. Vrea să ne facă să suferim. Iar noi, în loc să înțelegem ce se întâmplă și să alergăm cu lacrimi să îndreptăm ce se poate și astfel să regăsim ocrotirea noastră în dragostea Domnului nostru, spunem că ne-a pedepsit Maica Domnului sau Hristos. Iar cel viclean se prăpădește de râs.
Nu, fiii mei. Hristos sau Maica Domnului și Sfinții lui Dumnezeu nu pedepsesc, ci iubesc… Și se îndurerează văzându-ne că suferim. Noi deschidem poarta și ieșim de sub ocrotirea Domnului.
Cu spovedania, cu pocăința sinceră și cu binecuvântarea preotului putem să ne aflăm din nou în armonie cu dragostea Domnului nostru. Și să fim ocrotiți…
Bunul Dumnezeu și Maica Domnului să vă ocrotească de tot ce este rău!
Părintele Ioan
