* * *
Gânduri despre iubitul nostru frate Clement Ștefanidis
• Semințele, atunci când sunt semănate în pământ, au foarte mult de pătimit în timpul iernii până când ajung să încolțească primăvara. Pătimesc din pricina frigului, a zăpezii, a ploii și din multe alte pricini.
• Același lucru se întâmplă cu omul în această lume. Este precum o sămânță îngropată și chinuită, care va răsări în veșnica primăvară a celeilalte vieți (Sfântul Macarie).
• Tot astfel și fratele nostru Clement, vreme de treizeci și șase de ani a fost precum o sămânță îngropată și chinuită. Acum a răsărit în VEȘNICA PRIMĂVARĂ și se bucură în VIAȚA CEA VEȘNICĂ lângă Domnul nostru.
K. S.
* * *
De ce suferință atât de îndelungată?
Stătea aplecat și spăla rănile celor cinci frați răniți, le spăla picioarele și le dădea mâncare și apă celor cărora boala le mâncase degetele.
− De ce, Gheronda, nu poți să ne vindeci? l-a întrebat unul dintre ei.
Teodosie a zâmbit.
− Eu, frate, nu pot să vindec nici cea mai mică boală. Cine sunt eu?
− Dar cu alții faci minuni.
− Numai Dumnezeu face minuni.
− Roagă-L pe Dumnezeu și pentru noi.
− Din prima zi de când sunteți aici mă rog pentru voi.
− Atunci de ce nu ne vindecă?
− „Cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui?” . De ce nu l-a vindecat pe săracul Lazăr din parabolă și l-a lăsat să rabde de foame și să sufere toată viața la picioarele unui bogat care se veselea în chip strălucit în fiecare zi, având multe bunătăți și fiind sănătos? Nu știu. Un lucru știu și acesta este de cea mai mare însemnătate, și anume că Îngerii Domnului l-au dus pe Lazăr în sânurile lui Avraam, în bucuria și pacea veșnicului Rai!
− Așa se va întâmpla și cu noi, Gheronda?
− La fel se va întâmpla și cu voi și cu noi toți, dacă înfruntăm necazurile asemenea lui.
− Prin aceste cuvinte ne aduci mângâiere, Gheronda.
− Nu eu, ci Mângâietorul, fraților, Duhul adevărului și Domnul Iisus. A fost chinuit, ocărât, biciuit, batjocorit, pironit pe cruce și împuns în coastă, chiar și după ce a murit. Și cine? Izvorul dragostei, Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu Cel atotputernic! Poate mintea noastră să cuprindă aceasta? Poate să răspundă la întrebarea „de ce”? Însă după înfricoșătoarea Golgotă a venit Învierea cea purtătoare de lumină.
Așa se va întâmpla și cu orice om îndurerat și chinuit, frații mei iubiți.
(Din cartea „Păstorul cel blând” a lui Iosif Agapitos).
* * *
Știe Dumnezeu ce face
Când cineva vrea să vorbească despre vrednicii, se simte sărac și neputincios.
Ce putem spune despre Clement? Cum să-l descriem? Numele său și viața sa au fost: rugăciune, dragoste, răbdare, jertfă, viață duhovnicească.
Pentru Clement viața și moartea erau înfrățite.
În cei treizeci și șase de ani de suferință nici măcar o Duminică nu a lipsit de la Sfânta Liturghie, în căruciorul său. Întotdeauna participa la dumnezeiasca slujbă plin de bucurie și pace, fie că se afla în biserică, fie – foarte rar – în camera sa, ascultând la radio cu candela aprinsă.
De asemenea întotdeauna se ruga înainte și după masă.
Trăia cu putere bucuriile, întristările și nevoile aproapelui. Nu putea să meargă, însă zbura pur și simplu, ca să se afle în fiecare clipă printre noi.
Alerga, se grăbea de parcă ai fi zis că se temea să nu piardă prilejul de a se afla lângă Acela pe Care atât de mult Îl iubea și pe Care ni L-a făcut cunoscut nouă tuturor prin viața sa.
Îmi amintesc că odată, când o nouă încercare – așa o vedeam eu – a venit asupra lui, i-am spus:
− Foarte des își amintește Dumnezeu de dumneavoastră.
El însă, cu obișnuitul său zâmbet liniștit, a răspuns:
− Știe Dumnezeu ce face.
Credea că toate acestea îl pregăteau pentru veșnicie. Până în ultimele clipe ale vieții sale spunea:
„Rugați-vă ca să nu-mi pierd credința.”
M.H.
- Un nevoitor al credinței, răbdării și dragostei (I)
- Un nevoitor al credinței, răbdării și dragostei (II)
