10 informații care ne ajută să-i cunoaștem mai bine pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Biserica noastră a rânduit ca, în fiecare an, ziua de 8 noiembrie să fie închinată cinstirii celor doi mari Arhangheli, Mihail şi Gavriil, împreună cu soborul tuturor Îngerilor.

Iată zece lucruri mai puțin cunoscute despre Sfinții Arhangheli, duhuri care au vestit lumii, de-a lungul veacurilor, prezența și lucrarea Harului lui Dumnezeu:

1. Îngerii sunt așezați, conform Sfinţilor Părinţi, în nouă cete, fiecare dintre ele având o anumită misiune de împlinit în cer şi pe pământ. Sfinții Arhangheli alcătuiesc una dintre aceste cete îngerești (a opta).

2. Din punct de vedere etimologic, cuvântul „arhanghel” este alcătuit din termenii grecești arche (conducător, comandant) și anghelos (Înger, mesager, sol) și se traduce prin „comandantul Îngerilor” sau „căpetenie a Îngerilor”.

3. Sfinţii Arhangheli sunt în număr de şapte: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Gudiil şi Varahiil. Ei stau în fața Scaunului slavei lui Dumnezeu, după cum spune însuşi Sfântul Ioan Evanghelistul: „Ioan, celor şapte Biserici care sunt în Asia… şi de la cele şapte Duhuri care stau înaintea Scaunului Lui” (Apocalipsa 1, 4).

4. În ziua de 8 noiembrie sunt cinstiți toți Sfinții Arhangheli, însă Biserica ni-i aduce în atenție pe Mihail şi Gavriil, care s-au învrednicit să primească misiuni cu totul speciale din partea lui Dumnezeu.

5. Arhanghelul Mihail este cinstit, mai întâi, ca un apărător al dreptei credințe. El a fost rânduit de Dumnezeu, alături de Heruvimi, să păzească intrarea în Rai cu o sabie de foc, după căderea în păcat a protopărinţilor noştri, Adam și Eva.

6. Tot el a luat cuvântul atunci când o parte dintre Îngeri, conduși de către Lucifer, s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, dorind să-I ia locul. Conform Tradiţiei, Arhanghelul a întrebat atunci „mi-ke-El?” (ebr.), adică „Cine este ca Dumnezeu?” (mi – care, ke – ca, El – Dumnezeu), de aici trăgându-i-se și numele.

7. În limba ebraică, termenul „Gavriil” înseamnă „Omul lui Dumnezeu” sau „Puterea lui Dumnezeu”. El este ocrotitorul mamelor, al fecioarelor, dar și ocrotitor al copiilor și al familiilor lor.

8. El a condus corurile Îngerilor care s-au pogorât și au cântat în noaptea Nașterii Domnului: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace și între oameni bunăvoire!”.

9. Arhanghelul Mihail este zugrăvit în Icoane ca un ostaş sever, cu un diavol căzut la picioarele sale, purtând în mâna dreaptă o sabie, iar în stânga un cântar. Arhanghelul Gavriil este zugrăvit sub chipul unui tânăr duios, care poartă în mâna sa dreaptă flori albe de crin.

10. Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil simbolizează Vechiul și Noul Testament, Sfântul Mihail reprezentând Legea lui Moise, a dreptăţii, iar Sfântul Gavriil, Legea cea Nouă, a iertării și a iubirii.

Cătălin Acasandrei

Sursa: http://ziarullumina.ro

Previous Post

Atacul gândurilor nu este păcat, ci primirea lor

Next Post

Apostolul zilei (Evrei 2, 2-10)

Related Posts
Total
0
Share