Sfântul Nicolae şi Hoţii *
O poveste spune că, în călătoriile sale, un preot misionar a ajuns la marginea unui sat. S-a oprit la prima casă, cu gândul că Dumnezeu îl va ajuta să fie de folos aici, cu ceva. Când a intrat, a observat că în locuință nu existau Icoane, prin urmare le-a dăruit proprietarilor una pe care o avea la el și i-a învățat cum să se roage înaintea acesteia, la lumina unei candele.
Nu a trecut mult și credinciosul la care stătuse preotul a mers în oraș, de unde a cumpărat alte Icoane, fără să știe pe cine înfățișau. Dintr-una îl privea Maica Domnului cu Pruncul Iisus, iar bărbatului i-a plăcut dragostea cu care mama își ținea mama copilul în brațe. Alta era cu Sfântul Dimitrie, călare și cu sulița în mână. Pe bărbat l-a încântat acest viteaz și s-a gândit că ar fi bine să îl aibă aproape, ca să îi sperie pe dușmani. În sfârșit, a dat peste o Icoană a Sfântului Nicolae. „Am să-l iau și pe acest bătrân cu barbă albă!”, a hotărât omul mișcat de blândețea din ochii Sfântului. După asta, s-a întors acasă, a așezat Icoanele pe perete, a aprins candela și s-a rugat în fața fiecăreia, așa cum îl învățase preotul.
Într-una din zile, s-a petrecut însă ceva neașteptat: casa creștinului a fost jefuită, în timp ce acesta era plecat. Hoții i-au luat totul, mai puțin Icoanele, deoarece nu credeau că valorează cine știe ce.
Odată întors acasă, omul a văzut că rămăsese fără nimic. Negru de supărare, s-a dus la Icoana Maicii Domnului și i-a zis: „Pe tine te înțeleg, fiindcă Tu a trebuit să ai grijă de Prunc; să-L speli, să-L alăptezi, să-L porți în brațe”. „Tu, călărețule, nu ai avut ce face!, a oftat bărbatul, în fața Icoanei cu Sfântul Dimitrie. Până să scoți calul din grajd, să pui șaua pe el și să-l pregătești de plecare, hoții erau deja departe”.
Dar Sfântului Nicolae i-a vorbit altfel: „Tu, bătrâne, ce ai păzit? De ce nu ai făcut nimic?! Drept pedeapsă, te voi scoate afară” a amenințat bărbatul. A luat deci Icoana și a agățat-o într-un pom din fața casei. „Aici vei sta, până ce îmi vei aduce toate lucrurile”, i-a mai spus el și i-a întors spatele.
Peste câteva zile, hoții au apărut cu toate bunurile furate. Când au văzut chipul Sfântului Nicolae în Icoana atârnată printre crengi, nici nu au îndrăznit să se apropie prea mult de casă. Din poartă, i-au strigat gospodarului: „Ia-ți toate lucrurile! Moșul ăsta din Icoană ne-a rupt în bătaie pentru ele. Ne-a mai zis că va fi vai și amar de sufletele noastre, dacă nu ți le înapoiem!”
Am intrat în luna decembrie și, peste câteva zile, îl vom sărbători pe Sfântul Nicolae. Sunt multe mărturii adevărate și multe istorii inventate despre acest Sfânt foarte iubit. Cu toată doza sa de ficțiune, întâmplarea cu Icoana Sfântului Nicolae arată trei trăsături reale ale acestuia: generozitatea, grija față de ceilalți, spiritul justițiar.
Salvatorul
Sfântul Nicolae s-a născut în Asia Mică, în localitatea Patara, la sfârșitul secolului al III-lea. Părinții săi, Teofan și Nona, erau destul de bătrâni când l-au avut, de aceea au considerat că nașterea fiului lor a fost o minune. Drept mulțumire, I l-au dăruit lui Dumnezeu, încredințându-l pe micul Nicolae unui unchi, care era episcop în Patara, ca să se ocupe de educația lui și să îl învețe ce înseamnă credința. Tot el l-a hirotonit preot, la momentul potrivit.
Din vremea în care Sfântul Nicolae locuia în Patara datează cea mai cunoscută minune din biografia sa. Trei fete ale unui fost bogătaș din cetate urmau să se căsătorească. Neavând zestre, tatăl lor era gata-gata să le pună să se prostitueze, pentru a face rost de bani. De fiecare dată Sfântul Nicolae le-a dăruit în secret câte o pungă cu galbeni, salvându-le astfel de la o faptă înjositoare.
Cu gândul la ceilalţi
După o vreme, Sfântul Nicolae a devenit arhiepiscop al cetății Mira, din Lichia (o localitate din Turcia de azi). Alegerea sa în această funcție a avut loc în urma unei descoperiri divine. După peregrinările sale prin locurile sfinte, preotul Nicolae a ajuns în Mira. Acolo, a trăit ca un cerșetor, neavând nici măcar patru pereți între care să locuiască.
Exact în acel răstimp, arhiereul cetății a trecut la cele veșnice și toți episcopii țării s-au adunat să își aleagă un alt conducător. După mai multe discuții, au ajuns la concluzia că doar Dumnezeu poate să găsească un nou ierarh și s-au rugat să li-l descopere. Atunci, Dumnezeu i S-a arătat în vis unui episcop bătrân, spunându-i că primul care va intra în lăcaș, la slujbă, va fi viitorul arhiepiscop. I-a mai dezvăluit și cum îl cheamă pe acesta.
A doua zi, cel dintâi care a venit la Biserică a fost chiar Sfântul Nicolae. Episcopul bătrân l-a întâmpinat, a vorbit cu el și l-a dus înaintea celorlalți arhierei. Când i-au propus să fie arhiepiscop, preotul Nicolae a refuzat noua funcție, pentru că se considera nevrednic de ea. A acceptat-o abia după ce aflat că era voia lui Dumnezeu ca el să-i păstorească pe clerici și pe credincioși.
Ca ierarh, a făcut multe lucruri prin care și-a arătat dragostea pentru locuitorii cetății. Odată, i-a scăpat de foamete, determinându-i pe niște corăbieri care transportau cereale spre o altă destinație să le dea și localnicilor o bună parte din acestea.
Iubitor de dreptate
Altădată, a salvat de la moarte niște condamnați pe nedrept. Într-o zi, guvernatorul din Mira a înscenat un proces împotriva a trei oameni foarte respectați, mituit fiind de rivalii lor.
Sfântul Nicolae lipsea din oraș, dar a fost chemat de urgență înapoi și a ajuns la locul execuției exact în momentul când condamnații își așteptau moartea, cu mâinile legate la spate. Un călău tocmai ridicase paloșul, să îl decapiteze pe unul dintre ei.
Privitorii știau că asistă la o crimă. Nimeni nu a îndrăznit să protesteze, dar Sfântul Nicolae nu a ezitat să intervină! Fără să spună nimic, a urcat pe eșafod, a smuls sabia din mâinile călăului, a aruncat-o și i-a eliberat pe cei trei.
Sfântul Nicolae şi Mihai Viteazu
Sfântul Nicolae a plecat din această lume, în jurul anului 345 și a fost îngropat în cetatea pe care a păstorit-o. În 1087, Moaștele sale au fost mutate în Italia, la Bari. Mâna sa dreaptă se află în Biserica Sfântul Gheorghie Nou, din București. Cum a ajuns aici? Moaștele au fost dăruite lăcașului în 1599 de Mihai Viteazu și de soția sa.
Voievodul îi era „îndatorat” Sfântului, pentru că îl salvase de la moarte, pe vremea când fusese ban al Craiovei. Atunci, domnitorul țării l-a condamnat la moarte, considerându-l un competitor la tronul Munteniei.
În drumul spre locul de execuție, banul a cerut să se oprească la o Biserică, unde s-a rugat mult la Icoana Sfântului Nicolae. După aceea, și-a continuat drumul spre eșafod. Odată ce a ajuns acolo, călăul a refuzat să îl ucidă, a aruncat securea și a fugit.
Mai târziu, când a devenit domnitor, în semn de recunoștință față de salvatorul său, Mihai Viteazu a ctitorit o mănăstire și adus mâna Sfântului Sfântului Nicolae din Bari, la București.
Text de Ioana Revnic
*Adaptare după un text publicat de Augustin Păunoiu în „Ziarul Lumina”, 7 decembrie 2017.
Sursa: http://basilica.ro
