40 de liturghii „pentru odihna” sufletului

Un oarecare creștin evlavios a chemat în ultimele zile ale vieții lui pe părintele Dimitrie, duhovnicul lui, și i-a spus:

– Eu astăzi mor! Spune-mi, te rog, ce trebuie să fac în acest timp.

Preotul, cunoscându-i viața și pregătirea lui tainică i-a propus aceasta:

– Dă poruncă să-ți facă după moarte, în fiecare zi, 40 liturghii într-un paraclis.

Așa s-a și întâmplat. Domnul Dimitrie- acesta era numele lui- a lăsat poruncă fiului său să facă după adormirea sa 40 liturghii. Şi acela, ascultând ultima dorință a tatălui său, a rugat pe părintele Dimitrie să facă aceste liturghii.

Smeritul levit a primit să facă cele 40 liturghii, pe care el însuși sfătuise pe răposat și s-a retras pentru tot acest timp la Paraclisul Sfinților Apostoli.

Cele 39 de Liturghii s-au săvârșit fără întrerupere. Ultima trebuia să se facă într-o duminică, însă sâmbătă seara, având o puternică durere de dinți, a fost nevoit să se întoarcă acasă. Preoteasa lui l-a sfătuit să scoată dintele, dar acesta a refuzat deoarece în ziua următoare trebuia să facă ultima liturghie. La miezul nopții, durerea a devenit insuportabilă și până la urmă a fost nevoit să scoată dintele. Dar, pentru că sângele nu se opera, a amânat ultima liturghie pentru luni.

Între timp, în după-amiaza sâmbetei, Gheorghe, fiul răposatului Dimitrie, a pregătit câțiva bani pentru efortul preotului, cu scopul de a-i oferi în ziua următoare.

La miezul nopții s-a trezit să se roage. S-a ridicat din pat și a început a-și aminti de bunătatea, calitățile și cuvintele pline de înțelepciune ale tatălui său. La un moment dat i-a trecut prin minte următorul gând: “Așadar sunt folositoare cele 40 Liturghii care se fac pentru sufletul unui adormit sau le-a impus biserica pentru mângâierea celor vii?”.

Exact atunci l-a cuprins un somn adânc și a văzut cum că se găsea într-o câmpie de o frumusețe nedescrisă. S-a simțit nedemn de a se găsi într-un loc sfânt și minunat. În fața Iui se întindea un umbrar care înmiresma într-un chip de nedescris toată câmpia.

“Acesta e cu siguranță raiul!”, a gândit în sinea lui.

“O, câtă splendoare îi așteaptă pe cei care viețuiesc în bună cuviință pe pământ”.

Urmând cu uimire frumusețile nepământești, a văzut un pridvor cu o arhitectură minunată pe când pereții străluceau de diamante și aur. Frumusețea lui era de nedescris. S-a apropiat și atunci ce bucurie…!- vede la intrarea în palat pe tatăl său strălucind și fiind înconjurat de lumină.

– Cum ai ajuns aici, copilul meu?, îl întreabă cu bunătate.

– Nici eu nu știu, tată. Înțeleg că nu sunt demn de acest loc. Dar spune-mi, te rog, cum o duci aici? Cum ai ajuns? Al cui este acest palat?

– Iubirea de oameni a Domnului Hristos cu rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu la care am avut evlavie, m-a învrednicit să vin în acest Ioc. Chiar astăzi trebuia să mă mut în palat. Constructorul însă care ridică acest palat a avut o greutate, scoțându-și dintele și așa nu s-au terminat cele 40 zile care erau prevăzute pentru construirea lui. Pentru acest motiv o să intru mâine.

După acestea Gheorghe s-a trezit în lacrimi și uimit, dar și cu multe nelămuriri. A petrecut restul nopții slăvindu-l pe Dumnezeu. După Sfânta Liturghie a luat prescuri, tămâie și ceară curată, pornind spre paraclisul Sfinților Apostoli. Părintele Dimitrie l-a primit cu bucurie.

– Tocmai acum am terminat și eu Sfânta Liturghie! S-au împlinit cele 40 de Liturghii.

Aceasta i-a spus-o ca să nu-l întristeze. Pelerinul atunci i-a povestit de întâmplarea cu vedenia. În momentul în care a ajuns să relateze că tatăl său nu a intrat în palat, pentru că acel constructor și-a scos dintele, părintele Dimitrie s-a îngrozit minunându-se.

– Eu sunt, iubite, constructorul care a lucrat la palatul tatălui tău, a spus cu bucurie. Astăzi nu am săvârșit Sfânta Liturghie pentru că mi-am scos dintele, însă o voi face luni, astfel voi termina palatul duhovnicesc al tatălui tău.

Extras din Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii– Editura Bunavestire, 2001.

Total
173
Shares
Previous Post

Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit

Next Post

Un ,,Facebook” ortodox

Related Posts