40 de liturghii „pentru odihna” sufletului

Un oarecare creștin evlavios a chemat în ultimele zile ale vieții lui pe părintele Dimitrie, duhovnicul lui, și i-a spus:

– Eu astăzi mor! Spune-mi, te rog, ce trebuie să fac în acest timp.

Preotul, cunoscându-i viața și pregătirea lui tainică i-a propus aceasta:

– Dă poruncă să-ți facă după moarte, în fiecare zi, 40 liturghii într-un paraclis.

Așa s-a și întâmplat. Domnul Dimitrie- acesta era numele lui- a lăsat poruncă fiului său să facă după adormirea sa 40 liturghii. Şi acela, ascultând ultima dorință a tatălui său, a rugat pe părintele Dimitrie să facă aceste liturghii.

Smeritul levit a primit să facă cele 40 liturghii, pe care el însuși sfătuise pe răposat și s-a retras pentru tot acest timp la Paraclisul Sfinților Apostoli.

Cele 39 de Liturghii s-au săvârșit fără întrerupere. Ultima trebuia să se facă într-o duminică, însă sâmbătă seara, având o puternică durere de dinți, a fost nevoit să se întoarcă acasă. Preoteasa lui l-a sfătuit să scoată dintele, dar acesta a refuzat deoarece în ziua următoare trebuia să facă ultima liturghie. La miezul nopții, durerea a devenit insuportabilă și până la urmă a fost nevoit să scoată dintele. Dar, pentru că sângele nu se opera, a amânat ultima liturghie pentru luni.

Între timp, în după-amiaza sâmbetei, Gheorghe, fiul răposatului Dimitrie, a pregătit câțiva bani pentru efortul preotului, cu scopul de a-i oferi în ziua următoare.

La miezul nopții s-a trezit să se roage. S-a ridicat din pat și a început a-și aminti de bunătatea, calitățile și cuvintele pline de înțelepciune ale tatălui său. La un moment dat i-a trecut prin minte următorul gând: “Așadar sunt folositoare cele 40 Liturghii care se fac pentru sufletul unui adormit sau le-a impus biserica pentru mângâierea celor vii?”.

Exact atunci l-a cuprins un somn adânc și a văzut cum că se găsea într-o câmpie de o frumusețe nedescrisă. S-a simțit nedemn de a se găsi într-un loc sfânt și minunat. În fața Iui se întindea un umbrar care înmiresma într-un chip de nedescris toată câmpia.

“Acesta e cu siguranță raiul!”, a gândit în sinea lui.

“O, câtă splendoare îi așteaptă pe cei care viețuiesc în bună cuviință pe pământ”.

Urmând cu uimire frumusețile nepământești, a văzut un pridvor cu o arhitectură minunată pe când pereții străluceau de diamante și aur. Frumusețea lui era de nedescris. S-a apropiat și atunci ce bucurie…!- vede la intrarea în palat pe tatăl său strălucind și fiind înconjurat de lumină.

– Cum ai ajuns aici, copilul meu?, îl întreabă cu bunătate.

– Nici eu nu știu, tată. Înțeleg că nu sunt demn de acest loc. Dar spune-mi, te rog, cum o duci aici? Cum ai ajuns? Al cui este acest palat?

– Iubirea de oameni a Domnului Hristos cu rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu la care am avut evlavie, m-a învrednicit să vin în acest Ioc. Chiar astăzi trebuia să mă mut în palat. Constructorul însă care ridică acest palat a avut o greutate, scoțându-și dintele și așa nu s-au terminat cele 40 zile care erau prevăzute pentru construirea lui. Pentru acest motiv o să intru mâine.

După acestea Gheorghe s-a trezit în lacrimi și uimit, dar și cu multe nelămuriri. A petrecut restul nopții slăvindu-l pe Dumnezeu. După Sfânta Liturghie a luat prescuri, tămâie și ceară curată, pornind spre paraclisul Sfinților Apostoli. Părintele Dimitrie l-a primit cu bucurie.

– Tocmai acum am terminat și eu Sfânta Liturghie! S-au împlinit cele 40 de Liturghii.

Aceasta i-a spus-o ca să nu-l întristeze. Pelerinul atunci i-a povestit de întâmplarea cu vedenia. În momentul în care a ajuns să relateze că tatăl său nu a intrat în palat, pentru că acel constructor și-a scos dintele, părintele Dimitrie s-a îngrozit minunându-se.

– Eu sunt, iubite, constructorul care a lucrat la palatul tatălui tău, a spus cu bucurie. Astăzi nu am săvârșit Sfânta Liturghie pentru că mi-am scos dintele, însă o voi face luni, astfel voi termina palatul duhovnicesc al tatălui tău.

Extras din Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii– Editura Bunavestire, 2001.