Lasă valurile vieţii să spumege în jurul tău ca o mare furtunoasă, dar tu stăruieşte în a rămâne cu sufletul liniştit ca şi adâncul mării.
Un comandant privea cu sânge rece la oastea lui în timpul luptei – când în atac, când în apărare. Când aghiotanţii, îngroziţi, i-au făcut cunoscută cumplita înfrângere, el nu s-a tulburat deloc.
„Cum adică?”, l-au întrebat mai târziu.
Iar el le-a răspuns: „Când m-a născut mama mea, eu n-am ştiut nici de înfrângere, nici de biruinţă. Pentru ce, ca om matur, să nu pot păstra ţinuta pe care am avut-o când eram doar un prunc?” Sau acel cuvânt asemănător, al Dreptului Iov: „Gol am ieşit din pântecele maicii mele, gol mă voi şi întoarce acolo.” (Iov 1:21)
O mamă şi-a certat fiul că a călătorit trei ani prin lume: „Ţi-ai părăsit casa şi te-ai dus să rătăceşti prin lume!” „Te înşeli, mamă,” i-a răspuns fiul; „picioarele şi ochii mei au rătăcit prin lume, însă eu, în tot răstimpul acestor trei ani, am petrecut cu tine sub acest acoperământ.”
Vântul poate să îndoaie stejarul oricât ar vrea, rădăcina stejarului va rămâne însă liniştită. Stejarul este adânc înfipt cu rădăcinile sale în pământ, şi aceasta îl izbăveşte de toate vânturile.
Tot aşa trebuie şi tu, cu sufletul tău, cu rădăcina sufletului tău, să te înrădăcinezi adânc în Dumnezeu, şi numai Acesta te poate izbăvi de toate valurile şi îndoielile primejdioase.
Extras din Gânduri despre bine și rău – Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Predania.
