A mânca sau a nu mânca?

Ilustrarea discernământului Avvei Pimen se găsește și în următoarea apoftegmă: „Odată, s-a întâmplat ca vreo câțiva frați, între care și Avva Pimen, să meargă acasă la un iubitor al lui Hristos. La masă li s-a adus carne și toți au mâncat, în afară de Avva Pimen. Bătrânii s-au mirat că nu mănâncă, știind că este un om cu discernământ. Când s-au sculat, l-au întrebat: «Tu, Pimen, ai făcut una ca asta?» Bătrânul le-a răspuns: «Iertați-mă, părinților. Voi ați mâncat și nu ați scandalizat pe nimeni. Dar, dacă aș fi mâncat eu, frații de lângă mine ar fi fost tulburați și ar fi spus: Pimen mănâncă bucăți de carne și noi nu?» Bătrânii i-au admirat discernământul”.

Scena pe care o vedem desfă­șu­rată în Pateric ar putea foarte bine să fie un ecou al capitolului 8 din Epistola către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel. Acolo se vorbește despre „cele jertfite idolilor”. Argumentul Apostolului este limpede și convingător: pentru cei care cunosc că idolii nu sunt nimic, sunt doar o fantasmă goală a minții omenești, a mânca sau a nu mânca din cele jertfite lor este cu totul lipsit de importanță. Și totuși, există pericolul să îi smintești „pe cei slabi”, care nu au cunoașterea ta și care te vor vedea mâncând. Pentru aceș­tia, a mânca din cele jertfite idolilor trebuie să fie echivalentul unui act sacramental de cinstire a zeilor. Dacă ei vor mânca din jertfele idolilor, actul lor va fi unul de cinstire a zeilor și, deci, este o cădere din credință. Pentru a proteja pe aproapele de asemenea căderi, zice Apostolul: „Nu voi mânca în veac carne, ca să nu aduc sminteală fratelui meu” (I Corinteni 8, 13). Acest fragment din scrisoarea Sfântului Apostol Pavel ne arată întreaga amplitudine a unui gest care implică atât interpretarea și înțelegerea lui de către cel care îl săvârșește, cât și, mai de­parte, receptarea lui de către cei­lalți care îl văd săvârșit.

Avva Pimen avea, cu siguranță, detașarea interioară și înțelegerea justă în interiorul căreia ar fi putut face un pogorământ. În același timp, bătrânul înțelegea că devenise un model pentru cei mai puțin înaintați decât el. Dacă Pimen ar fi mâncat carne, aceștia ar fi putut interpreta gestul lui ca un dispreț față de regula monahală care impune un regim vegetarian și, implicit, ar fi însemnat să le anihileze entuziasmul ascetic. Așadar, bătrânul îi are în vedere mai degrabă pe ceilalți decât pe sine însuși și se manifestă cu multă grijă față de sufletele lor. Regulile exterioare, chiar dacă nu sunt absolute și niciodată nu sunt scopuri în sine, ele sunt menite să ordoneze viața și să creeze cadrul necesar pentru manifestările duhului. A renunța la ele la momentul inoportun și a te pune deasupra lor cu de la sine putere este un gest de mândrie naivă, ridicolă chiar, și, deci, deschide calea către prăbușire.

Pr. Paul Siladi

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
44
Shares
Previous Post

10 întrebări şi răspunsuri despre Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul

Next Post

Sensul postului nu este o contabilizare a ingredientelor din mâncăruri

Related Posts