Preot Alexandru Lungu
Pur și simplu îmi imaginam că într-o oarecare măsură dețineam în teorie conceptele care stau la baza acestei definiții. Credeam cu adevărat că am experimentat în câteva rânduri dragostea adevărată, atunci când am răspuns telefoanelor la miez de noapte, am purtat conversații interminabile prin mesaje cu oameni aflați la limita dintre viață și moarte, sprijinirea în câteva rânduri a unor familii ce nu își permiteau să adune suficenți bani pentru tratamentul extrem de costisitor ce le dădeau speranță că vor putea să-și salveze copiii loviți de cancer.
Dar nu, astăzi un tată m-a lovit fix în orgoliul meu de preot ce le știe pe toate.
Acum 1 an de zile copilul lui se afla într-o mașină cu un prieten, ce-i drept unul pe care părinții nu-l cunoșteau, dar se cuibărise serios în viața propriului copil. Într-o sâmbătă seară, au plecat la o plimbare mânați de nevoia de a verifica mașina proaspăt achiziționată. Știți, vârsta aceea când simți că tu le știi pe toate și le poți controla, iar părinții sunt învechiți, “lasă, mă, ce știe taică-tu, hai să îți arăt cât duce mașina asta”.
Și au plecat cei doi prieteni, iar afară într-o seară de toamnă, nu în România, undeva prin Anglia s-a întâmplat nenorocirea. Într-o curbă au pierdut controlul mașinii și au lovit un cap de pod. Amândoi cu mare parte din organe alterate, culmea, aceeași vârstă, aceeași grupă sanguină, parcă un test pregătit de Dumnezeu de dinainte pentru ce urma să trăiască acel tată, acea familie. Ca să înțelegeți, celălalt băiat implicat în accident provenea de la casa de copii și câștigase banii pentru mașină dintr-o activitate nu tocmai ortodoxă. Amândoi au fost transportați de urgență la spital și cu șanse minime de a trăi. Din păcate băiatul acestei familii, cel care avea să nu supraviețuiască se afla în comă indusă. Celălalt cu ficatul perforat și pierzând mult sânge, la fel de mici șanse de supraviețuire.
I-au anunțat doctorii, băiatul dumneavoastră nu va scăpa, are creierul praf, leziunile sunt incompatibile cu viața și o mare parte din organe nu mai duc, dar ficatul lui îl poate salva pe celălalt. Imaginați-vă acest tablou pentru o secundă, viața propriului copil compromisă și Dumnezeu te pune în situația de a-i ceda ultimul organ sănătos celui care ţi-a furat toată averea, toate visele. Nu vă imaginați ce frământări au fost în acele secunde. Probabil s-a trăit amărăciunea iadului și chiar și cel mai lucid om ar fi putut să-și piardă mințile.
Da, hai să-l salvăm pe băiatul acesta, să nu fie moartea băiatului meu în zadar. L-a salvat pe cel care a cauzat moartea propriului copil și mai mult decât atât după externare l-a luat în casa sa, l-a așezat în camera băiatului său și l-a ajutat să-și revină.
Omul acesta, când mi-a povestit acest lucru, avea lumina taborică pe chip, era toată sfințenia din Pateric imprimată în acei ochi înlăcrimați și mi-am dat seama că până în ziua aceasta eu nu am știut ce este dragostea. Că nu este iubire când dai din ceea ce poți recupera sau îți prisosește, de acelea te poți debarasa până într-un punct. Dragostea înseamnă să îți pui cu adevărat viața ta pentru cea a aproapelui, însă imaginați-vă cum este să o predai pe a propriului copil, tocmai celui care ți l-a adus în această situație. Că mai mare dragoste ca aceasta nimeni nu are, ca viața să și-o pună pentru aproapele Său, cu atât mai mult pe a Fiului Său. Doar Dumnezeu și cei atinși de har pot o asemenea nebunie. Doar aceștia. De azi mi-am dat seama că încă nu am iubit niciodată. Niciodată deplin. Sus inima!
