În vremea în care Mănăstirea Marea Lavră era în plină construcţie, mulţi s-au strâns pe lângă Părintele Atanasie cel purtător de Dumnezeu şi s-au supus întru totul ascultării faţă de el. Sfântul Părinte dovedea promptitudine şi o căldură părintească faţă de toţi. După o tradiţie binecunoscută[1],Dumnezeu voia să-i pună la încercare răbdarea, rezistenţa şi credinţa lui Atanasie.
Nu se dă nicio explicaţie asupra modului în care mănăstirea a căzut în chip neaşteptat în strâmtorări financiare. Sfântul Atanasie prevedea toate treburile mănăstirii într-o manieră deosebită pentru ca nu cumva mănăstirea să ajungă în nevoi şi strâmtorări.
Totuşi, de data aceasta, ea era lipsită de strictul necesar. Cuviosul cheltuise deja banii oferiţi de către împărat pentru acea clădire sfântă şi bine plăcută lui Dumnezeu, fondurile fiind insuficiente. Aflându-se în această situaţie dificilă, Cuviosul căzu pe gânduri, nemaiştiind ce era de făcut. Prin urmare, el părăsi mănăstirea Marea Lavră pe jumătate construită şi se duse spre capitala Sfântului Munte, adică spre orăşelul-sat Kareia. Intenţia sa era aceea[2] de a cere povăţuire cu privire la nevoile financiare din partea „protosului” şi dacă nu cumva s-ar cuveni să trimită soli la împărat pentru a cere noi ajutoare spre a termina cu bine această sfântă lucrare.
După ce parcursese deja patru mile pe drumul ce ducea de la Marea Lavră către Kareia, el era adâncit în gânduri, căci răsucea pe toate părţile gândurile din mintea sa legate de viitorul construcţiei. Atunci, deodată, şi pe neaşteptate, i s-a arătat dinaintea ochilor o femeie de o rară frumuseţe şi extrem de luminoasă.
Cuviosul s-a oprit din drumul său, uimit de această nemaivăzută întâlnire. Atunci, acea femeie preaslăvită, rosti: „Încotro te duci tu, o, Atanasie?” Uimit, Sfântul, deşi era oarecum tulburat, răspunse totuşi, printr-o întrebare pusă cu simplitate: „Cine eşti tu care mă cercetezi?” Femeia cea necunoscută răspunse cu un glas poruncitor şi plin de măreţie: „Eu sunt Maica Domnului tău!” Atanasie, cu o inimă înfrântă şi smerită, răspunse plin de umilinţă: „Iartă-mă, o, Doamnă, dacă nu te voi crede, căci voiesc mai întâi să văd un semn; căci multe sunt ispitele diavolului”. În acest fel îşi exprimă el ezitarea şi neîncrederea. Preacurata Fecioară, însă, deoarece era ea însăşi cu adevărat, nu se supără, ci îi spuse simplu Cuviosului ce se îndoia: „Loveşte în această stâncă în numele Sfintei Treimi, însemnând-o cu semnul Sfintei Cruci cu ajutorul toiagului tău; şi cu Harul Celui Ce S-a născut din pântecele meu, va izvorî apă bună de băut din belşug”.
Cuviosul, uluit de această uimitoare propunere a femeii, îi împlini fără ezitare porunca. Atunci, din acea stâncă uscată începu să curgă apă – da, apă de o calitate extraordinară![3] Sfântul căzu la pământ cerând iertare Sfintei Fecioare. În acel moment, când Ea îl întrebă din nou dacă era cumva strâmtorat, el îi istorisi toate necazurile.
Atunci Preacurata Fecioară îi spuse: „Du-te la mănăstire şi vei afla cămările pline de grâu şi butoaiele pline de vin şi untdelemn; vei afla şi alte lucruri acolo – tot ceea ce este necesar spre a termina totul în mănăstire – cu ajutorul Fiului şi Stăpânului meu. Însă, să nu îndrăzneşti vreodată să alegi vreun iconom al mănăstirii, căci eu mă voi îngriji pururea de toate cele de trebuinţă. Eu vă voi împlini toate nevoile, numai să nu fii îndoielnic sau nepăsător faţă de făgăduinţele luate la primirea schimei, împlinind toate slujbele după tipic şi păstrând regula mănăstirii”. Zicând acestea, ea dispăru. Cuviosul se reîntoarse la mănăstire, găsind tot ceea ce făgăduise Sfânta Fecioară. Astfel, având suficiente provizii şi toate cele necesare, ei terminară dumnezeieştile lucrări, care se văd şi în zilele noastre. De asemenea, până în ziua de azi, izvorul Sfântului Atanasie, din care a curs apă la porunca Maicii Domnului, încă dăruieşte şi acum apă tămăduitoare.
Acesta se află la o distanţă de aproximativ două ore pe drumul ce porneşte de la Marea Lavră, în apropierea mării, în mijlocul unei zone sălbatice şi bogat împădurite. Pe locul unde Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i s-a arătat Sfântului Atanasie, a fost înălţată o Bisericuţă. O copie fidelă a Icoanei denumite „Economissa” se află înlăuntrul sfântului lăcaş, deasupra căreia arde o candelă nestinsă.
(Vieţile celor care au zidit mănăstirile athonite, Editura Doxologia, Iaşi, 2010, pp. 28-31)
[1] Următorul pasaj legat de arătarea Sfintei Fecioare lui Atanasie a fost tradus şi tipărit din limba greacă de Elias I. Oikonomopou- los: „Viaţa şi minunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”, ed. a Ii-a (Atena: GR: Paraskevas Papadopoulos, Pub., 1978), pp. 152-154.
[2] Ctitoria Sfântului Atanasie a fost organizată de la început ca mănăstire de obşte. Felul ei de viaţă era acela al unor case de obşte, dar, mai adevărat, ea era o lavră alcătuită din numeroase chilii. De aceea, ea era denumită Marea Lavră datorită proporţiilor sale, de fapt cele mai mari din Sfântul Munte, spre a o deosebi de lavrele mai mici şi de lavra centrală din Kareia. Marea Lavră este socotită casa-mamă a Athosului, întrucât ea a reprezentat modelul urmat de celelalte mănăstiri, nu numai după modul în care ea a funcţionat şi a fost organizată, ci şi datorită modelului ei structural. Hristou, p. 94.
[3] Mănăstirea Marea Lavră încă posedă toiagul de fier cu care Sfântul a lovit stânca din care a izvorât apă. Tot acolo se află şi crucea de fier a Sfântului, care cântăreşte 4 kg. Sfântul a purtat această Cruce în jurul gâtului în timpul slujbelor. Toţi monahii care sunt acum tunşi în monahism la Lavră poartă această Cruce în timpul ceremoniei.
Sursa: http://doxologia.ro.
