– Gheronda, de ce trec dintr-o dată de la bucurie la întristare?
– Trecerea bruscă de la bucurie la întristare de cele mai multe ori este de la ispititor. Aghiuţă cu răutatea lui îl războieşte mult pe om, mai ales pe cel sensibil şi vesel din fire, care caută să trăiască o viaţă duhovnicească. Aceasta este treaba lui: vrea să ne vadă întristaţi şi să se bucure. Dar de ce să-l lăsăm pe aghiuţă să-şi facă treaba? Nu este mai bună bucuria decât întristarea? Nu este mai bună dragostea decât răutatea?
– Uneori cad în întristare, fără să-mi dau seama din ce cauză.
– Aghiuţă nu vrea ca cineva să se bucure. El găseşte moduri să-i întristeze şi pe cei care au motiv să se întristeze şi pe cei care nu au. Iar ceea ce văd la tine este că el caută o pricină ca să te arunce în deznădejde. Te încurcă din ce în ce mai mult cu nişte iţe fine. Aş zice că ai avea motiv să te întristezi dacă te-ar încurca cu o sfoară, dar tu te întristezi că te leagă cu nişte iţe fine pe care le vezi ca pe nişte sfori groase. Nu te chinui fără motiv, căci aşa îi faci bucurie lui aghiuţă şi-L mâhneşti pe Hristos. Vrei să-L mâhneşti pe Hristos?
– Nu, Gheronda, dar…
– S-a terminat! „Iadul s-a amărât!”[1]. Spune: „S-a amărât!”.
– „S-a amărât!”.
[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt de învăţătură din noaptea Sfintelor Paşti, Penticostar.
Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
