Preot Ioan Istrati
Preotul se trezește la 4 dimineața. Tata a fost preot acolo 35 de ani. Eu mergeam mereu cu el la Ajunuri. Așa mi-am cumpărat biblioteca de mii de volume. Oamenii aprind lumini, așteaptă pe Hristos cu lumânare aprinsă, cu prosop de cânepă sau cu fuioare de lână ori ghemuri (pentru a aminti de scutecele Pruncului Dumnezeu).
Toată lumea are o castronică pe masă în care tronează nucile. Un dascăl cară în spate un sac, care va fi umplut cu nuci.
De la 4 dimineața, câteva zeci de copilași, unii nu mai mari de 3 ani, cu traista-n băț, umblă după părintele. Când e zăpada mare, preotul se suie într-o sanie cu cal, urmat de glasurile de clopoțel ale copiilor. Ei strigă: Onihoho la Crăciun și Kiralesa (Kirie Eleison- Doamne miluieşte) la Bobotează. Aveam un moșneag șchiop, badea Ghiță, care pregătea în sanie o găleată de tablă, plină cu jăratec, pentru ca părintele să se încălzească la picioare.
Gazda sărută Sfânta Icoană, apoi aduce mere, portocale, dulciuri, colăcei și nuci la copii.
Copiii strigă: jios, jios, une-i locu mai frumos. Iar gazda aruncă bunătățile în zăpadă. Copiii se aruncă voioși după fructe și dulciuri, într-o învălmășeală minunată.
Unele femei pregătesc o prăjitură cu foi și cu semințe de cânepă numită julfă sau pelincuțele Maicii Domnului. Părintele șade câteva clipe pe scaun, gustă din bunătăți. Babele sfinte spun: stai, părinte, o clipă, să stea cloștile.
Așa am pomenit eu.
