Cu mulți ani în urmă creștinii prăznuiau Nașterea Domnului cu mai multă evlavie. Într-un sat îndepărtat, preotul făcea în fiecare an, în ajunul Nașterii Domnului, o iesle în mijlocul Bisericii.
Sătenii mergeau mai întâi la Biserică ca să asculte Dumnezeiasca Liturghie, îngenuncheau și aprindea fiecare o lumânare înaintea ieslei. Fiecare lumânare trebuia să se stingă singură, topindu-se încet, din care pricină în jurul ieslei erau nenumărate lumânări, atâtea cât și credincioșii; și Biserica strălucea, și lumina, ca și cum ar fi fost soarele înlăuntrul ei. După ce se sfârșea Dumnezeiasca Liturghie, oamenii mergeau la casele lor, unde întinzând masă, mâncau și beau, bucurându-se de Nașterea lui Hristos.
Creștinii se pregăteau cu mult înainte pentru Nașterea Domnului. Gospodinele coceau cozonaci, plăcinte, covrigi, iar bărbații făceau curățenie în piața satului, văruiau Biserica și casele lor. Preotul cu copiii de la școală și cu învățătorii sculptau în lemn animalele de la iesle, pe cei trei magi, pe păstori, steaua, pe Maica Domnului și pe Hristos.
În seara din ajun toate erau gata și oamenii îmbrăcați în hainele lor bune, mergeau la Biserică și lăsau înaintea ieslei câte un dar pentru Hristos, fiecare ce putea.
O fetiță, Maria, care avea șase ani, mergea și ea în fiecare an cu părinții ei la Biserică, ținând coșulețul cu covrigeii pe care îi făcuse pentru noul Născut, Hristos. Însă în acel an mama ei se îmbolnăvise și tatăl ei plecase departe într-un oraș mare ca să caute de lucru, pentru a putea face față la cheltuielile pentru medicamente și celelalte ale casei. Nu le-a prisosit niciun ban, ca să cumpere un dar pentru Hristos. Cum să meargă Maria cu mâinile goale la Biserică?
În timp ce sunau clopotele, Maria a intrat încet în Biserică și s-a ascuns în spatele unei coloane. Nu voia să fie văzută de cineva cu mâinile goale. Toți ceilalți intrau în Biserică, se închinau lui Hristos, aprindeau lumânarea și-I ofereau darul lor. Atunci Maria a îngenunchiat, privind de departe la iesle, și a șoptit:
– Ah, Măicuța Domnului, anul acesta nu voi veni la Liturghie, pentru că nu am nimic pentru Copilul tău care S-a născut. Mama s-a îmbolnăvit, iar eu nu am niciun ban. Îi vei explica lui Hristos de ce nu I-am adus niciun dar?
Lumea, împreună cu preotul, începuse să cânte: „Hristos Se naște, slăviți-L…”. Nu apucase să facă nici trei pași spre ieșire, când a auzit în spatele ei o voce care a întrebat-o:
– De ce plângi, fetița mea, în această zi atât de plină de veselie?
Era o bătrânică cu un chip dulce și cu ochii plini de bunătate.
– Bunicuță, plâng deoarece nu am niciun ban ca să-I cumpăr un dar lui Hristos.
– Pentru aceasta plângi, Maria? Hristos Se bucură și numai când te gândești la El. Și numai când Îl iubești. Ia privește la acel arbust cu frunze verzi! Taie câteva rămurele și du-I-le!
Copila s-a oprit din plâns, a mers la acel arbust și a început sa taie rămurele până ce a făcut un buchet atât de mare, încât abia îl putea cuprinde cu mâinile ei.
– Bunicuță, ajung acestea?, a întrebat Maria pe acea bătrână. Însă aceea dispăruse.
Maria, plină de veselie, a intrat cu curaj în Biserică cu acel buchet mare în brațe. Toate străluceau de lumină. Credincioșii psalmodiau cu evlavie. Maria a pășit pe covorul roșu care era pus înaintea ieslei și și-a așezat acolo darul său.
– Ia uitați-vă la această fetiță!, a spus cu glas mare o femeie, Îi aduce ramuri de arbust lui Hristos. Ce rușine!
După ce s-a sfârșit troparul, s-au auzit șușoteli în Biserică: „Ia uitați-vă! Ramuri de arbuști în Biserică!”. Maria era încă în genunchi cu mâinile încrucișate și, auzind șușotelile celor din Biserică, și-a ridicat capul înfricoșată. Dar în acea clipă a văzut cum ramurile, ramurile pe care le adusese ea, înfloriseră și scoseseră niște flori roșii foarte frumoase, care semănau cu stelele. Și toți au început să strige:
– Ce s-a întâmplat?
– Minune!
– Cum au scos arbuștii flori?
Atunci preotul împreună cu mulțimea credincioșilor au îngenuncheat înaintea ieslei, slavoslovind pe Hristos pentru acest inexplicabil fenomen. Bătrâna – cine o fi fost oare? – a avut dreptate. Darul care se oferă din inimă este cel mai prețios dar. Ramurile sărace au fost cel mai însemnat dar pe care Îl primise Hristos în acea zi.
De atunci, în fiecare an, în zilele Nașterii Domnului, acești arbuști înfloresc nenumărate steluțe roșii, iar oamenii de acolo le numesc: „Florile Crăciunului”.
Din acel sat îndepărtat au ajuns și la noi acei arbuști care înfloresc și creștinii le-au numit: „Stelele lui Hristos”.
Acea floare se numește: Alexandrin. Înflorește în decembrie și ianuarie și florile țin 6-8 săptămâni.
