Altceva este credința, altceva este încrederea

Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Toți credem în existența Dumnezeului Treimic. Toți credem că Hristos S-a pogorât pe pământ, S-a născut din Pururea Fecioara Maria și a luat trup și oase și S-a făcut om pentru mântuirea noastră, ca să ne scoată din iad și să deschidă Raiul. Dragostea dezinteresată a lui Hristos pentru om este atât de mare, încât a ajuns să Se jerttească pe Sine pentru noi; pentru a ni se ierta păcatele, pentru a omorî moartea. Iar noi, ca să-I mulțumim, L-am biciuit, L-am scuipat, L-am înjosit, iar la urmă I-am dat lovitura de grație: Răstignirea, moartea. Dar peste trei zile a înviat!

De vreme ce cunoaștem adevărul, de ce nu-l urmăm? Hristos ne-a spus: „Când vă vor duce la judecători, puneţi deci în inimile voastre să nu gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde; Căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii voştri”[1]. Când este nevoie să fie construit trupul Bisericii, Dumnezeul nostru ne face și profeți, și dascăli, și apostoli și ne dă acele daruri care ne trebuiesc, nu însă spre satisfacerea noastră, ci spre zidirea fraților noștri.

De altfel nu trebuie să uităm cuvântul lui Hristos:

    „Eu sunt Lumina lumii cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii[2]

Noi, cei care suntem botezați ortodocși, credem în existența Hristos și în tot ce ne învață. Una singură este greșeala noastră: nu ne încredințăm Lui. Și motivul? I-am luat locul, am devenit noi dumnezei pământești, iar urmarea a fost că noi suferim, suntem nefericiți, ne cuprinde nebunia, ajungem la sinucidere.

Dar deși oboseala sufletească ne răpune, nu luăm hotărârea să ne lăsăm cu încredere în purtarea de grijă a Aceluia, Care poate să rezolve orice problemă a noastră și să ne dăruiască măreția dragostei și a fericirii. Și toate acestea deoarece am supraapreciat puterea noastră cu așa-zisa noastră erudiție și le-am nivelat pe toate, având ca urmare distrugătoare pierderea sufletului nostru.

Ne-am întrebat vreodată cum ne vrea Dumnezeu? Așa cum nimeni nu și-ar dori ca soția lui să se întrețină cu alt bărbat, tot astfel și Dumnezeu, nu vrea să avem schimb cu diavolul. Dumnezeu ne-a dat viața, ne-a dăruit cerul, soarele, luna, stelele, ziua, noaptea, pământul roditor, marea, toate. Diavolul ce ne-a dăruit?

Să socotim așadar care și unde este interesul nostru. Și să dăm fiecăruia locul cuvenit. Dragoste, credință, încredere… toate merg împreună. Trei într-una. De aceea și au putere multă. Dacă separăm aceste puteri, vine distrugerea în sufletul nostru, dar și în viața noastră. De altfel, aceasta am depistat.

De mulți ani urmărim coborâșul patriei noastre și, din nefericire, nu facem nimic ca să-l oprim. Cei vinovați de această distrugere ne-au lăsat libere avorturile, ne-au impus divorțul automat, ne-au promovat cununia civilă, ne-au distrus cultura, ne-au destrămat familia, plasându-ne banul de plastic și astfel am devenit aroganți, cu bani împrumutați. Și toate acestea cu un singur scop: să-L uităm pe Dumnezeu.

[1] Vezi Luca 21, 14-15.

[2] Ioan 8, 12.

Fragment din cartea Ascultă-mă!, de Monahia Porfiria, ce a apărut la Editura Evanghelismos.