Înălțarea Sfintei Cruci sau „Ziua Crucii”, așa cum mai este cunoscută în popor această zi, este prăznuită în fiecare an pe data de 14 septembrie, la șase zile după Nașterea Maicii Domnului. Este cea mai veche închinată cinstirii Lemnului Sfânt pe care a fost răstignit Mântuitorul pentru iertarea păcatelor și pentru mântuirea întregii lumi.
Spre deosebire de alte sărbători și praznice de pe parcursul Anului Bisericesc, Înălţarea Sfintei Cruci este cinstită prin post, deoarece ne amintește tuturor de Patimile Mântuitorului de pe Golgota.
Dacă în anii trecuți v-am prezentat, pe larg, motivul pentru care postim aspru pe 14 septembrie sau am „anulat”, prin intermediul câtorva argumente teologice și patristice tradiția conform căreia în această zi este păcat să mâncăm fructe care prezintă forma Crucii, în acest an ne-am gândit să vă prezentăm un fapt mai puțin cunoscut, sau mai bine zis o minune, în adevăratul sens al cuvântului, care se petrece anual la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped din Grădina Maicii Domnului: amestecul de făină și apă așezat sub Sfânta Cruce se transformă în aluat și „prinde viață” în chip minunat.
O îndoită sărbătoare, plină de semnificații
Întâi de a consemna câteva detalii legate de minunea de la Vatoped, trebuie să cunoaștem ce sărbătorim cu adevărat în ziua de 14 septembrie – o zi cu dublă semnificație. În această zi, Biserica noastră ne amintește, așadar, de momentul descoperirii, de către Sfânta Împărăteasă Elena, a Lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul, în anul 326, dar și de ziua aducerii Sfintei Cruci de la perșii păgâni, în anul 629, în timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.
Pe lângă acest praznic din ziua de 14 septembrie, Biserica Ortodoxă cinsteşte Sfânta Cruce de încă trei ori pe an: în a treia Duminică din Postul Mare; pe 7 mai (Arătarea Semnului Sfintei Cruci Împăratului Constantin, cunoscuta minune care îl va face pe Sfântul Împărat să însemneze steagurile, coifurile și scuturile soldaților cu Sfânta Cruce, învingându-l astfel pe Maxențiu) şi pe 1 august (Scoaterea Cinstitului lemn al cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, care ne amintește de eliberarea grecilor din robia saracinilor cu ajutorul Sfintei Cruci).
Aluatul care „prinde viață”
Vă spuneam la începutul acestei săptămâni că există minuni chiar și în zilele noastre și că ține de noi să avem mintea trează și privirea curată ca să le observăm. Sau, să le descoperim, în egală măsură, în diferite colțuri ale Ortodoxiei din întreaga lume.
La Sfânta Mare Mănăstire Vatoped, spre exemplu, sunt păstrate cele mai multe Icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului din Sfântul Munte, cunoscute sub diferite denumiri, mănăstirea păstrând până în zilele noastre unele dintre cele mai importante odoare ale Ortodoxiei. Crucea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, un fragment din trestia cu care I s-a dat Domnului buretele îmbibat cu oțet, Capul Sfântului Ioan Gură de Aur și cel al Sfântului Grigorie de Nazianz sau părticele din lemnul Sfintei Cruci a Mântuitorului sunt doar câteva dintre ele.
La Vatoped, Praznicul Sfintei Cruci este un moment cu totul și cu totul aparte. Dincolo de slujbele și cântările îngerești din această parte a Muntelui Athos cu atâta tradiție duhovnicească, pe 14 septembrie, Părinții din obște, alături de pelerinii care aleg să petreacă Ziua Crucii aici, sunt martorii unei minuni. Mai exact, în această zi, o Cruce care poartă încastrată în ea o bucată din Lemnul Sfintei Cruci pe care S-a răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos este scoasă din Sfântul Altar. După închinarea fraților din obște, la sfârșitul slujbei de priveghere, unul dintre părinții care au ascultare la bucătărie sau la prescurărie așează sub Sfânta Cruce un bol cu un amestec simplu, făcut din apă și făină, acoperit cu o pânză albă sau cu un prosop curat.
Ca o paranteză, știm că în mod normal, făina de grâu conține două proteine: glutenina și gliadina, proteine care împreună formează glutenul. În momentul în care aluatul este suficient omogenizat, prin frământare, cele două proteine îi conferă acestuia fermitate, determinându-l să crească. De obicei, este nevoie de aproximativ 10 minute de frământat pentru ca aluatul de pâine să fie gata.
De Ziua Crucii, însă, la Vatoped legile fizicii și ale chimiei sunt depășite de credință și de minune. Fără ca cineva să amestece apa și făina, la sfârşitul Liturghiei, amestecul „prinde viață”, la propriu, iar frământătura crește în mod inexplicabil, fără să aibă nevoie de ajutorul cuiva. Aluatul rezultat este folosit de părinţi pentru facerea pâinii şi a prescurilor până la următoarea sărbătoare a Sfintei Cruci și astfel atât pâinea folosită zilnic la trapeză pentru masa fraților și a pelerinilor, cât și prescurile duse la Altar pentru Sfânta Liturghie sunt făcute la Vatoped fără a avea nevoie de drojdie. E o minune care se săvârşeşte în fiecare an, de multe veacuri în urmă, dar pe care puţini o cunosc.
Faptul acesta minunat se petrece și la Mănăstirea Dionisiu. În volumul „Povestiri Dionisiate”, monahul Lazăr povestește cum, un părinte din obște care nu credea că este posibilă această minune, s-a convins cu ochii săi de realitatea faptului: „după ce s-a terminat Dumnezeiasca Liturghie, am mers la prescurărie, unde pusesem aluatul, şi descoperind cu multă neîncredere şi îndoială vasul, am văzut că este plin şi se revărsa şi în afară. Atunci m-am minunat, mi-am făcut semnul crucii şi am slăvit pe Domnul, Căruia I-am cerut iertare pentru necredinţa mea de mai înainte”.
„Puterea Lemnului s-a arătat atunci, spre adevărata încredințare a tuturor, și pe cea fără de glas și moartă spre viață a sculat-o”, spune condacul al treilea din Acatistul Înălțării Sfintei Cruci, iar cel dintâi icos zice: „Îngerii din cer, în chip nevăzut, înconjoară cu frică Crucea cea de viață purtătoare”. De fapt, de aproape 10 ori este pomenit cuvântul „viață” în Acatistul din data de 14 septembrie, și de mai multe ori în celelalte slujbe închinate sărbătorii. Ca să ne amintească tuturor, ca și minunea de la Vatoped, că prin Cruce am dobândit viața veșnică și că și noi, oamenii, suntem asemenea aluatului, după cum spune Sfântul Nicolae Velimirovici: „Mântuitorul a adus pe pământ un aluat nou pentru a înălța puterile sufletului. Cei ce primesc această nouă plămadă cerească prin Botez în numele Sfintei Treimi sunt numiți fii și fiice ai lui Dumnezeu, moștenitorii Împărăției veșnice. Ei nu vor muri, căci chiar atunci când vor părăsi trupul, vor fi vii și vor trăi veșnic”.
Sfântul Ioan Damaschin spunea că Sfânta Cruce este „sprijinul celor statornici, reazemul celor slabi, toiagul celor păstoriţi, călăuza celor convertiţi, desăvârşirea celor înaintaţi, mântuirea trupului şi a sufletului”.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
