Preot Alexandru Lungu
Am văzut iubirea lăcrimând și am întrebat-o de ce se află în această stare de degradare?
Mi-a răspuns printre lacrimi….
Plâng pentru faptul că, deși sunt chemată acolo unde tinerii își pecetluiesc promisiuni eterne și mă regăsesc pe buzele ce rostesc poeme de dragoste, nu sunt dorită în clipele de durere și rareori oamenii își aduc aminte să mă strige când lucrurile se răcesc.
Deși mă aflu în aproape toate cântecele și poeziile, rareori mai ajung și în abisurile inimilor.
Chiar dacă mă vedeți pe toate posturile și sunt subiect de discuție de dimineață până seara, puțini știu cine sunt cu adevărat .
Atât de mult mi-au degradat existența încât mă aduc ca argument pentru uciderea pruncilor și sunt pe toate anticoncepționalele care omor iubirea prin perversiuni și pofte egoiste.
Nu mai sunt prezentă în puritatea iubirilor de altădată, când o înlănțuire de mâini era cel mai intim gest de dragoste.
Am fost scoasă din școli și nici măcar în relația celor care Îl poartă pe Dumnezeu pe buze nu îmi mai găsesc locul. Căci cu gura sunt invocată, dar inimile lor sunt departe de mine.
Și plâng pentru că atunci când iubirea va fi pervertită, nimic nu va mai rămâne de salvat din această lume. Plâng pentru că nu îmi mai găsesc locul în această existență efemeră și îmi vine greu să accept că într-o zi voi dispărea pentru totdeauna.
Și atunci unde mai putem să te găsim în această lume, am îndrăznit să o întreb rușinat?
În unele case bătrânești și în vreun sat uitat de lume, unde soții încă își șoptesc te iubesc înainte de culcare.
Uneori mă veți găsi în vreun Altar modest de țară, unde preotul își frânge ultimile puteri pentru a salva prin rugăciune vreun suflet rătăcit. Acolo mai sunt și doar pentru ei mai rămân și nu plec de tot. Acolo mă mai găsiți, dar nu pentru mult timp….
Am înțeles că doar iubirea ne mai poate salva și mi-am propus să o caut de azi în toate zilele vieții mele.
